Analiza capacității de absorbție a fondurilor europene

Introducere

Uniunea Europeană reprezintă marele proiect politic pe care politicienii celor mai dezvoltate state ale bătrânului continent l-au propus pentru a nu se mai repeta ororile unor conflicte generalizate, precum cele două mari conflagraţii mondiale care au zguduit pacea secolului XX. Forma iniţială a proiectului, aceea de “Comunităţi Europene” a reprezentat, la momentul înfiinţării, cea mai bună soluţie politică de menţinere a păcii în Europa, dovedindu-se şi un un liant pentru o dezvoltare economică durabilă comună. Astfel a luat naştere Comunitatea Economică Europeană, sau “Piaţa comună” creată prin Tratatul de la Roma din 25 martie 1957 şi implementată la 1 ianuarie 1958.

Transformarea acestei comunităţi care avea la bază raţiuni comerciale, în Uniunea Europeană, s-a făcut prin ratificarea de către cele douăsprezece state membre la acel moment (Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Grecia, Spania, Portugalia) a Tratatului de la Maastricht (Olanda) din 7 februarie 1992. Principalele realizări ale Uniunii Europene sunt : crearea unui spaţiu intern fără frontiere, a unei uniuni vamale şi monetare comune, libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor, capitalului şi serviciilor, integrarea socială la nivel european, punerea bazelor politicii externe şi de securitate comune.

Pentru autorităţile române, integrarea în Uniunea Europeană a reprezentat cel mai important demers al politicii externe după căderea “cortinei de fier“ care a divizat Europa preţ de aproape o jumătate de secol. Procesul integrării a fost unul de lungă durată, România semnând un acord cu Uniunea Europeană în 1995, începând negocierile de aderare cu U.E.la 15 februarie 2000, fiind acceptată ca membru cu drepturi depline abia la 1 ianuarie 2007. Durata acestui proces se explică prin necesitatea îndeplinirii tuturor elementelor care ţin de aşa numitul acquis comunitar, ansamblul de drepturi şi obligaţii comune ce unesc statele membre .

Recuperarea decalajului politic, economic, social, chiar şi cultural pe care ţările din Europa Centrală şi de Răsărit, inclusiv România, îl au faţă de Europa occidentală, nu se poate face decât prin implemetarea unor măsuri care au la bază planuri coerente ce vizează o bună cunoaştere a realităţilor regionale. Chiar şi integrate în Uniunea Europeană, aceste state au încă multe elemente care nu se ridică la nivelul mediu al vechilor membri. Aceste decalaje sunt relevante mai ales în cazul României şi Bulgariei, ultimele state integrate, care compun Uniunea Europeană cu 27 de membri.

I.Fondurile Europene

În anul 1957 s-a semnat tratatul de la Roma care a redus disparităţile dintre regiuni şi sprijinea regiunile mai putin devoltate din cele 6 state fondatoare: Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda.

Înfiinţarea Fondului Social European(FSE) a avut loc in anul 1958 şi presupunea optimizarea politicii sociale comunitare,prin reconversia şomerilor şi îmbunătăţirea funcţionării mecanismelor pieţii factorului munca, iar inplementarea efectivă a FSE (1960) a avut ca scop atingerea obiectivelor politicii sociale comune la nivelul statelor membre.

În anul 1962 s-a creat Fondul European pentru Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA) care presupunea finanţarea Politicii Agricole Comune (PAC) ,dezvoltarea regiunilor rurale,optimizarea suprafeţelor şi producţiilor agricole vegetale şi animale ; în anul 1975 s-a creat Fondul European de Dezvoltare Regionala(FEDR) care se ocupa cu eliminarea disparităţilor regionale pe baza contribuţiilor prestabilite ale statelor membre la bugetul comunitar. Se concretizează în cofinanţarea investiţiilor productive şi în infrastructura , în vederea asigurării unei dezvoltări durabile.

Implementarea Programului Integrat Mediteranean a avut loc in anul 1985 si sprijinea dezvoltarea celor mai sarace regiuni din Grecia şi Italia. De finantarea prin acest fond a beneficiat şi Franţa, drept compensatie pentru acceptarea extinderilor din anii 1981 şi 1986. Problemele regionale s-au acutizat prin aderarea Greciei(1981),Spaniei şi Portugaliei(1986) la U.E. Practic, au aparut doua categorii de state membre:cele dezvoltate(statele fondatoare,cu excepţia Italiei) şi statele al căror nivel de dezvoltare se situa sub media europeana(noile state membre care aderaseră in 1981 si 1986)

În 1986 a avut loc Adoptarea Actului Unic European care a atins obiectivul de coeziune economică şi socială prin atenuarea disparităţilor regionale din noile state membre şi susţinerea integrării lor în piaţa unica europeană.