Complementul direct și propoziția subordonată completivă directă

I: TRANZITIVITATEA VERBELOR

1.1 Definiții

Conform GALR sunt transitive, verbele care cer sintactic și semantic poziția Cd, „acoperită” (saturată) sau „neacoperită” (nesaturată) în context, poziție care în mod curent se realizează prin atașarea directă (neprepozițională) a unui nominal substantival cu formă de N-Ac, dacă acest nominal nu este subiect (deci nu se acordă cu verbul) și nu este NP (deci nu este dependent de Subiect).’’

Prin condiționarile introduse se elimină din clasa tranzitivelor verbe ca: a cădea, a veni, a interveni, a se întâmpla, a există, a apărea.

Ștefan Găitănaru susține că: „o definiție adecvată a tranzitivității este, prin urmare: proprietatea sintactică a verbelor de a avea un complement direct și, facultativ, un complement indirect.” Verbele care se construiesc cu prepoziția pe se includ în clasa tranzitivelor, numai cu condiția că acest grup prepozițional alcătuit cu prepoziția pe este înlocuibil printr-un clitic pronominal cu formă de acuzativ (Ajut pe Maria).

În Gramatica practică a limbii române se afirmă că:, verbele tranzitive pot primi numai un singur complement direct a ști, a abserva, a auzi etc., dar unele verbe pot primi concomitent, două complemente directe. Aceste verbe care pot avea două complemente directe se numesc verbe dublu tranzitive și sunt în număr de 10: a ruga, a întreba, a sfătui, a învăța, a povățui, a anunța, a asculta, a trece, a traversa, a examina.’’

GLR afirmă că:, în afara verbelor inacuzative (ergative) cu tranzitivitate sintactică marcată prin atașarea directă a unui obiect neprepozițional există grade diferite de tranzitivitate, distingându-se o tranzitivitate sinctactică forte și o tranzitivitate sintactică slabă. Gradele de tranzitivitate se precizează în funcție de un alt set de trăsături, a căror satisfacere (integrală sau parțială)/nesatisfacere care permite delimitarea subclaselor de verbe tranzitive cu tranzitivitate forte vs cu tranzitivitate slabă (distingându-se două grade de tranzitivitate slabă).’’

1.2. Caracteristici ale tranzitivității forte

În unele situații în limba română, unde exista clitice pronominale de pronume personal și de pronume reflexiv, cu forme proprii de acuzativ și de dativ și unde se găsește fenomenul complementului direct printr-un clitic pronominal în acuzativ.

Caracteristicile tranzitivității forte sunt:

A. opțiunea de îmbinare a verbului cu o formă de clitic pronominal în acuzativ;

Această caracteristică este înțeleasă independent, nefiind obligatoriu relevantă datorită numeroaselor apariții clitice pronominale nonsintactice de acuzativ, clitice care nu ocupă o poziție sintactică deși au formă de acuzativ.

Sunt cuprinse aici toate situațiile de clitic reflexiv obligatoriu cu formă de acuzativ (a se gudura, a se mândri, a se comporta, a se aștepta (la ceva), a se preta, a se sinchisi, a se văita), de asemenea și situațiile de clitic personal în acuzativ cu valoare neutră (a o tuli, a o șterge, a o lua razna, a o lua la stânga, a o da in străchini, a o lua la sănătoasa, a o lua de bună).

B. varianta dublării verbului prin forma de clitic, formă care reia sau anticipă complementul;

Această caracteristică subordonează trasătura de mai sus, enunțată, deoarece dublarea nu este posibilă decât în condițiile admiterii unui clitic pronominal. Astfel, clasa verbelor cu tranzitivitate forte se limitează la verbele care ilustrează succesiv, caracteristicile b și c. Prin urmare, se includ în tranzitivitatea forte următoarele verbe: a verifica, a citi, a lăuda, a restitui, care acceptă atât dublarea (Revista am citit-o, Pe el îl laud, Cartea am restituit-o, Portofoliul l-am verificat) cât și pasivitatea (Revista este citită, El este lăudat, Cartea a fost restituită, Portofoliul a fost verificat)

C. admiterea pasivizării.

Gradul de tranzitivitate scade dacă verbul în ciuda faptului că se combină direct cu un nominal, altul decât numele predicativ sau subiectul, ilustreaza numai una din caracteristicile de tranzitivitate și diminuează și mai mult, pană la limita inferioară dacă niciuna dintre caracteristici de tranzitivitate nu este posibilă.

Există două etape de tranzitivitate slabă. Prima etapă de tranzitivitate slabă include verbele care, deși acceptă dublarea, nu admit pasivizarea. Neadmiterea pasivizării apare ca reflex al unei constrângeri sintactico-semantice a verbelor, caracterizate uneori de nonagentivitate și anume neacceptarea Agentului în structura lor actanțială.