Nicolae Iorga și Neutralitatea României

INTRODUCERE

Anii Primului Război Mondial s-au dovedit de o importanţă crucială, pentru destinul modern al României. Deciziile luate atunci, de către oamenii politici români, ne marchează şi astăzi. Numai că, spre deosebire de alte decizii, care ne marchează în chip negativ, cele luate atunci ne marchează în chip pozitiv. Nu este lipsit de interes, prin urmare, să cunoaştem mai îndeaproape contextul în care s-au luat astfel de decizii.

Un rol determinant, în desfăşurarea evenimentelor, l-a avut istoricul, savantul de renume mondial Nicolae Iorga. Personalitate complexă, aparţinând în egală măsură istoriei naţionale dar şi universale, Nicolae Iorga a abordat, cu pasiunea-i cunoscută un cerc larg de probleme. Bineînţeles, a stăruit mai mult asupra problemelor epocii în care a trăit, epocă caracterizată prin războaie, prin prăbuşiri şi prefaceri înnoitoare, la care a fost martor ocular şi care sau reflectat în gândirea şi faptele sale.

Printre aceste probleme majore un interes deosebit la acordat evenimentelor din anii 1914- 1918, care, în mare măsură afectau şi România. Martor ocular, dar şi prezent activ în parlamentul ţării, Nicolae Iorga a analizat sub toate aspectele războiul mondial desfăşurând o neobosită activitate publicistică, manifestată atât prin articole şi cuvântări, cât şi prin discursuri rostite în Cameră. Dacă politicienii familiei Brătianu aveau acces mult mai direct, la centrele de decizie, punându-şi mult mai uşor hotărârile în practică, Nicolae Iorga, cu o carieră profesională fulminantă, dar cu una politică oscilantă, a avut un merit cel puţin la fel de mare cu al Brătienilor, în deciziile care au fost adoptate atunci. Prin forţa sa de convingere, prin autoritatea sa imensă, el a influenţat în chip decisiv toate actele majore ale istoriei începutului de secol XX, având totuşi datoria de a releva acele părţi din opera lui Nicolae Iorga care exprimă dragostea lui de ţară, ataşamentul său profund faţă de idealul unităţii politice a naţiunii române.

Ulterior el a adunat aceste materiale într-o amplă lucrare în trei volume, intitulată Războiul nostru în note zilnice . O serie de alte referiri privind evenimentele din primul război mondial şi, mai ales, participarea României la război sunt consemnate în lucrarea sa de memorialistică Orizonturile mele. O viaţă de om, vol. II, în Supt trei regi, precum şi în sinteza sa Istoria românilor, în vol. X, Întregitorii.

Lucrarea de faţă, structurată pe patru capitole, urmăreşte, îndeaproape, evenimentele, din perspectiva activităţii lui Nicolae Iorga. Încă din capul locului trebuie să menţionăm interesul manifestat de marele istoric, un „ostaş” neobosit în tranşeele păcii, un luptător continuu la realizarea obiectivului necesar şi major, unirea tuturor românilor. Iorga s-a afirmat, s-a pronunţat, s-a impus, s-a încleştat cu cei ce hotărau, respingând, demascând deciziile sau opiniile neconforme cu aspiraţiile poporului nostru şi cu idealurile de progres şi civilizaţie ale omenirii; şi, dincolo de aceasta, Iorga a determinat luarea unor decizii, care s-au dovedit nu numai drepte, dar şi realizabile fapt ce îi conferă şi un loc de seamă, acela de ctitor al statului naţional unitar român, făurit în 1918.

CAPITOLUL I. VIZIUNEA LUI NICOLAE IORGA ASUPRA PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL

Relevarea concepţiilor lui Nicolae Iorga - cel mai mare dintre istoricii români - despre primul război mondial, în general, şi despre caracterul acestuia, în special, reprezintă un aspect major, în cea mai mare parte încă foarte puţin cunoscut şi asupra căruia merită cu prisosinţă să se stăruie. Aceasta, deoarece se trece adesea foarte uşor peste concluziile juste, deja formulate şi bogat argumentate, în legătură cu acest eveniment. Astfel, o bună parte din concluziile cele mai viabile, cu privire la acest eveniment - cu privire la caracterul, scopul şi acţiunile întreprinse de marile puteri, cu privire la mobilurile, ţelul şi conţinutul just al participării României - au fost deja afirmate, demonstrate, reprezentând un bun de preţ, de la care trebuie să se pornească mai departe.

Spaţiul relativ foarte restrâns, afectat unei astfel de abordări, nu ne permite să elucidăm întreaga problematică, extrem de complexă şi vastă, referitoare la concepţia lui Nicolae Iorga despre primul război mondial, ci, doar să relevăm, succint, concluziile sale esenţiale despre scopul şi caracterul acestui război.

Analizând lucrările, studiile şi articolele lui Nicolae Iorga, trebuie menţionat din capul locului că, dintre evenimentele contemporane istoricului, asupra nici unuia nu s-a oprit cu atâta atenţie, stăruinţă, migală, responsabilă şi amănunţită pronunţare, ca asupra primului război mondial. Nimeni dintre toţi martorii oculari ai evenimentului nu s-a angajat cu atâta forţă şi dăruire, cu un inegalabil simţ de răspundere şi nepărtinitoare judecată prin viu grai şi prin scris, prin conferinţe şi articole zilnice, în presă, prin intervenţii în forurile diriguitoare ale ţării şi pe lângă toţi factorii de decizie, pentru a-şi face auzit glasul între multele glasuri ce răsunau în acele clipe, pentru a-şi impune opinia, izvorâtă din erudiţia şi înţelepciunea istoricului, într-un moment în care opiniile atât de diverse se cereau limpezite, omogenizate şi fundamentate pe baza învăţămintelor incontestabile ale istoriei şi subordonate imperativului esenţial al împlinirii idealului secular: unirea tuturor românilor. Or, din această perspectivă, a formării, a clarificării, a luminării opiniei publice româneşti, în preajma şi în timpul primei conflagraţii mondiale, marele savant a fost, ca nimeni altul dintre contemporani, un ostaş neobosit în tranşeele păcii, cu mult mai grele şi mai importante prin semnificaţia lor. Iorga s-a afirmat, s-a pronunţat, s-a impus, s-a încleştat cu cei ce hotărau, respingând, demascând deciziile sau opiniile neconforme cu aspiraţiile poporului nostru şi cu idealurile de progres şi civilizaţie ale omenirii; şi, dincolo de aceasta, Iorga a determinat luarea unor decizii, care s-au dovedit nu numai drepte, dar şi realizabile fapt ce îi conferă şi un loc de seamă, acela de ctitor al statului naţional unitar român, făurit în 1918 .