Studiu privind Cunoașterea și Autocunoașterea în Formarea Profesională în Domeniul Educație Fizică și Sport

CAPITOLUL I

INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA CERCETĂRII

1.1. ACTUALITATEA TEMEI

Cunoaşterea şi autocunoaştere este un proces ce implică dimensiunile personalităţii umane: cognitivă, socială, fizică, emoţională, spirituală şi afectivă date de eul actual, viitor şi ideal. Înţelegerea conceptului de cunoaştere de sine, poate părea simplu la prima vedere. Să te cunoşti, în urma unei analize în care tu eşti subiectul propriei subiectivităţi este pentru marea majoritate a oamenilor un aspect ce poate reprezenta un imbold în dezvoltarea personalităţii. În istoria evoluţiei umane metoda introspecţiei, dezvoltată în psihologie reprezintă o cale de cunoaştere a sinelui. Ideea că omul are acces nemijlocit la cunoaşterea propriului psihic, nu este o idee nouă, şi este privită ca o privire interioară, ca un act de autoreflectare asupra propriei personalităţi. Cunoaşterea de sine constituie în prezent baza de fundamentare a evoluţiei fiecărui individ.

A cunoaşte omul cu care realizezi o activitate cu şi a te cunoaşte înseamnă a merge în profunzime, a merge la momentul naşterii noastre, dar şi la analiza evoluţiei în ontogeneză.

Pe parcursul formării şi dezvoltării profesionale, specialiştii din domeniul educaţie fizică şi sport au „utilizat şi adaptat nevoilor proprii concepte şi date din alte ştiinţe, fie din ştiinţele biologice, fie din cele umaniste sau tehnice, în măsura în care acestea se ocupă de diferite faţete ale personalităţii umane” (M. Epuran, 2008, pagg 9). Formarea profesională constituie în zilele noastre o direcţie de acţionare ce permite asigurarea unei modalităţi de evoluţie a personalităţii umane şi implicit a unui loc de muncă. O condiţie a atingerii unui nivel ridicat, dacă nu a unui nivel maxim de evoluţie personală, o reprezintă cunoaşterea propriiilor disponibilităţi şi a propriilor înclinaţii. Ori conştientizarea studenţilor în această direcţie constituie nu numai punctul de început al formării profesionale, ci şi o obligativitate. Oamenii care sunt conştienţi de aptitudinile şi de predispoziţiile lor, sunt mai conştienţi în procesul formativ profesional. Planificarea, organizarea şi desfăşurarea procesului formativ presupune şi acţiuni de cunoaştere a persoanelor. Orice activitate motrică este rezultatul activităţii psihice. Studierea şi cunoaşterea mecanismelor de manifestare a predispoziţiilor, a trăsăturilor comportamentale ale celor care participă la actul formativ, ca şi înţelegerea şi formarea convingerii că toate activităţile sunt rezultatul eredităţii, „deschide o nouă fereastră pentru cunoaşterea finţei umane” (M. Epuran, 2008, pag. 4) şi noi posibilităţi pentru dezvoltarea ei. Procesul formativ profesional are la bază teorii şi metode de tip teoretic şi practic aplicativ deosebit de importante pentru cariera didactică de tip şcoală, performanţă, recuperare sau recreere. Omul, „ca fiinţă bio-psiho-socio-culturală este definit atât de elementele endogene, înnăscute, cât şi de cele exogene, învăţate, dobândite în cursul vieţii” (M. Epuran, 2008, pagg 1), dezvoltându-se în funcţie de acestea. Cunoaşterea meseriei care se potriveşte cel mai bine unui individ şi pregătirea acestuia în direcţia respectivă constituie de fapt cheia succesului profesional. Reuşita formării profesionale este determinată de folosirea unor programe centrate pe student „care sprijină învăţarea, încurajează dezvoltarea mentală, corporală, emoţională,... respectă diversitatea inteligenţelor, abilităţilor, stilurilor de învăţare, produce o extensie a reflectivităţii asupra lucrurilor esenţiale din viaţă” (I. Neacşu , 2010, pag. 287). Zestrea ereditară are „un caracter polivalent, oferind o matrice de posibilităţi pentru dezvoltarea psihică” (I. Nicola 1996, pag. 84) şi motrică, ori cunoaşterea acesteia poate uşura şi direcţiona munca profesorului.

Pregătirea pentru o profesie ce poate să ne asigure un anumit nivel de viaţă, pentru a fi eficientă trebuie planificată şi supravegheată cu grijă, întocmai ca o afacere profitabilă. În afara unei abordării sistematice a formării profesionale, realizarea obiectivelor previzionate, formarea competenţelor practice şi cognitive, un obiectiv prioritar vizează formarea capacităţii de cunoaştere şi autocunoaştere. De aceea, primul demers care trebuie iniţiat, în procesul de introducere a unui program de studiu, îl constituie identificarea predispoziţiilor, motivaţiilor studenţilor pentru profesia vizată.

Convingerea, ca noţiune ce reprezintă suportul care asigură victoria într-o activitate, este explicată (de Paul Popescu Neveanu, 1978, pag 148), ca având înţeles de „orientare, acţiune, idee dotată cu certitudinea subiectivă”, sau „opţiune subiectivă în situaţii de alegere sau de conflict valoric” ce permite „asocierea unei idei cu o trebuinţă”care „intră în alcătuirea sistemului de orientare al personalităţii”. Abordarea unui astfel de studiu, privind credinţa în posibilitatea dezvoltării personalităţii profesionale pe baza cunoaştereii şi autocunoaşterii, constituie o reflecţie obiectivă a posibilităţilor de care dispunem. Argumentele obiective de cunoaştere a perspectivelor prin intermediul testelor nu numai că reprezintă un stadiu necesar, ci determină, în esenţă, complexitatea evoluţiei comportamentale ce stă la baza desfăşurării profesionale.

Învăţarea imediată, de cunoaşterea iniţială a studenţilor, reprezintă condiţia esenţială a eficienţei actului formativ. „Profesorii trebuie să se preocupe, în primul rând de o bună cunoaştere a elevilor” (Cojocariu V, 2010, pag. 98 ) întrucât performanţa profesională constituie limita superioară a posibilităţilor de evoluţie ale unui individ în profesia pe care şi-a ales-o şi constă în învingerea directă a diverselor restricţii, a multiplelor dificultăţi.

Formarea profesională este influenţată de convingerea şi de credinţa în propriile posibilităţi. „Omul în ansamblul calităţilor sale înnăscute, învăţate, combinate şi compensate” este autorul propriei personalităţi, a propriei munci (M. Epuran, 2008, pag. 419), a propriei stări existenţiale.

În România, „formarea şi perfecţionarea profesională sunt percepute ca absolut necesare numai la nivel individual, de către cei care îşi doresc un loc de muncă mai bun sau o carieră de succes” (Becker, Gary, S., Comportamentul uman -o abordare economică, editura All, 1994, p. 123). Efortul individual privind formarea profesională de azi este uriaş şi de cele mai multe ori grevat de frica nesiguranţa unui loc de muncă. Un program de pregătire profesională, specific domeniului educaţie fizică şi sport, necesită predispoziţii, perseverenţă, suport financiar, timp. O analiză atentă a predispoziţiilor tinerilor ce încep formarea profesională pentru un program de studii, ar constitui un punct de plecare în obţinerea unor rezultate deosebite. Un manager al unei instituţii de învăţământ sau al unui club sportiv de performanţă doreşte ca angajaţii lui să nu ajungă în impas în procesul instructiv-educativ, să fie creativi şi performanţi în activitate. Atitudinile creative, formate de-a lungul vieţii permit valorificarea cunoştinţelor profesionale, eficienţă sporită cu elevii.

Personalitatea umană de tip profesional educativ se află într-o interacţiune permanentă cu mediul social şi cultural, şi într-o continuă transformare. Creativitatea ca necesitate determinată de evoluţia omului şi mai ales de dorinţa lui de afirmare şi confort necesită un anumit demers, un anumit timp şi o anumită preocupare. Acest lucru se obţine în procesul de perfecţionarea profesională, prin “ansamblul proceselor prin intermediul cărora masteranzii îşi îmbogăţesc, în urma parcurgerii unor programe special organizate ..., cunoştinţe, aptitudini, deprinderi, comportamente şi tehnici de lucru în care au deja o calificare de bază, în vederea realizării la un nivel superior a obiectivelor şi sarcinilor ce le revin” (Coates, Charles, 1997, pp. 89-91). Pregătirea profesională, din ce în ce mai mult este privită ca o punte de lansare, ca o investiţie personală ce poate asigura un anumit viitor.

Nivelul cerut de pregătirea pentru viitor, cunoştinţele şi competenţele masteranzilor sunt produsul aplicării conţinutului programelor de studiu şi a disciplinelor abordate. Formarea profesională pentru cariera didactică, ca proces organizat, dirijat şi desfăşurat presupune muncă permanentă şi creaţie în directia formării de personalităţi intuitive, creative şi educabile în timp.

Cunoaşterea predispoziţiilor aptitudinale creative manifestate la persoanele ce s-au înscris într-o formare vocaţională de tip sportiv, constituie o condiţie a evoluţie a performanţei sportive, mai ales în sporturile de tip colectiv ce se desfăşoară pe echipe. Asimilarea cunoştinţelor, a deprinderilor motrice, formarea priceperilor motrice şi folosirea acestora în mod creativ este o condiţie prioritară în sportul de performanţă.

Subliniind importanţa, în procesul de formare sportivă, a activităţii practico-cognitive, Ioan Cerghit (2006 pag. 243) consideră că achiziţiile principale ale actului pedagogic produc:

- „uşurinţa de a gândi ce se dezvoltă prin exerciţiu repetat de rezolvare a problemelor diverse.