Analiza diagnostic la SC Agro Internațional SRL

CAPITOLUL I

OBIECTIVELE ŞI ROLUL ANALIZEI DIAGNOSTIC

Analiza diagnostic are ca scop final identificarea simptomelor, disfuncţionalităţilor, punctelor tari, a punctelor slabe, a terapiei necesare pentru redresarea situaţiei. Raţiunea efectuării unui diagnostic al performanţelor întreprinderii poate avea la bază nu numai împrejurarea în care aceasta are dificultăţi, respectiv disfuncţionalităţi, ci şi situaţia în care starea ei este normală/ stabilă, dar se intenţionează creşterea performantelor sau iniţierea unui plan de investiţii sau a unuia de afaceri utile fie investirii resurselor proprii existente sau obţinerii de finanţări externe.

1.1. NECESITATEA ANALIZEI DIAGNOSTIC

Conceptul de „diagnostic” în plan economic, la nivelul unei întreprinderi, presupune identificarea unor eventuale disfuncţionalităţi ale activităţii ei, analiza acestora, stabilirea cauzelor şi prezentarea măsurilor care să conducă la reglarea situaţiei. Totodată, diagnosticul trebuie să evidenţieze şi elementele pozitive ale activităţii, care sunt necesare pentru estimarea performanţelor.

Analiza şi diagnosticarea sunt etape obligatorii înainte de evaluarea unei întreprinderi.

Prin diagnosticare unei întreprinderi în vederea evaluării, se urmăreşte cunoaşterea tuturor laturilor activităţii acesteia, respectiv juridică, operaţională, resurse umane, economico-financiară etc., precum şi a punctelor forte şi punctelor slabe corespunzătoare fiecăruia.

În cadrul diagnosticului trebuie să-şi găsească răspuns probleme cum sunt:

• poziţia pe piaţa pe care operează;

• statutul juridic al proprietăţii care se evaluează, dacă sunt sau nu satisfăcătoare şi de ce;

• modul în care au fost obţinute elementele de patrimoniu;

• potenţialul uman şi de management;

• infrastructura tehnică pentru susţinerea activităţii de bază;

• măsurile care urmează a fi întreprinse, atât pe termen scurt cât şi pe termen lung.

În cadrul activităţii practice de evaluare a unei întreprinderi, diagnosticul trebuie să furnizeze informaţiile necesare aprecierii situaţiei trecute şi prezente, care constituie o bază pentru estimarea elementelor şi variabilelor „cheie” ce trebuie avute în vedere în cazul aplicării diferitelor metode de evaluare. Întrucât evaluarea întreprinderii nu înseamnă o aplicare mecanică a unor tehnici, ci presupune o apreciere profundă a performanţelor întreprinderii, echipa de evaluare trebuie să opereze cu parametri consideraţi normali pentru mediul de activitate al firmei evaluate şi la momentul efectuării evaluării.

Pe baza diagnosticului întreprinderii evaluate se pot construi scenarii pertinente, care trebuie să stea la baza evaluării întrucât diagnosticul pentru evaluare nu are doar rolul de a prezenta situaţia firmei la un anumit moment, ci şi acela de a direcţiona şi susţine proiecţiile economico-financiare. Realizarea diagnosticului unei întreprinderi în scopul evaluării presupune parcurgerea următoarelor etape:

• stabilirea problemelor supuse analizei:

• asigurarea informaţiilor şi analiza documentelor care stau la baza lor;

• analiza şi prezentarea rezultatelor într-un raport.

Considerăm că diagnosticul unei firme nu poate fi încadrat în tipare fixe, ci trebuie să aibă o structură adaptabilă în funcţie de scopul urmărit. Pentru evaluarea unei întreprinderi, diagnosticul poate fi structurat în mai multe componente, respectiv: diagnostic juridic, tehnic, al resurselor umane, comercial şi economico-financiar.

Între acestea rolul esenţial revine diagnosticul economico-financiar, care cuantifică prin instrumente specifice rezultatele analizei din celelalte secţiuni şi realizează o interfaţă între cele două componente de bază ale procesului de evaluare a afacerii (diagnostic şi evaluare propriu-zisă).

1.2. ROLUL DIAGNOSTICULUI ECONOMICO – FINANCIAR ÎN EVALUAREA ÎNTREPRINDERII

Diagnosticul economico – financiar este cel mai important diagnostic şi are ca obiectiv esenţial studiul static şi dinamic al activităţii desfăşurate de întreprindere, care să permită expertului să-şi exprime o opinie asupra rezultatelor obţinute, a echilibrelor financiare referitoare la sursele de finanţare şi destinaţiile acestora, precum şi în legătură cu randamentul capitalului investit.

Acest diagnostic se realizează pe baza datelor cuprinse în situaţiile financiare de sinteză, întocmite în conformitate cu reglementările contabile în vigoare.

Bilanţul contabil, ca document oficial de gestiune, trebuie să asigure imaginea clară, sinceră, fidelă, completă a patrimoniului, a rezultatelor şi poziţiei financiare a acesteia.

În activitatea practică este recomandabil ca diagnosticul economic-financiar şi aplicarea metodelor de evaluare bazate pe profit sau flux de disponibilităţi (cash-flow), ce necesită proiecţii economico-financiare, să fie realizate de acelaşi specialist sau grup de specialişti, tocmai pentru a asigura convergenţa celor două mari componente ale procesului de evaluare: analiză-diagnostic şi evaluare propriu-zisă.

Din punct de vedere tehnic este necesar ca metodologia utilizată în diagnosticul economico-financiar să fie practicată şi în realizarea proiecţiilor, aşa cum se prezintă în fig.2.1.