Profesorul documentarist - furnizor calificat de informație

ARGUMENT

Am pornit în eleborarea acestei teze de la premisa că profesorul documentarist este cel care gestionează resursele centrului de documentare și informare, în vederea facilitarii accesului la informatie, asigurării exploatării și valorificării cât mai eficiente a informațiilor și documentelor pluridisciplinare, multimedia și multisuport de către utilizatori, din perspectiva egalizării șanselor elevilor din medii culturale și sociale diferite.

Profesorul documentarist inițiază și participă la activități cu caracter cultural în vederea promovării culturii românești și internaționale, a recunoașterii valorilor europene, a identificării modelelor, a acceptării și valorizării pluralității culturale. Profesorul documentarist participă la demersurile de promovare a activităților centrului de documentare și informare și a imaginii școlii, din perspectiva deschiderii către comunitatea educativă și societate.

Pentru ca elevii să fie capabili să-și caute sursele de informare în CDI ei vor trebui să cunoască, înainte de toate, modul de organizare fizică și intelectuală a centrului de documentare și informare (spatiile specifice, sistemul de cotare, modul de organizare a colecțiilor, instrumentele de acces la colecții de care dispune centrul de documentare și informare și modul lor de utilizare), precum și drepturile și obligațiile pe care le au în calitate de utilizatori. Nu poate fi vorba de a reduce aceasta etapa importanta la reținerea documentului aflat la îndemână, pe cea mai apropiata etajeră din CDI sau la redarea datelor găsite în prima enciclopedie răsfoită pentru că profesorul documentarist are misiuni pedagogice, culturale, de comunicare și de gestiune, favorizând învățarea socială și colectivă.

INTRODUCERE

În zilele noastre nu mai este posibil să fragmentezi realitatea în două părți: pe de o parte bibliotacile și de cealaltă centrele de documentare. De altfel, multe biblioteci sunt numite institute de documentare și informare. Au luat ființă biblioteci din ce în ce mai specializate. Dezvoltarea activităților de documentare în cadrul bibliotecilor este o tendință firească a maturizării lor, izvorâtă din necesitatea de a face lumină mulțimea datelor. Chiar înainte de apariția documentării, bibliotecile elaborau, pe măsura îmbogățirii colecțiilor proprii, numeroase lucrări de informare bibliografică, lucrări care stau la baza muncii de documentare.

În literatura de specialitate occidentală, în ultimele decenii au apărut mai multe studii care analizează măsura în care biblioteconomia este o disciplină instituționalizată. Biblioteconomia a fost înțeleasă ca domeniul care se ocupă cu organizarea activității dintr-o bibliotecă. Martin Schrettinger spunea că biblioteconomia se ocupă cu învățarea cunoștințelor teoretice și practice necesare spre a face din cărțile adunate o bibliocă folositoare.

Aprecierea cvasiunanimă este că biblioteconomia este într-adevăr una din cele mai instituționalizate discipline. Se aduc în acest sens argumente: educația de bibliotecă se desfășoară în bună parte în biblioteci și chiar multe școli de bibliotecari sunt localizate fizic în clădirile bibliotecilor. Instituționalizarea se reflectă și în numele asociațiilor profesionale. Astfel în lumea occidentală se vorbeste mai frecvent de “library associations” decât de “librarian associations". Putem spune că același argument se aplică și în cadrul scolilor de specialitate care sunt denumite “library schools" și nu “librarian schools".

Una din explicatiile acestei situații ar fi aceea că bibliotecarii au apărut după ce bibliotecile erau deja constituite și au avut inițial un rol cu totul lipsit de importanță. Se știe că multe secole, bibliotecarul nu a fost decât un paznic al cărților. Bibliotecarul ca furnizor de servicii profesionale este un concept nou, o creație a secolului al XX-lea, impusă de creșterea în volum a publicațiilor.

Lumea din afara bibliotecilor vorbește de bibliotecari ca despre “cineva care are în îngrijire biblioteca și împrumută cărți”, în timp ce biblioteconomia este percepută drept “activitatea care se face în bibliotecă". Din cauză că multe activități din bibliotecă par repetitive și aparent lipsite de tehnicism, nu se consideră că bibliotecarul ar fi un profesionist, ci un simplu funcționar. Statutul bibliotecarului continuă încă să sufere ca urmare a acestui fapt. Înseși relațiile profesionale vorbesc de “vizita într-o bibliotecă" și numai arareori “de consultarea unui bibliotecar”.