Sănătatea și Securitatea în Muncă

CAPITOLUL I. ASPECTE GENERALE PRIVIND SĂNĂTATEA ŞI SECURITATEA ÎN MUNCĂ

1.1 Scurt istoric al sănătăţii şi securităţii în muncă

Din momentul în care omul a început să muncească, deci să desfăşoare o activitate de transformare a elementelor de mediu pentru a-şi asigura existenţa dateaza şi primele preocupări de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă.

În secolele pre-industriale, cercetările şi măsurile pentru ameliorarea condiţiilor de muncă, diminuarea eforturilor şi mărirea randamentelor, au avut un caracter sporadic şi local.

Scrierile antice relatează despre astfel de acţiuni şi despre unele măsuri exprese de protecţie a lucrătorilor, despre existenţa unor medici pe şantierele faraonice, despre măsurile pentru combaterea saturnismului şi a intoxicaţiei cu mercur în Grecia, la Roma şi Alexandria ( aparători ale mâinii la unelte, măşti din băşici de peşte pentru şlefuitorii de minium, mănuşi, jambiere, tuburi de ventilaţie în mine ş.a).

Atâtata timp cât efortul muscular caracteriza participarea omului în procesul de producţie, cercetările au fost orientate spre studierea acestuia.

La evoluţia de la empirism la ştiinţă, în domeniul studiului muncii, câteva exemple ilustrative de-a lungul secolelor sunt edificatoare.

La mijlocul secolului al-XIII-lea, medicul francez Arnaud de Viellenuve (1235-1313) a dedicat bolilor profesionale mai multe capitole din tratatul său de igienă, subliniind rolul factorilor de ambianţă (căldură, umiditate, pulberi toxice) la diferite locuri de muncă.

Leonadro da Vinci (1452-1519) s-a preocupat printre altele, şi de măsurarea timpilor de muncă, a conceput reprezentările vizuale ale diferitelor faze ale muncii, a proiectat unelte şi maşini pentru uşurarea efortului de muncă în construcţii şi a făcut cercetări sistematice privind operaţiile de săpat la carierele de marmură, împărţindu-le pe faze şi timpi parţiali.

În 1546 Agricola (în lucrarea de Re Metallica) studiază ventilaţia, pauzele de muncă şi securitate în mine; Galilleo Galilei (1546-1642) compară fenomenele fizice legate de gravitaţie cu semnele de oboseală musculară.

Cercetările românului N.Vaschide (la Paris), în domeniul fundamentării biologiei şi a psihologiei prin măsurarea fenomenelor psihice, au constituit remarcabile contribuţii în procesul investigaţiilor asupra comportării organismului uman la efortul fizic şi psihic.

Se pot cita, de asemenea, cercetările, mai recente ale profesorilor Gr. Benetato, A. Ardeleanu, I. Gonţea, N. Mărgineanu, P. Groza, R. Vrânceanu, G. Arsenescu ş.a. privind diferitele aspecte ale comportării organismului uman în efortul de muncă şi faţă de diferiţi factori externi.

Din ansamblul practicilor şi cercetărilor vizând relaţia omului cu munca, s-a conturat, în decursul timpului, ca obiectiv distinct, protejarea lucrătorului împotriva accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. S-a menţionat deja că primele măsuri conştient şi strict preventive cunoscute datează încă din antichitate. În majoritatea cazurilor însă, accidentele şi bolile profesionale erau considerate drept o fatalitate.

Ulterior, factori multiplii dependenţi de revoluţia industrială din secolul al- XIX-lea şi de progresul general al cunoaşterii au impus, ca o problemă deosebit de importantă, necesitatea eliminării, sau cel puţin a reducerii lor, ceea ce s-a reflectat şi în apariţia unor reglementări juridice specifice.

Actualmente, tendinţele cele mai avansate în domeniul legislaţiei de securitate şi sănătate în muncă pot fi sintetizate, după cum urmează:

- considerarea şi tratarea securităţii şi sănătăţii în muncă ca o problemă de stat;

- constituirea unor organisme statale de control şi îndrumare a activităţii preventive, care să dispună de mijloace juridice, tehnice şi financiare eficace;

- instituirea obligaţiei patronilor de a asigura securitatea şi sănătatea executanţilor proceselor de muncă, prin măsuri care să respecte anumite principii generale de prevenire (evitarea riscurilor, evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate şi diminuarea lor; combaterea riscurilor la sursă; adaptarea muncii la om; adaptarea omului la progresul tehnic);

- dezvoltarea unei politici de prevenire cuprinzătoare şi coerente, care să aibă în vedere tehnologiile, organizarea muncii şi condiţiile de muncă;

- prioritatea măsurilor de protecţie intrinsecă şi colectivă faţă de cele individuale;

- instituirea responsabilităţii muncitorilor pentru propria sănătate şi securitate, precum şi ale altor persoane pe care le pot afecta acţiunile sau atribuţiile lor.