Strategii de Internaționalizare

CAPITOLUL I

STRATEGIA DE INTERNATIONALIZARE A FIRMEI

Internaţionalizarea este un proces obiectiv. Realitatea istorică arată faptul că, pe măsura dezvoltării sale, firma tinde să depăşească limitele locale, naţionale şi regionale ale mediului de afaceri, să-şi extindă activitatea în spaţiul economic global, a cărei formare este posibilă prin chiar mişcarea înspre exterior a firmei. La baza acestui proces stă expansionismul imanent al forţelor pieţei, tendinţa acestora de a invada mediul înconjurător, „nemarketizat”, şi a-l include într-un sistem economic bazat pe mecanismul pieţei.

1.1. Natura procesului internaţionalizării

Internaţionalizarea a fost definită, aparent tautologic, drept „un proces de creştere a implicării firmei în operaţiuni internaţionale”[(1), p.156]

Caracterizarea naturii procesului internaţionalizării se poate face prin evidenţierea a ceea ce unii autori numesc dimensiunile internaţionalizării [S. Welch/ R. Luistarinen în (1), pp. 157-169] (Vezi Figura 1.1.).

Figura 1.1. – Dimensiuni ale internaţionalizării, Sursa: Buckley, Peter J., - The Internationalization of the Firm

1.2. Strategia internaţionalizării

Formularea unei strategii de internaţionalizare presupune parcurgerea mai multor faze [(4), pp.86-87]: analiza datelor externe si a potentialului firmei; determinarea obiectivelor internationale ale intreprinderii, studiul alternativelor strategice; elaborarea si realizarea programului de internationalizare.

Pe de alta parte se pot evidentia diferite tipuri de strategii de internationalizare , intre care un loc aparte revine strategiilor societatilor multinationale si globale.

1.2.1. Premisele strategiei de internationalizare

Etapele preliminare ale formulării strategiei de internaţionalizare sunt: identificarea oportunităţilor şi evaluarea riscurilor internaţionale; diagnosticul resurselor firmei. Parcurgerea acestor etape reprezintă premisa pentru definirea strategiei de internaţionalizare în limitele căreia se vor înscrie deciziile cheie şi se va asigura suportul tehnic, comercial şi financiar al operatiunilor. [(2), p.270 si passim]

Strategia de ansamblu, pe termen lung, a firmei este determinată de trei tipuri de factori cu componentă internaţională:

• Istoria firmei – respectiv experienta acumulată în străinătate, succese în dezvoltarea anumitor relaţii, eşecuri înregistrate etc;

• Cultura corporaţională – adică tradiţiile de deschidere internaţională, interes pentru pieţele străine, extinderea geografică a reţelei sale de contacte etc;

• Personalitatea diferitelor părţi implicate în activitatea firmei – acţionari, manageri, salariaţi.

Ansamblul acestor elemente influenţează opţiunile strategice ale firmei pe termen lung, stimuland sau, dimpotrivă, descurajând implicarea sa internaţională.

Încadrarea strategiei de internaţionalizare în strategia de ansamblu a firmei se realizează atât în procesul de formulare a strategiei, cât şi în cel de implementare a acesteia.

În abordarea lui J.P. Lemaire, care distinge trei mai stadii de internaţionalizare, analiza se poate face la trei niveluri. [(4), Cap.7]

Diagnosticul internaţionalizării initiale este destinat firmei cu o deschidere redusă către exterior sau fară experienţă internaţională, care încearcă să intre pe piaţa externă sau să-şi diversifice debuşeele sau sursele de aprovizionare. Elementele cheie ale analizei sunt prezentate în Tabelul 1.2.1.