Locul diagnosticului financiar în cadrul diagnosticului general al întreprinderii

1. ELEMENTELE DEFINITORII ALE OBLIGAŢIUNILOR

1.1. Definiţia şi caracteristicile obligaţiunilor

Obligaţiunea este valoarea mobiliară emisă cu dobândă (sau cu discount, în cazul obligaţiunilor cu cupon zero) prin care emitentul se obligă să plătească proprietarului, la anumite intervale de timp, o sumă de bani, numită cupon, precum şi să restituie la scadenţă valoarea integrală sau rămasă a principalului.

Caracteristicile generale ale obligaţiunilor:

obligaţiunile reprezintă o fracţiune dintr-un împrumut;

deţinătorul obligaţiunii are calitatea de creditor (în raport cu emitentul);

obligaţiunile nu conferă drept de vot în Adunările Generale ale Emitentului;

obligaţiunile asigură un venit fix, sub formă de cupon;

durata de viaţă a unei obligaţiuni este limitată (până la scadenţa acesteia).

Altfel spus, obligaţiunea este un titlu de credit cu venit fix care îndeplineşte funcţia de mobilizare de capitaluri pe termen lung pentru sprijinirea realizării unor obiective precizate ale statului sau ale unor particulari; el este deci un împrumut, purtător al unei dobânzi plătibile periodic, realizat prin intermediul unor hârtii de valoare în favoarea statului sau a unei societăţi care se obligă la o prestaţie oarecare, de obicei în bani, la un termen specificat. Împrumutul se poate realiza astfel:

în moneda naţională (caz în care este vorba despre un împrumut intern);

în monedă străină (caz în care este vorba despre un împrumut extern).

Cel care cumpără obligaţiunile este tocmai beneficiarul prestaţiei şi joacă rolul de creditor. Pentru ca acest împrumut să poată avea loc trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

obligaţiunile să fie emise în sume standard;

să fie stabilită o bancă sau un sindicat bancar care agreează preluarea emisiunii şi care are rolul de a plasa obligaţiunile posesorilor de capitaluri disponibile;

să se găsească o piaţă convenabilă pentru negocierea şi cotarea obligaţiunilor;

să fie creat un serviciu ad-hoc, prin tragere la sorţi, în ţara emitentă, căruia îi revine rolul de a rambursa eşalonat capitalul investit.

Avantajul obligaţiunii în raport cu alte titluri de valori, în special acţiuni, este acela că obligaţiunea asigură investitorului un venit constant şi sigur, la un nivel de profitabilitate financiară superior plasamentelor în depozitele bancare la termen.

Potrivit unui autor, „O obligaţiune este asemenea unei felii dintr-un tort uriaş pe care, deşi nu l-ai preparat tu, trebuie să-1 împarţi altora. De fiecare dată când întinzi câte o felie, cade câte o firimitură pe care ai voie s-o păstrezi. Dacă ajungi să împarţi destul de multe felii, atunci, într-un timp relativ scurt, vei rămâne cu destule firimituri, încât să-ţi poţi permite să-ţi faci din ele un tort de dimensiuni considerabile."

1.2. Elementele specifice şi clasificarea obligaţiunilor

Obligaţiunile, ca titluri financiare negociabile, sunt caracterizate prin următoarele elemente tehnice:

Valoarea nominală (numită şi principal) serveşte ca bază de calcul a dobânzilor şi reprezintă suma care va fi rambursată la scadenţă de către emitent:

unde :

VN - valoarea nominală;

I - valoarea totală a împrumutului;

N- numărul de obligaţiuni emise.

Valoarea la subscriere sau preţul de emisiune este stabilit de către emitent şi reprezintă preţul cu care vor fi oferite obligaţiunile spre vânzare. Acesta poate fi:

- egal cu valoarea nominală (ad-pari);

- mai mic decât valoarea nominală (sub-pari);

- mai mare decât valoarea nominală (supra-pari), în funcţie de obiectivele emitentului şi de condiţiile concrete existente la momentul emisiunii;

unde :

Pe - preţul de emisiune;

VN - valoarea nominală;

p – prima de emisiune.

Termenul de rambursare sau durata de viaţă a obligaţiunii este intervalul cuprins între momentul emisiunii şi cel al răscumpărării obligaţiunii. În decursul perioadei de viaţă se identifică trei momente importante:

- data emisiunii, adică data la care emitentul pune în vânzare obligaţiunea;

- data de plată, care reprezintă data la care emitentul se obligă să plătească dobânzile aferente obligaţiunilor;

- data maturităţii (data scadenţei), reprezintă data când se stinge obligaţia debitorului faţă de creditorii săi prin restituirea sumei împrumutate.

Rata nominală a dobînzii este rata anuală a dobânzii plătite de către societatea emitentă pentru împrumutul contractat.

Rata dobânzii la termen este rata dobânzii fixate în momentul actual pentru un contract de împrumut a cărui execuţie va avea loc în viitor. Între rata dobânzii şi termenul care reflectă maturitatea fluxurilor de lichiditate există o relaţie pusă în evidenţă de structura ratei dobânzii în funcţie de termen. Astfel, se deosebesc:

- structura plată, când rata dobânzii nu depinde de termen;

- structura ascendentă, când rata dobânzii creşte în timp;

- structura dcscendentă, când rata dobânzii descreşte în timp;

- structura complexă, când rata dobânzii diferă de la un moment la altul, sensul

variaţiei fiind ascendent sau descendent.

Cuponul de dobândă al obligaţiunii reprezintă modalitatea de fructificare a

plasamentului în obligaţiuni şi se stabileşte în raport cu valoarea nominală a obligaţiunii:

unde:

CD - cuponul obligaţiunii;

VN- valoarea nominală a obligaţiunii;

- rata nominală a dobânzii.

Dacă plata cuponului de dobândă se face la perioade mai mici de un an, atunci cuponul de dobândă se calculează după relaţia:

unde:

CD - cuponul obligaţiunii;

- rata nominală a dobânzii;

t - durata (în zile) pentru care se efectuează plata dobânzii;

T - numărul de zile ale anului;

VN - valoarea nominală a obligaţiunii.

Dobânda acumulată prezintă o deosebită importanţă, deoarece reprezintă suma

dobânzii acumulate de la data ultimei plăţi. În cazul obligaţiunilor, vânzătorul este

îndreptăţit la încasarea dobânzii aferente perioadei pentru care a deţinut respectivele obligaţiuni, perioadă scursă de la ultima dată de plată a dobânzii.