Strategii de management și practici incluzive la nivelul clasei în învățământul primar

Managementul fiind una dintre cele mai vechi arte şi cele mai noi ştiinţe, răspunde tot mai prezent, în tot mai multe domenii, necesităţilor crescânde de organizare, coordonatore, conducere dar şi de reuşită a activităţii. De la managementul economic - care a pus bazele managementului - la cele social, politic, cultural, educaţional, am ajuns să vorbim de domenii din ce în ce mai nonconformiste, cum ar fi: managementul învăţării, al comunicării, al rezolvării conflictelor, al spaţiului, timpului, al prezentului şi viitorului, al propriei persoane.

Managementul educaţional şi implicit, al clasei de elevi, se conturează ca fiind o ştiinţă interdisciplinară la interacţinea dintre: psihologie, pedagogie, sociologie, filozofie, economie, ştiinţele comunicării, ştiinţele rezolvării conflictelor, etc. Corpul propriu de cunoştinţe, metodologia specifică, normele şi legile proprii, recomandă managementul educaţional şi pe cel al clasei de elevi ca pe o „ ştiinţă tânără dar cu experienţă milenară”. (Irina I. Savin )

Sistemul educaţional este unul dintre cele mai vaste subsisteme ale societaţii şi, nu doar din acest punct de vedere, este mai dificil de manageriat - după criteriile coordonarii: resursele umane, materiale, financiare, al rezultatelor eficiente, dar mai ales după crieteriul satisfacţiei partenerilor principali: cadrele didactice şi elevii.

Managementul clasei de elevi are funcţii similare cu cele ale managementului educaţional: de proiectare, de organizare, coordonare, consiliere, conducere, evaluare a activitaţii educaţionale şi a factorilor educaţionali la nivelul clasei de elevi, fiind o reflectare a managementului educaţional la specificul clasei de elevi. Poate mulţi dintre noi am căutat răspunsul la întrebări de genul: „De ce nu pot face progrese semnificative în învaţare toţi elevii din clasa?” sau „Pot fi sprijiniţi să progreseze în învăţarea de tip şcolar elevii care învaţă mai greu? ” Este vorba despre copiii care nu pot face faţă cerinţelor şcolare, despre cei care prezintă diverse forme şi niveluri de eşec şcolar, despre acei elevi faţă de care, cel mai adesea, se manifestă o atitudine de subvalorizare, numindu-i: „ dificili ”, „ turbulenţi ”, „ cu CES ”, etc. Dar ceea ce-i diferenţiază este dezavantajul social rezultat prin pierderea sau limitarea şanselor acestora de a lua parte la viaţa comunităţii, la un nivel echivalent cu ceilalţi. Sunt situaţii în care astfel de elevi ar progresa mai mult dacă am accepta că educaţia este pentru toţi. Respingerea unor astfel de copii de la educaţie este o reacţie primitivă datorată intoleranţei faţă de diversitatea umană. Cu paşi timizi încă se încearcă rezolvarea acestei probleme, a educaţiei celor cu cerinţe speciale şi astfel, sub denumirea „ o şcoală pentru toţi ” a luat fiinţă şcoala incuzivă. Acesta nu exclude, este tolerantă, prietenoasă şi democratică.

Diferenţele umane sunt normale şi învăţarea trebuie adaptată la cerinţele elevilor. O învăţare centrată pe elev este benefică pentru toţi. Şcolile şi implicit clasele centrate pe copii sunt terenuri de instruire pentru o societate centrată pe oameni, care reaspectă atât diferenţele cât şi demnitatea fiinţei umane.

Realizarea obiectivului unei educaţii şcolare de succes pentru toţi elevii necesită un mediu de învăţare incluziv tocmai pentru că „ învăţarea eficientă are un caracter social şi interactiv ” ( Ewell ) ştiut fiind faptul că „ un cadru educaţional agreabil reprezintă un context care dă naştere unor interacţiuni, unor nivele consideabile de sprijin individual şi personal şi care creează oportunităţi de învăţare ”( Ewell ). Iată de ce în primul capitol al lucrării: „Climatul învăţării în clasa incluzivă” am arătat cum trebuie să fie un mediul de învăţare incluziv şi cum putem facilita participarea elevilor la viaţa clasei.

. Deoarece un management eficient al clasei nu se poate realiza fără o cunoaştere amănunţită a colectivului de elevi, am arătat în capitolul al doilea ,,Cunoaşterea colectivului de elevi - condiţie esenţială a unui management eficient al clasei” care sunt obiectivele cunoaşterii clasei de elevi, am identificat câteva metode şi tehnici de cunoaştere a colectivului de elevi. Datorită faptului că una dintre funcţiile cele mai importante ale managementului educaţional o reprezintă consilierea educaţională şi pentru că învăţătorul este consilierul clasei pe care o conduce, nu se putea să nu amintesc şi despre câteva dintre metodele, tehnicile şi procedeele de consiliere educaţională la nivelul clasei de elevi, tocmai fiindcă cunoaşterea colectivului de elevi vizează surprinderea acelor caracteristici ale colectivului care-l definesc ca pe in sistem autonom ( clasa - comunitate de învăţare) dar şi ca pe un subsistem al unui sistem mai cuprinzător (şcoala/ comunitatea locală ).

Spiritul contemporan trebuie să facă faţă unor mari sfidări: explozia informaţională, stresul, accelerarea ritmului vieţii, creşterea gradului de incertitudine. Aceste argumente conduc la dezvoltarea unei gândiri de tip holistic, a unor competenţe de procesare a informaţiei, la dezvoltarea unei memorii vii. Pentru aceasta rolul învăţătorului în procesul de modelare a omului este deosebit de important, căci punându-şi elevii în situaţii variate de învăţare, el transformă şcoala „ într-un templu şi un laborator ” ( Mircea Eliade). Acestea sunt câteva argumente care pentru care am vorbit pe larg, în prima parte a capitolului al treilea ,, Strategii de management şi practici incluzive la nivelul clasei în învăţământul primar” despre curriculum-ul la decizia şcolii în mediul incluziv.

Procesul de învăţare calibrat pe interesele / nivelul de dezvoltare al participanţilor la proces defineşte tocmai învăţarea activă. În cadrul învăţării active se pun bazele unor comportamente observabile, precum: comportamente ce denotă participarea (elevul e activ, răspunde la întrebări, ia parte la activităţi), gândirea creativă (elevul are propriile sale sugestii, propune noi interpretări), învăţarea aplicată (elevul devine capabil să aplice o anumită strategie de învăţare într-o situaţie de învăţare creată), construirea cunoştinţelor (în loc să fie pasiv, elevul construieşte sarcini care îl vor conduce la înţelegere). Printre metodele care activează predarea-învăţarea sunt şi cele prin care elevii lucrează productiv unii cu alţii, cooperând şi dezvoltându-şi abilităţi de colaborare şi ajutor reciproc, care pot avea un impact extraordinar asupra elevilor datorită caracterului ludic, oferind alternative de învăţare „ cu priză ” la elevi. Aceste argumente m-au condus la decizia ca în a doua parte a capitolului al treilea să discut despre cum pot fi abordate dificultăţilor de învăţare în clasa incluzivă şi ce strategii inclusive putem implementa la nivelul clasei.

Într-un colectiv de elevi există simpatii / antipatii şi de aceea am vorbit despre unele instrumente şi procedee destinate să măsoare configuraţia şi intensitatea relaţiilor interpersonale din interiorul comunităţii de învţare pe care o reprezintă clasa de elevi. Acesta este unul dintre considerentele care m-au determinat ca în partea aplicativă să inestighez dacă ,,Tehnicile sociometrice pot fi modalităţi de cunoaştere a relaţiilor din cadrul clasei de elevi”.

În elaborarea lucrării m-am documentat din literatura de specialitate română şi străină, izvoarele cele mai importante în elaborare constituindu-le însă: experienţa personală acumulată într-un deceniu de muncă didactică într-o şcoală a cărei populaţie şcolară aparţine într-un procent de peste 50 % grupurilor dezavantajate, varietatea cursurilor de formare la care am participat (pe teme de managementul clasei şi învăţare activă) şi, nu în ultimul rând, implicarea, de-a lungul carierei didactice, în proiecte educaţionale ce sprijină accesul la educaţie al grupurilor dezavantajate („Şanse egale pentru copiii rromi prin programe de dezvoltare şcolară şi implicarea părinţilor” şi „ PHARE 2004 - acces la educaţie pentru grupuri dezavantajate ” ).

Acestea sunt câteva argumente care m-au determinat să optez pentru această temă: „ STRATEGII DE MANAGEMENT ŞI PRACTICI INCLUZIVE LA NIVELUL CLASEI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR”.

Dacă noi, învăţătorii, ne vom exercita meseria motivaţi fiind de triada „ vrem-ne place-trebuie ” ca expresie a metamotivaţiei „ a educa din trebuinţa de a educa şi forma oameni ” atunci vom avea posibilitatea de a mişca minţile şi sufletele celor din bănci pentru a ni-i face, în activitatea didactică, activi şi adevăraţi colaboratori.

Capitolul 1.

CLIMATUL ÎNVĂŢĂRII ÎN CLASA INCLUZIVĂ

1.1. Mediul clasei care încurajează incluziunea şi învăţarea

Clasa /şcoala nu este numai locul în care învăţăm, lucrăm dar şi locul în care ne petrecem o mare parte din timpul nostru - atât elevii cât şi noi, cadrele didactice. De aceea “crearea unei atmosfere plăcute va ajuta colilul să se simtă ca acasă, iar un copil care se simte bine, într-un mediu prietenos, va avea rezultate mai bune la învăţătură, va fi mai receptiv, mai comunicativ, mai relaxat ” / ( )