Rolul psihologului în sportul de performanță

INTRODUCERE

„Mi se părea un lucru minunat să ştii, despre orice lucru, care e cauza pentru care ia fiinţă, pentru care piere, pentru care este. Ca să descopăr o cauză de acest fel şi cum anume operează ea, bucuros m-aş fi făcut şcolarul oricui. Dar am rămas lipit de ea, pentru că nu m-am priceput nici s-o descopăr singur, nici s-o aflu de la alţii şi atunci, ca s-o găsesc, am plecat din nou în căutarea ei.”

Platton

Performaţa sportivă este multiplă determinată şi se desfăşoară într-¬un context social în care, alături de sportivi, participă şi alţi actori importanţi precum antrenorii, părinţii, medicii, organizatorii, conducătorii cluburilor şi federaţiilor sportive. Psihologia sportivă ar trebui să îşi propună să evidenţieze, într-¬un mod interactiv, abordări diferite ale intervenţiei psihologice în sport, centrate pe optimizarea performanţelor celor care influenţează direct activitatea sportivului de performanţă: asistenţa psihologică a antrenorilor, coachingul pentru antrenori, asistenţa părinţilor sportivilor şi consultanţa acordata organizaţiilor sportive şi în primul rând consilierea sportivului sau echipei sportive.

Sportul este un fenomen social care atrage indiferent ca este vorba de fotbal, tenis, baschet, golf, rugby milioane de oameni sunt fani împătimiţi ai unei echipe sau a unui sportiv de excepţie. Suntem fascinaţi de realizările acestora, în spatele performanţelor remarcabile ştim cu toţii că stau multe ore de muncă din partea federaţiilor, cluburilor, antrenorilor, a preparatorului fizic, a nutriţioniştilor, psihologilor, sau medicilor echipei.

În tot acest angrenaj nu pot să nu fiu surprins de o camuflare a muncii psihologului sub diferite titulaturi cum ar fi ofiţer de presă, manager resurse umane, dacă nu de absenţa cu desăvârşire a acestuia. Deşi mai nou se invocă şi se comentează tot mai des evoluţiile sportivului din punct de vedere psihologic, specialistul, adică psihologul sportiv lipseşte în mod miraculos din peisaj sau lucrează în anonimat la multe cluburi din lume. Dar cum obiectul acestei lucrări nu este misticul, ne propunem să dezbatem şi să găsim într-o cercetare care se vrea validă şi pertinentă care sunt cauzele reţinerilor şi nefructificării imensului capital de imagine ce ar putea fi câştigat de pe urma recunoaşterii implicaţiilor majore pe care le are antrenamentul mental în obţinerea performanţei de vârf. Sportul reprezintă azi o industrie fascinantă în care sunt implicaţi mulţi oameni, recunoaşterea socială, schimbul de experienţe, călătoriile, banii, satisfacţia personală pe care o provoacă succesul, fac ca milioane de oameni să fie angajaţi sub o formă sau alta în competiţiile sportive. Psihologia sportului este parte integrantă a acestui fenomen şi trebuie să-i oferim prin oamenii care se implică în cercetarea, practică din această ramură a psihologiei importanţa cuvenită.

Atitudinea sportivilor faţă de psihologul sportiv este de asemenea importantă şi într-un dialog cu unul dintre comentatorii sportivi de la « Antena1 » A.V. am aflat că la nivel mondial chiar în managmentul marilor cluburi se pune problema oficializării statutului psihologului sportiv şi se pare că există înca tendinţa mascării muncii acestuia sub diferite titulaturi ca ofiţer de presă, manager resurse umane şi se invocă o oarecare reticienţă din partea sportivilor. Tema mi se pare interesantă şi de real folos în strategiile viitoare în vederea recunoaşterii muncii psihologului în general şi a psihologului sportiv în special şi în vederea construirii unor programe care să permită recunoaşterea calităţii şi cantităţii muncii psihologilor în obţinerea performanţei.

Miturile care circulă încă în privinţa psihogiei şi psihologilor cum ar fi că tratează doar oameni cu probleme, sunt ghicitori de gânduri, dacă mergi la psiholog ai o problemă gravă sunt tot atâtea bariere în construirea unei relaţii psiholog-sportiv generatoare de performanţă şi profesionalism, astfel în această lucrare ne propunem cunoaşterea cât mai obiectivă a premiselor conceptuale sportiv-psiholog şi propunerea unor argumente în vederea deschiderii sau îmbunătăţirii acestor concepte.

Tema aleasă are pentru mine mai multe semnificaţii. În primul rând ca fost sportiv şi în acelaşi timp pasionat de psihologie am cautat să îmbin cele două pasiuni ce păreau atât de îndepartate la un moment dat în concepţiile mele. Iar liantul nu l-am găsit decât mult mai târziu în cunoaşterea ştiinţifică a psihologiei. Cadrul teoretic achiziţionat în cei trei ani de facultate mi-au dat noi perspective în întelegerea comportamentului uman şi am descoperit psihologia sportivă prin cartea prof. dr. Marius Crăciun ”Introducere în psihologia sportului”. În altă ordine de idei sper ca această lucrare să reprezinte un început în cariera de psiholog sportiv şi în acest sens susţin că atitudinea sportivilor faţă de psihologul sportiv reprezintă pentru mine un început la propriu în vederea demersurilor ştiinţifice viitoare.

Chestionarul a fost completat de 84 de sportivi în diferite nivele, care practică diferite sporturi. Datele colectate cu ajutorul acestui chestionar i-ar putea ajuta pe profesionişti să-şi dea seama dacă sportivii sunt interesaţi de învăţarea abilităţilor mentale, dacă sunt receptivi faţă de psihologia sportului, încrezători în abilităţile consilierului şi toleranţi la caracteristicile personale ale consilierului. În urma acestor constatări, psihologii sportivi ar putea să-şi plieze abordarea pe caracteristicile clientului, să fie pregătiţi în abordări diferite a actului terapeutic.

Pe de altă parte sperăm că acest demers să fie util şi în iniţierea unor paşi făcuţi în direcţia familiarizării de către sportiv cu ceea ce înseamnă psihologia sportului şi deprinderea în concepţia acestora de psihologia patologică.

CAPITOLUL 1

CADRU TEORETIC AL PROBLEMEI STUDIATE

Psihologia sportivă. Psihologul sportiv. Atitudini.

Psihologia sportului este ştiinţa care îşi propune să descrie, să explice şi să facă predicţii asupra comportamentului sportiv. La începutul ei psihologia sportului s-a împrumutat serios din conceptele şi teoriile psihologiei generale urmând ca pe parcurs să dezvolte concepte, tehnici şi metode pentru construirea unui cadru teoretic propriu cât mai adecvat cerintelor. În al doilea deceniu al secolului trecut psihologia sportivă este atestată ca domeniu aplicativ al psihologiei în decurs de câţiva ani au luat fiinţă trei laboratoare de psihologia sportului şi anume în Germania - Carl Diem, Leningrad - A. Z. Puni, Illinois - Colleman Griffith. Viteza de reacţie, tăria mentală, relaxarea, personalitatea şi investigarea principalilor factori psihologici care le influenţează, erau principalele teme de cercetare în acea perioadă.

După o perioadă în care activitatea psihologilor sportivi a fost destul de restrasă, în anul 1960 se introduc primele cursuri de psihologie sportivă în programele mai multor universităţi, moment ce a marcat atestarea acestei ştiinţe ca ramura independentă.

La noi în ţară, dezvoltarea domeniului psihologiei sportive este legată de începuturile cercetărilor în acest domeniu realizate de Gh. Zapan, continuate de prof. dr. Mihai Epuran, Irina Holdevici, Marius Crăciun constanţi sustinători în dezvoltarea psihologiei sportului, de activităţile derulate în cadrul Facultăţilor de Educaţie fizică şi sport, de cercetările efectuate de Institutul de Psihologie al Academiei Romane, de Institutul Naţional de Medicină Sportivă sau ale Centrului de Cercetări pentru Probleme de Sport.

Principalele orientări în psihologia sportului sunt:

a) Orientarea behavioristă

- consideră că factorii determinanţi ai comportamentului sportiv provin din mediu, nu se ţine sema de gândurile, personalitatea şi percepţiile sportivului, schimbarea comportamentului se realizează prin manipularea sistematică a mediului.

b) Orientarea psiho-fiziologică

- susţine ca metodă optimă pentru studierea comportamentului sportivului. Consta în examinarea proceselor fiziologice ale creierului şi a influenţei acestora asupra activităţii fizice, se investighează pulsul, activitatea electrică a creierului, activitatea musculară.

c) Orientarea cognitiv-comportamentală

- are la bază idea conform căreia comportamentul indivizilor este determinat de modul în care persoana interpretează stimuli proveniţi din mediu. Se investighează cu precădere cogniţiile sportivilor, considerând că ele sunt determinante pentru comportament.