Audit finaciar la o firmă din domeniul prestărilor de servicii

1. Auditul financiar

1.1 Audit financiar - noțiuni generale

La origine, cuvântul „audit” provine de la latinescul „audire”, care înseamnă „a asculta”. Prin audit, în general, se înțelege examinarea profesională a unei informații în vederea exprimării unei opinii responsabile și independente prin raportarea la un criteriu (normă, standard) de calitate .

Auditul s-a făcut cunoscut încă din secolul al XVIII-lea, fără a se ști cu exactitate o dată sau o localizare geografică precisă. Istoria economică delimitează mai multe etape ale auditului, diferențiate în funcție de categoria socială care ordona auditul, numiți ordonatori de audit. Auditorii la acea dată erau aleși din rândul preoților, primând calitățile morale ale acestora, auditul având un singur obiectiv și anume, de pedepsire a fraudei și prevenire a unor astfel de fapte.

În perioada anilor 1940-1970, datorită dezvoltării comerțului, auditul era realizat de profesioniști în audit și contabilitate, iar obiectivele cunosc o formă elevată de atestare a sincerității și regularității situațiilor financiare.

Două decenii mai târziu, între anii 1970-1990, obiectivele auditului erau orientate spre atestarea controlului intern, respectarea cadrului conceptual contabil și a normelor de audit. Cei care ordonau auditul erau acționarii, întreprinderile, băncile, statul, iar auditorii făceau parte dintre specialiștii în contabilitate și consiliere, organizați ca profesii liberale, independente, societăți de expertiză și audit. Faptele analizate, operațiunile și documentele aveau ca scop formularea unor opinii care atestau imaginea fidelă a conturilor, calitatea controlului intern, respectarea normelor și protecția împotriva fraudelor naționale și internaționale .

Deși inițial auditarea semnifica verificarea situațiilor financiare ale unei entități, astăzi auditarea are în plus semnificația studierii entității pentru a-i aprecia procesele, tranzacțiile și situațiile financiare, pentru a-i ameliora performanțele sau pentru a face o judecată asupra gestiunii.

Auditul este definit de unii autori ca fiind o „modalitate prin care o persoană (interesată) este asigurată de o altă persoană (cunoscătoare, competentă și neutră sau independentă) cu privire la calitatea, condițiile și statutul unui anumit aspect, pe care aceasta din urma l-a examinat. Rolul auditului este să înlăture orice urmă de îndoială sau de dubiu pe care o are prima persoană (cea interesată de respectivul aspect)” .

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), in anul 1999, prin Normele pentru audit financiar, verificarea și certificarea bilanțurilor definea auditul financiar ca „o examinare efectuată de un profesionist competent și independent, cenzor, expert contabil sau doar numai contabil autorizat, în vederea exprimării unei opinii motivate, asupra :

- validității și corectei aplicări a procedurilor interne stabilite de conducerea întreprinderii (audit intern);

- imaginii fidele, clare și complete a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor obținute de întreprindere (audit legal, cerut de lege și exercitat de cenzori sau audit contractual efectuat la cererea întreprinderii de către experții contabili) ”.

Normele de revizie contabilă elaborate de Ordinul Experților din Franța apreciază că auditul financiar reprezintă „examinarea la care procedează un profesionist competent și independent în vederea exprimării unei opinii motivate asupra regularității și sincerității bilanțului și a contului de rezultate ale unei întreprinderi” .

Deși există numeroase asemănări între audit și diferitele forme ale controlului, există câteva caracteristici ale auditului care îl fac imposibil de confundat cu un alt tip de verificare.

Auditul este o examinare profesională - caracterul profesional al examinării rezultă din utilizarea unei metode specifice, a unor tehnici, proceduri și instrumente adecvate. În același timp, auditorul este de cele mai multe ori un profesionist atestat public, cunoscând foarte bine activitățile și informațiile care fac obiectul examinărilor sale și stăpânind, foarte bine practicile și procedurile de audit. Caracterul examinării profesionale este accentuat de existenta unor organizații profesionale care au dreptul să emită norme și să controleze aplicarea lor.

Auditul vizează sistemele de informare - obiectul auditării îl constituie diferite tipuri de informații analitice, sintetice, istorice, previzionale, interne și externe, informația contabilă fiind destinată utilizatorilor externi.

Auditul urmărește exprimarea unei opinii responsabile și independente - opinia formulată de auditor trebuie să fie una responsabilă deoarece îl angajează personal pe auditor, care răspunde în fața utilizatorilor de informații. În ceea ce privește conținutului, opinia unui auditor se poate limita la o simplă apreciere sau judecată de valoare, sau poate fi completată cu unele recomandări, în funcție de natura misiunii.