Aspecte privind managementul resurselor umane într-o unitate de învățământ preuniversitar

Argument

Managementul resurselor umane constă în ansamblul activităților orientate către

asigurarea, dezvoltarea, motivarea și menținerea resurselor umane în cadrul organizației în

vederea realizării cu eficiență maximă a obiectivelor acesteia și satisfacerii nevoilor

angajaților. Pe măsură ce organizațiile se dezvoltă au de a face cu o serie de aspecte esențiale

ale managementului resurselor umane. Managerii creează un plan de atragere și reținere a

persoanelor cu abilitățile de care are nevoie organizația. Implementarea planului presupune

recrutarea, selecția, integrarea, instruirea, recompensarea, alegerea beneficiilor celor mai

potrivite și evaluarea permanentă a performanțelor pentru a se verifica dacă sint atinse

obiectivele organizaționale. Aceste activități reprezintă componentele managementului

resurselor umane.

Planul de resurse umane într-o unitate de învățământ preuniversitar este creat în acord

cu planul strategic al organizației. Pe măsură ce organizația identifică oportunitățile de

dezvoltare disponibile, este necesară corelarea lor cu abilitățile de care va fi nevoie pentru

acoperirea lor. Recrutarea, instruirea și programele de recompensare sunt create în vederea

atragerii, dezvoltării și păstrării oamenilor cu abilitățile necesare.

Dezvoltarea resurselor umane în învățământ implică un proces de instruire a oamenilor

pentru a îndeplini sarcinile de care este nevoie în unitatea școlară. Problema constă în

recunoașterea tipului de instruire de care angajații au nevoie. Toate deciziile de instruire

trebuie să țină cont de motivarea angajatului supus formării.

Orice organizație școlară este în creștere și de aceea trebuie stabilite metode de găsire și

angajare de oameni care să posede abilitățile solicitate. Acest lucru se reflectă de obicei într-o

formă de planificare a resurselor umane. Analizându-se proiectele și tendințele viitoare ale

organizației - printr-un proiect de dezvoltare instituțională (PDI), se estimează numărul de

oameni de care este nevoie și tipul de abilități și competențe pe care le solicită eventualele

posturi vacante.

Lucrarea de față încearcă să surprindă complexitatea sistemului de învățământ, unde

atât educații cât și educatorii devin cadre de analiză a managementului resurselor umane.

Capitolul 1

Managementul resurselor umane

1.1. Considerații generale

"Orice aspect din activitatea unei organizații este determinat de competențe, motivație și

eficiență în organizarea personalului. Dintre toate sarcinile managementului, conducerea

componentei umane este cea mai importantă deoarece de ea depinde cât de bine este realizat

totul într-o organizație."1

Alături de finalitatea economică sau socială a unei organizații, ultimele decenii au

demonstrat necesitatea luării în considerare și a finalității sale sociale. În zilele noastre, fără

îndoială, resursa umană este considerată a fi strategică și deci funcția de personal a ajuns să fíe

într-o poziție de “arbitru” între obiectivele economice ale organizației și imperativele sociale și

umane.

Misiunea funcției de personal constă în punerea la dispoziția organizației a resurselor

umane necesare, sub dubla restricție a unei funcționări armonioase și eficiente a ansamblului

uman și a respectării dorinței de echitate, securitate și dezvoltare individuală a fiecărui membru.

Funcția de personal, alături de capacitățile de producție, aprovizionare și sisteme de distribuție,

de echipele de vânzare, de finanțe și contabilitate, interacționeazâ în cadrul activității curente a

organizației. Aceste procese pot fi influențate de schimbările survenite în sistemul politic, social,

economic și tehnologic. Influențele mediului extern al organizației determină un proces continuu

de adaptare, de schimbare, proces impus de necesitatea creșterii permanente a performanței

acesteia.

În cadrul acestui proces, funcția de personal tinde să dețină rolul primordial; personalul

este acela care trebuie să ia decizii referitoare la aspectele materiale, financiare, tehnologice,

pentru bunul mers al organizației; ei reprezintă factorul critic în efortul de creștere a

productivității și performanței muncii.

Resursa umană a organizației este adesea denumita “cel mai valoros activ”2, deși nu apare

în evidențele contabile. Succesul organizației depinde însă de modul în care membrii săi pun în

practică obiectivele acesteia; de aceea capacitățile și calitatea resurselor umane sunt definitorii

pentru rezultatele organizației. Dar a lucra cu oamenii presupune a ține cont de sensibilitățile și

caracteristicile emoționale ale fiecărui individ. Oamenii au ambiții și năzuințe, au nevoie de o

măsură a rezultatelor lor și au o complexitate de nevoi.