Considerații privind motivarea resurselor umane în mediul militar românesc

Introducere

Sfârșitul secolului XX și acest început de secol XXI au marcat o dezvoltare explozivă a tuturor domeniilor de activitate pe glob. Această dezvoltare a impregnat, în medii ca cel economic, social, psihoafectiv, noi cerințe și așteptări atât producătorilor cât și consumatorilor. Evoluția sinuoasă a cererii și ofertei a condus din partea companiilor la o politică de eficientizare a proceselor de producție. În primă instanță această mutație a produs efecte la nivelul tehnologiilor dar în timp s-a observat că și mutațiile la cel de-al treilea factor principal de producție și anume personalul produc efecte considerabile în ceea ce privește eficiența procesului de producție.

Astfel a început să se dezvolte și să se fundamenteze teoretic o nouă știință, prezentă în viața de zi cu zi încă din perioadele timpurii ale omenirii, în toate aspectele vieții, dar care nu a fost tratată științific decât în a doua jumătate a secolului XX, și anume știința numită MANAGEMENT.

Studiile efectuate în cadrul acestei discipline au reliefat un aspect deosebit de important în cadrul procesului de management și anume cel al motivării resurselor umane.

Motivarea reprezintă activitatea prin care factorii de conducere trezesc(creează), mențin și intensifică interesul și dorința executanților pentru împlinirea responsabilă, integrală, din ce în ce mai bine, a atribuțiilor functionale, a misiunilor încredințate, învingând, prin eforturi conștiente și tenace greutățile întâmpinate în calea spre obiectivele stabilite.

Etimologic, motivația provine de la latinescul ”movere”, care înseamnă deplasare, sensul acesteia fiind de ”sumă a energiilor interne și externe necesare inițierii și dirijării comportamentului uman spre un scop a cărui atingere va determina satisfacerea unei necesități” .

Dacă se are în vedere psihilogia umană s-ar putea spune că motivația este ”un ansamblu de factori dinamici care determină conduita unui individ” .

Motivarea a existat în domeniul militar chiar din primele lupte pe care oamenii le-au purtat. Fie că vorbim de resurse, bogății, glorie, faimă sau idei acești factori motivaționali au dus la confruntări militare în întreaga existență a omenirii. Însă militarii moderni, datorită culturii organizaționale acumulate în timp, a înlesnirii accesului la educație și a dezvoltării mijloacelor mass-media au nevoie de un sistem motivațional complex care să combine atât factori motivatori extrinseci, dar mai ales factori intrinseci pentru a asigura imboldul de moment cât și voința necesară ducerii acțiunilor militare de lungă durată.

Am ales această temă deoarece considerăm că o identificare corectă a factorilor motivaționali din armata României poate conduce, mai ales în contextul economic actual, la o motivare mai eficientă a militarilor chiar și fără suplimentarea resurselor financiare.

Principalele obiective ale acestei lucrări sunt identificarea sistemului motivațional din armata României, diferențiat pe categoriile socio-profesionale existente în acest moment, identificarea unor factori motivaționali de natură non-financiară care să ajute la motivarea militarilor și formularea unor propuneri pentru liderii militari îm scopul eficientizării procesului motivațional.

Am structurat această lucrare pe trei capitole, două care cuprind aspecte teoretice cu privire la tema aleasă, și un studiu de caz în care prin prisma aspectelor teoretice din primele două capitole să realizăm o diagnosticare a sistemului motivațional al militarilor din unitatea militară studiată.

În primul capitol al acestei lucrări am prezentat informații ce țin de cultura organizațională, modul în care aceasta influiențează cultura organizațională militară precum și modul în care cele două culturi, atât cultura organizațională a unei națiuni cât și cea militară, influiențează sistemul motivațional al militarilor atât din țara noastră cât și al principalilor aliați NATO.

În cel de-al doilea capitol din prezenta lucrare am detaliat teoriile ce clasifică nevoile, acestea fiind baza dezvoltării sistemului motivațional. Totodată am prezentat cadrul conceptual al sistemului de recompense metode de motivare nonfinanciară.

În cel de-al treilea capitol am identificat factorii care genereză motivația militarilor printr-o cercetare efectuată diferențiat pe categoriile socio-profesionale din Ministerul Apărării Naționale.

Motivarea militarilor a avut, are și cu siguranță va avea și în viitor un rol deosebit de important în fizionomia fenomenului militar. Cunoașterea nivelului motivației precum și identificarea și utilizarea acelor factori care au cele mai bune rezultate în motivarea militarilor va face în viitor, așa cum a făcut-o și în trecut, diferența înre victorie și înfrângere.

1. CULTURA ORGANIZAȚIONALĂ MILITARĂ – ”CATALIZATOR” AL NEVOILOR MILITARILOR

În acest capitol am abordat problematica culturii organizaționale atât la nivelul mediului civil cât și la nivelul mediului militar deoarece consider că factorii motivaționali variază de la o cultură organizațională la alta iar această cultură a unei țari constituie baza culturii organizaționale a armatei respectivei țari. Totodată am prezentat tipuri de culturi organizaționale prezente in literatura de specialitate actuală cât și dimensiuni ale culturii organizaționale general acceptate la nivel internațional.

Cultura organizațională constituie unul dintre elementele definitorii care marchează sistemul motivațional al oricărei organizații deci, implicit și pe cel al organizației militare. Astfel cultura organizațională modifică asteptările membrilor organizațiilor similare, fapt ce are implicații majore asupra stilului de conducere a managerilor/conducătorilor militari precum și a sistemului de recompense din interiorul organizației. Cunoașterea culturii organizaționale și a factorilor ce o influențează poate conduce la sporirea performanțelor organizației.

Fără îndoială cultura organizaţională constituie unul din domeniile la modă ale managementului, cu o istorie relativ recentă. Practic, interesul pentru cultura organizaţională s-a declanşat în secolul al XX-lea.

Una din cele mai complete prime definiții ce a fost formulată de Kroeber & Kluckhohn (1952), după o examinare exhaustivă a literaturii de specialitate din acea vreme în domeniul culturii, este următoarea : Cultura constă într-un pattern, explicit și implicit în același timp, și pentru un comportament învățat și transmis prin simboluri, constituite în achiziții distincte ale grupurilor umane, incluzând întruchiparea în artefacte; grija esetială a culturii se îndreaptă înspre ideile tradiționale și, în special, înspre valorile atașate acestora; sistemul cultural poate, pe de o parte, fi considerat producător de acțiuni, pe de altă parte condiționează componentele unei viitoare acțiuni.