Motivarea Personalului

INTRODUCERE

Problemei motivării personalului i se atribuie o mare importanţă atât în sectorul privat cât şi în cel bugetar. Toţi managerii sunt de acord că atingerea obiectivelor organizaţionale depinde foarte mult de comportamentul şi atitudinea subordonaţilor lor faţă de sarcinile ce le revin. Dar când se încearcă să se răspundă la întrebări de genul: “Cum poţi să-i determini pe oameni să facă ceea ce doreşti tu?” sau “de ce A lucrează mai mult şi mai bine decât B în aceleaşi condiţii de muncă?” se ajunge la concluzia că problema este destul de complexă şi dificilă.

De asemenea, trebuie spulberată de la început iluzia că ar exista o reţetă sigură, de succes, care să asigure rezolvarea problemei motivării pentru oricare dintre situaţii sau subiecţi. De ce? Pentru că oamenii sunt diferiţi. Fiecare are o personalitate bine definită, cu nevoile, aptitudinile, valorile şi aspiraţiile sale. Aceste calităţi individuale se combină apoi cu condiţii şi aspecte legate de locul de muncă. Pe lângă aceasta mai acţionează încă un factor important, şi anume dinamica personalităţii şi cea a mediului. Indivizii nu-şi păstrează în mod conservator toate caracteristicile. Unii simt nevoia sau sunt obligaţi să-şi dezvolte bagajul de cunoştinţe. Alţii îşi perfecţionează deprinderile câştigate într-un domeniu de activitate printr-un ritm susţinut şi perseverent de lucru. Ca să nu mai amintim de schimbările provenite din viaţa particulară, odată cu trecerea anilor. Nici condiţiile organizaţionale nu stau pe loc. Sunt suficient de bine cunoscute rezultatele şi reacţiile generate de valul de schimbări ale tehnologiei informaţionale. Iar instituţiile îşi urmează traseul cunoscut sub denumirea de ciclu al vieţii organizaţionale în care ele se nasc, evoluează, se maturizează, stagnează şi apoi decad, fiecare dintre aceste etape având caracteristicile bine definite.

Cu toţi aceşti factori dinamici individuali şi organizaţionali aflaţi într-o continuă prefacere, am putea ajunge în pragul unei întrebări retorice şi pline de scepticism: “Oare vom putea vreodată să înţelegem ce îl determină pe un angajat să aibă o anumită atitudine şi un anumit comportament la locul de muncă”?

Primul pas în abordarea sistematică a problemei o reprezintă definirea noţiunii de motivare.

CAP. I DEFINIREA MOTIVĂRII.TIPURILE DE MOTIVARE

Ce este motivaţia? „Unui om este mult mai uşor să-i dezvolţi calităţile decât să-înlături defectele”, "Cultivă-i omului calităţile, ca să-şi inunde defectele”. Cuvântul motivaţie este cel mai adesea folosit pentru explicarea comportamentului oamenilor. Succesele unui sportiv se spune că sunt datorate motivării sale ridicate, în timp ce un student care evită munca (sub forma efortului intelectual şi al atitudinii participative la actul de transfer şi aprofundare de cunoştinţe şi informaţii), se spune că nu este motivat (sau că este motivat să nu muncească) (este interesant că, în lipsa unei motivaţii pozitive, se dezvoltă, fără prea mare efort, o motivaţie negativă).

G.A. Cole, unul dintre specialiştii britanici în domeniul managementului resurselor umane, ne oferă următoarea definiţie sintetică şi accesibilă: “Motivarea este un proces în care oamenii aleg între forme alternative de comportament în vederea atingerii scopurilor personale”. La aceasta, spre completare, am putea adăuga şi definiţia alternativă conform căreia “motivarea reprezintă suma energiilor interne şi externe care iniţiază şi dirijează comportamentul spre un scop care, odată atins, va determina satisfacerea unei necesităţi”.

Descifrând pe îndelete aceste definiţii complementare, reuşim să identificăm principalele elemente componente ale procesului motivaţional: comportament, scop, satisfacţie, necesităţi, energii (aici cu sensul de resurse). Aşezând toate aceste elemente într-o ordine cauzală, obţinem un model determinist al motivării în care nevoile-stimuli conduc la un comportament adecvat în care sunt exploatate resursele necesare din cele existente, resurse care generează acţiunea ce duce la atingerea scopului sau obţinerea rezultatelor aşteptate, ce fac să înceteze acţiunea stimulilor, ajungându-se în final la satisfacţie.