Management prin Kaizen

Strategia îmbunătăţirii continue cunoscută sub denumirea japoneză “KAIZEN”** reprezintă o strategie integratoare, transfuncţională prin care se desemnează îmbunătăţirea treptată, continuă a managementului şi a activităţilor firmei, precum şi a parametrilor de calitate, productivitate şi competitivitate, cu implicarea directă a întregului personal. Este apreciat de o serie de autori drept cel mai important concept al managementului japonez. Rod al eforturilor sale de investigare a cauzelor competitivităţii nipone, Masaaki Imai a elaborat o lucrare extrem de originală şi valoroasă în acelaşi timp, pe care a intitulat-o în mod sugestiv “KAIZEN-ul, cheia competitivităţii japoneze”. În opinia sa, KAIZEN-ul poate fi asimilat unei “umbrele” care reuneşte un ansamblu de practici manageriale şi concepte tipic nipone cum ar fi: controlul total al calităţii, principiul “zero defecte”, Just-in-time, cercurile de calitate, orientarea spre consumatori, mentenanţa productivă totală etc.

În accepţiunea sa uzuală, KAIZEN-ul constituie rezultatul unei abordări tridimensionale. Aceasta desemnează în primul rând o strategie globală, integratoare, orientată asupra realizării unei perfecţionări continue, de manieră participativă, a tuturor activităţilor firmei. În plan pragmatic, KAIZEN-ul se implementează sub forma unei practici manageriale curente fondate pe principiul îmbunătăţirii treptate prin “strategia paşilor mărunţi”. În sfârşit, a treia faţetă a KAIZEN-ului o constituie interpretarea sa ca rezultantă a mentalităţii tipice nipone care plasează în prim-planul atenţiei factorul uman cu pregătirea, experienţa, înzestrarea nativă şi motivaţia antrenate spre obiectivul strategic al progresului neîntrerupt.

Înţelegerea succesului reputat de promotorii KAIZEN-ului reclamă aşadar cunoaşterea conţinutului acestei strategii şi implicit familiarizarea cu caracteristicile – fie şi generale – ale metodelor contemporane de management al procesului de producţie. Dintre instrumentele manageriale de inspiraţie niponă reunite sub “umbrela KAIZEN”, au cunoscut o largă aplicabilitate următoarele: JIT („Just-in-time”), metoda Taguchi, mentenanţa productivă totală, tehnicile celor „3S” şi „5S”, sistemul de sugestii etc. În concepţia KAIZEN , o infinitate de eforturi mici creează premisele ca în fiecare zi activitatea să se desfăşoare puţin mai bine decât în ziua precedentă.

Dacă inovarea are în vedere perfecţionările majore realizate în cadrul firmei prin “străpungeri” tehnologice care antrenează investiţii importante, realizându-se îmbunătăţirea proceselor şi produselor “în salturi mari”, strategia KAIZEN este asimilată perfecţionării în detaliu, practicată curent în cadrul firmei şi care nu modifică substanţial parametrii activităţii acesteia. Adoptând principiul îmbunătăţirii treptate, cu “paşi mici”, strategia KAIZEN se fundamentează pe know-how-ul convenţional şi nu antrenează schimbări tehnologice majore. Strategia KAIZEN se concentrează asupra salariaţilor judecaţi ca principali factori de succes ai firmei. Strategia inovării se axează în schimb asupra tehnologiei şi aspectelor financiare pe care le implică inovarea. Realizarea KAIZEN reclamă implicarea personalului de pe toate nivelele ierarhice ale firmei deoarece caracterul complex al problemelor care se impun rezolvate incumbă adesea abordări transfuncţionale. Inovarea însă, însoţită cel mai adesea de riscuri majore şi deci de şanse de succes imprevizibile, reprezintă apanajul exclusiv al managerilor de nivel ierarhic superior. În timp ce inovarea este destinată să genereze rezultate spectaculoase în sectoarele cu creştere rapidă, KAIZEN-ul oferă garanţia unei funcţionări constant bune pe pieţele cele mai competitive. Strategia inovării adoptă, în principal, orientarea tradiţională de îmbunătăţire a rezultatelor – produse şi/sau servicii (crieriul R), în timp ce strategia KAIZEN atribuie rolul central eforturilor de îmbunătăţire a proceselor de producţie (criteriul P), în acord cu cele mai moderne practici manageriale.

Managementul strategic orientat spre rezultate determină diversificarea pieţelor de desfacere ca rod al unei abordări mai degrabă cantitative.

În fapt, imbunatatirea continua, constituie chiar esenţa filozofiei KAIZEN: calitatea proceselor de producţie este premisa şi cheia obţinerii unui nivel calitativ de excepţie pentru produsele fabricate. Eficienţa strategiei, probată prin rezultatele remarcabile înregistrate în ultima perioadă, planul calităţii ridicate a produselor rezidă tocmai în exploatarea sinergiei metodelor de îmbunătăţire.

Obiectivele lucrarii de disertatie sunt urmatoarele:

1.Analiza situatiei existente de desfasurare a procedeelor de livrare marfa, optimizarea spatiului de expunere din shoowroom si eficientizarea activitatii de