Operațiuni de Plăți și Creditare a Persoanelor Fizice

Introducere

Serviciile financiare au devenit un factor de creştere a eficienţei tranzacţiilor, dar şi a independenţelor între partenerii de afaceri. Datorită performanţei în transferul şi deconectarea banilor, devin posibile noi produse în întreaga economie fiduciară, deocamdată doar prin materializarea unei singure ramuri de opţiune tehnologică: instrumentul multifuncţional şi personalizat de economisire, credit şi plată - cardul electronic.

Literatura de specialitate acordă o atenţie deosebită acestui instrument modern utilizat în gestiunea monedei electronice deoarece cardul s-a bucurat de un mare succes şi apariţia sa a reprezentat un punct de cotitură în istoria plăţilor, în general, şi în istoria plăţilor fără numerar, în special. Cardurile de plastic s-au extins rapid, s-au diversificat într-o gamă largă şi s-au perfecţionat, atât tehnologic, cât şi ca proceduri de lucru, devenind din ce în ce mai mult, instrumentul de plată preferat pentru populaţie.

Berbec şi alţii (1998), Crăciun (2009),Stroescu (2010) consideră că prin intermediul acestui instrument posesorul autorizat poate achiziţiona bunuri sau servicii fără prezenţa efectivă a numerarului, cardul facilitând legătura financiară dintre comercianţi şi consumatori, fiind o simplă cheie de acces la un cont bancar: acela al deţinătorului de card. Pe de altă parte, acest instrument asigură şi posibilitatea obţinerii necondiţionate de numerar fie de la automatele de bani (ATM) fie de la ghişeele băncii (în cazul sumelor mari), înlăturându-se astfel orice barieră funcţională de utilizare.

Cardul este, aşadar, o monedă electronică, un adevărat ansamblu de tehnici informatice, electronice, telematice ce permite transferul de fonduri fără suport de hârtie şi implică o relaţie în trei între instituţia de credit, comerciant şi consumator.

Majoritatea lucrărilor de specialitate se axează pe evoluţia spectaculoasă a acestui instrument şi numeroasele avantaje pe care le prezintă atât pentru deţinătorul de card, cât şi pentru bănci şi comercianţi. Ungurean (2001), Dugan (2003), Cocriş (2009) scot în evidenţă avantajele acestui instrument modern de plată, avantaje precum: posibilitatea realizării cumpărăturilor la distanţă, clienţii nu mai sunt nevoiţi să poarte asupra lor sume mari de bani pentru a achita mărfuri de valori mari, eliminându-se astfel riscul de furt şi diconfort pe care le presupune numerarul la purtător, iar costurile instituţiei de credit pentru operarea cardurior sunt mai reduse comparativ cu cheltuielile aferente utilizării numerarului sau a altor instrumente de plată.

Însă, Ungurean (2001) şi Crăciun (2009) analizează şi dezavantaje pentru posesori, deşi aceştia nu le acordă o mare importanţă în momentul solicitării unui astfel de instrument la o instituţie bancară, precum: comisioanele percepute de comercianţi şi de bănci le diminuează fondurile, iar datorită uşurinţei în utilizare posesorul este tentat să cheltuiască mai mult.

În ultimii ani, s-a extins nu doar utilizarea cardurilor de debit ci şi a celor de credit. Cărţile de credit reprezintă o formă simplificată de plată, dar utilizarea acestora presupune creşterea cheltuielilor atât pentru emiţător, cât şi pentru beneficiar.

Este paradoxal, dar utilizarea cărţilor de credit de către client influienţează situaţia financiară a instituţiei care acceptă această formă de plată şi nu este în beneficiul clientului, ci a emitentului cărţii de credit.

În această lucrare am încercat să analizez numeroasele operaţiuni care se pot realiza cu ajutorul cardurilor bancare, care, deşi implică o serie de cheltuieli pentru posesori, ele constituie o sursă de venit din ce în ce mai mare pentru instituţiile bancare.

Prima parte a lucrării conţine o scurtă prezentare a tipurilor de carduri utilizate atât în România, cât şi la nivel mondial, precum şi a funcţiilor acestui instrument modern de plată şi creditare.În cea de-a doua parte a lucrării am realizat un studiu comparativ asupra cardului de debit Visa Clasic pe exemplul a două mari bănci din cadrul sistemului bancar românesc, iar în cea de-a treia parte am analizat operaţiunile realizate la nivelul unei bănci prin intermediul cardurilor bancare de către clienţii acesteia, persoane fizice, care constituie o importantă sursă de venit pentru societatea bancară.

Cap 1.Cardurile bancare – instrument modern

utilizat în gestiunea monedei electronice

1.1. Tipuri de carduri şi funcţiile acestora

Cardurile au cunoscut în ultimul deceniu o amplă dezvoltare şi diversificare.ele putând fi clasificate după mai multe criterii, cele mai utilizate fiind următoarele:

- după funcţia atribuită:

Cardul de credit, ca instrument de plată, dă dreptul posesorului de a utiliza o linie de credit pe o anumită perioadă de timp, egală de regulă cu termenul de valabilitate al cardului. Linia de credit se stabileşte în urma unei analize de tip scoring a clientului şi pe baza acestei linii de credit titularul poate face plăţi şi retrageri de numerar până la un plafon prestabilit. Banca poate să modifice acest plafon în funcţie de solvabilitatea clientului. Se plăteşte o dobândă lunară la sumele utilizate din plafon şi, de obicei, trebuie rambursată lunar o parte din creditul solicitat sau numai dobânzile şi comisioanele. De asemenea, acest card se caracterizază printr-o perioadă de graţie, timp în care clientul poate decide dacă rambursează integral suma folosită fără a plăti dobânda sau rambursează parţial creditul, plătind dobândă pentru suma utilizată.