Demoniada

Introducere

Binele sau Răul sau eterna luptă din sufletul omului a fost oglindită de-a lungul timpul în literatura universală mi-a oferit ocazia de-a analiza un fragment sugestiv: reprezentarea maleficului în opera lui N. V. Gogol și M. Bulgakov. Maleficul pare să fie un element latent al vieții cotidiene, care așteaptă momentul prielnic de-a emerge, dacă ne raportăm la exemplul lui Mihail Alexandrovici Berlioz cunoscând Răul sub forma umană a unui străin care este admis ca participant la o conversație amicală între erou și poetul Ivan Nikolaevici Bezdomnîi .

Demersul acestei teze este unul deductiv. Stabilind coordonatele arhetipului străvechi (Răul), mă voi axa pe analiza a câtorva dintre fragmente din proza lui N. V. Gogol și M. Bulgakov, încercând să punctăm prezența explicită sau subînțeleasă a maleficului, a atracției pe care o exercită asupra eroilor, precum și a luptei interioare a acestora, în încercarea de-a alege. Răul, ca și Binele, impune o decizie din partea eroilor, deseori resimțită într-un mod dramatic.

Primul capitol va trata tema maleficului, pornind de la simbolistica sa culturală. Răul a fost transfigurat în literatură, unii autori accentuând fondul său religios, alții optând pentru o interpretare personală, subiectivă, cum este cazul afirmației lui Jean-Paul Sartre, pentru care infernul sunt ceilalți .

În cadrul celui de-al doilea capitol, voi încerca să stabilesc coordonatele maleficului în proza lui N. V. Gogol și M. Bulgakov, evidențiind similaritățile, dar și deosebirile esențiale în perceperea Răului. Încă din faza primelor lecturi, am observat că N. V. Gogol tinde să transforme maleficul într-un element familiar al universului eroilor săi din lumea rurală , pe când eroii lui M. Bulgakov sunt erudiți și percep maleficul ca pe o iluzie a vieții .

Capitolele III și IV reprezintă analiza personală de conținut, comparând ipostazele maleficului din cele mai cunoscute povestiri ale lui N. V. Gogol și romanul lui M. Bulgakov, Maestrul și margareta. Fără pretenția de-a fi creat o teză exhaustivă, consider că demersul meu este unul original, pe care îl voi continua în cadrul viitoarei cercetări academice.

I. Răul – simbolistică și recurență

1.1. Sensurile atribuite de-a lungul timpului arhetipului malefic

Maleficul ... o metaforă, o iluzie, o stare de spirit? De la ipostaza ispitei din mitul biblic regăsit în creștinism până la existențialismul francez, care pune semnul de egalitate între umanitate și malefic, Răul ca oponent al Binelui a suscitat interesul numeroșilor scriitori, dar și cercetători ai arei socio-umane.

Simbolul este considerat în mod general ca fiind un semn al vieții cotidine, posedând o impresionantă forță de generalizare și abstractizare a cunoașterii. Simbolul este o alegorie, o metaforă, o punte către trecut, menit să ne orienteze pașii. Simbolul este firul Ariadnei din țesătura mitului, acel detaliu care îi ajută pe oameni să perceapă dincolo de simțuri, astfel să acceadă spre esență . Dacă simbolul poate fi o realitate locală, folosită doar de o comunitate, arhetipul așa cum a fost definit de Jung, este o idee prezentă în subconștientul mai multor popoare, depășind totodată și limitele temporale inerente condiției umane. Cele mai cunoscute exemple de arhetipuri sunt labirintul, în care Tezeu, eroul civilizator trebuie să îl învingă pe Minotaur, ipostaza tenebroasă a spaimelor sau dorințelor ascunse din sufletul omului sau zborul lui Icarus, demonstrând că pe cât de temerară este ființa umană, pe atât de fragilă este finalitatea dorințelor sale de auto-depășire. Cele două arhetipuri sunt cvasi-similare în orice colț al lumii, chiar dacă eroii poartă alte nume și dorințele lor se manifestă diferit . De exemplu, sfinxul egiptean a fost preluat de cultura greacă, accentuând latura feminină a acestuia (pe când sfinxul de lângă piramide pare să fie antropomorfizat cu trăsăturile unui bărbat) și înzestrat cu înțelepciune, dar folosită pentru a-i pedepsi pe cei care cuteză să îl provoace . Arhetipurile și simbolurile au dăinuit de-a lungul secolelor, fiind incluse în opere artistice sau în interpretări mai mult sau mai puțin științifice ale vieții cotidiene, concepțiile lui Sigismund Freud fiind un exemplu concludent (figura lui Oedip din arhetipul sfinxului a impulsionat fundamentarea complexului lui Oedip ), urmat de interpretarea viselor pe baza simbolurilor, deși este o practică socotită la limita credibilității. Conclusiv, Roger Caillois (2001) considera că arta își trage „originea din conținutul actual sau virtual al consțiinței”, în care dorințele conștiente sau inconștiente devin palpabile, fiind transfigurate prin simboluri și arhetipuri, universal sau parțial admise de cititorii sau spectatorii operei de artă . De regulă, simbolurile și arhetipurile sunt creații vechi, antice, dar există și simboluri moderne sau chiar contemporane, de exemplu Palatul Versailles poate fi considerat un „capital de muncă și sacrifiu și totodată o comoară, o minunăție” , pe când Madonna poate fi considerată simbolul actual al răzvrătirii împotriva normelor sociale, în special cele referitoare la sexualitate și imaginea unei femei în societate .