Învățarea pe tot parcursul vieții - prioritate a politicilor publice în sectorul de educație românesc

INTRODUCERE

În decursul ultimilor 10 – 15 ani Învăţarea pe tot parcursul vieţii a ocupat o poziţie centrală în cuprinsul agendei politice europene – în domeniul educaţiei şi formării. În cadrul Strategiei Europene de Cooperare în Educaţie şi Formare (ET 2020), statele membre ale Uniunii Europene şi-au fixat cinci obiective majore – unul dintre acesta fiind creşterea până la cel puţin 15% a numărului de adulţi care să participe la procese de Învăţare pe tot parcursul vieţii la orizontul anului 2020. În prezent, toate statele membre, cu sprijinul Comisiei Europene, conlucrează la realizarea acestui obiectiv. Luând în considerare ultimele statistici publicate de câte Eurostat (2013), alături de Bulgaria ocupăm ultimele două poziţii în ce priveşte acest indicator. Rezultă astfel, că a trebui să <înveţe> mai mult în următoarea perioadă, pentru că ţara noastră să atingă ţinta propusă de către Consiliul European. Motivaţia alegerii acestei temei se regăseşte în relativă noutate a domeniului precum şi din lipsa unor soluţii practice de implementare în România a unui sistem eficient de Învăţare pe tot parcursul vieţi. Mai multe studii, fără pretenţii de reprezentativitate la nivel naţional (Moldovean 2013; Popescu 2011; Korka 2010) sugerează faptul că învăţarea este un proces continuu – el nu se termină odată cu absolvirea ultimului nivel de educaţie formală.

Pentru că România să atingă o valoare cât mai mare a participării adulţilor la procese de Învăţare pe tot parcursul vieţii, este nevoie de politici publice educaţionale moderne, bazate pe evidenţe (evidence based policy). Modernizarea politicilor publice în domeniul Învăţării pe tot parcursul vieţii înseamnă trecerea de la improvizaţie la profesionalism, de la reacţie la anticipare, de la preluarea politicilor la învăţarea politicilor.

Obiectivul lucrării este clarificarea din punct de vedere conceptual a noţiunii de învăţare pe tot parcursul vieţii cât şi identificarea principalilor factori ce îi motivează pe adulţi să participe în procese susţinute de educaţie permanentă.

Scopul lucrării – identificând deficienţele cu care se confruntă sistemul de învăţare pe tot parcursul vieţii din România cât şi principalii factori ce îi motivează pe adulţi să înveţe, ne propunem să elaborăm un set de recomandări şi sugestii de modernizare – şi în aceleaşi timp de simplificare – a politicilor publice ce vizează creşterea procentului referitor la indicatorul educaţia permanentă a adulţilor (25 - 64 de ani).

Lucrarea de faţă este structurată pe 2 capitole, astfel:

Primul capitol prezintă consideraţii generale privind aspecte caracteristice ale sistemului de învăţare pe tot parcursul vieţii din România, cadrul european de învăţare pe tot parcursul vieţii, cât şi cele mai bune practici din UE cu privire la subiectul nostru de interes.

Al doilea capitol evidenţiază rezultatele unui studiu prin care am urmărit identificarea principalilor factori ce îi determină pe adulţi să înveţe în cadrul unor instituţii autorizate ca furnizori de educaţie şi formare continuă. În acest sens, am aplicat un chestionar cursanţilor înscrişi la programele de educaţie şi formare continuă din cadrul Universităţii din Bucureşti, Universitatea Politehnică Bucureşti şi Academia de Studii Economice din Bucureşti. Alte metode folosite pentru a atinge obiectivul studiului au fost atât calitative cât şi cantitative – analiza de date secundare, analiza de conţinut, interviul, metoda regresiei liniare.

Capitolul 1.

Stadiul actual al cunoaşterii cu privire la sistemul de Învăţare pe tot parcursul vieţii din Uniunea Europeană şi din România

În acest capitol ne propunem să oferim fundamentele cadrului conceptual specific domeniului de Învăţăre pe tot parcursul vieţii. De asemenea, în această primă parte a lucrării vom evidenţia consideraţii cu privire la principalele aspecte specifice ale sistemului de educaţiei românesc în context european, precum şi cele mai bune practici din Uniunea Europeană referitor la învăţarea pe tot parcursul vieţii.

1.1. Accepţiuni generale şi specifice ale conceptului de Învăţare pe tot parcursul vieţii

Începând cu anul 2000, Învăţarea pe tot parcursul vieţii (ÎPV) este percepută ca o garanţie a bunăstării sociale şi economice a cetăţenilor Uniunii Europene (UE). Consiliul European, prin Memorandumul privind învăţarea permanentă, sugerează statelor membre ca învăţarea pe tot parcursul vieţii trebuie să fie direcţia comună de dezvoltare pentru consolidarea societăţii cunoaşterii. În acest fel, educaţia permanentă devine o prioritate pentru toate statele membre UE, în contextul în care “Europa se confrunta cu mari probleme de natura socioeconomică şi demografică, asociate cu o populaţie îmbătrânită, un număr ridicat de adulţi slab instruiţi şi rate crescute de şomaj în rândul populaţiei tinere”(Stoica, 2009, p. 123-124).

Întâlnit în engleză de cele mai multe ori ca lifelong learning (LLL), sau în franceză ca education des adultes, conceptul de învăţare pe tot parcursul vieţii îmbracă mai multe forme şi cuprinde mai multe definţii.