Metode, tehnici și instrumente de studiere a clasei de elevi ca grup educațional

INTRODUCERE

Abordarea acestei lucrări, prin aspectele teoretice, metodele de abordare și practică, își propune să evidențieze complexitatea factorilor ce influențează dezvoltarea elevului, atitudinea sa față de învățare și față de grupul educațional din care face parte. În această perspectivă, consider tematica respectivă ca fiind de mare actualitate pentru învățământul modern din România, în ideea de a propune lecții cât mai interactive, pentru a stimula elevii de vârstă mică, din ciclul primar, atât în ceea ce privește dezvoltarea intelectuală, cât și coeziunea de grup.

De asemenea, ca și argument al aspectelor practice pe care le-am detaliat în al treilea capitol al lucrării, am dorit să accentuez importanța tuturor factorilor în atitudinea față de învățare a celui mic: de la temperament și caracter, până la influența familiei, a dascălului și a comunității din care face parte, grupul de elevi. Ciclul primar reprezintă o etapă decisivă pentru formarea tânărului și perfecționarea specialistului de mâine. Una din preocupările fundamentale ale pedagogiei a fost și este tratarea diferențiată a elevilor, problemă care necesită și studii psihologice, prin cunoașterea capacităților și aptitudinilor psihice ale elevilor, studii biologice și sociologice, analizând particularitățile mediului socio-cultural din care provin educații, relațiile interumane.

Diferențierea în învățare are ca scop eliminarea unor lacune în cunoștintele și deprinderile elevilor și atingerea performanțelor minimale acceptate, dar și îmbogățirea și aprofundarea cunoștintelor elevilor capabili de performanțe superioare. Tratarea diferențiată a elevilor în cadrul lecțiilor de la școală ajută cadrele didactice să găsească metode și procedee optime de intervenție, prevenire și stimulare a elevilor și ar contribui la o mai bună adaptare a conținutului învățământului și a programei la necesitățile celor ce sunt implicați în procesul instructiv-educativ. Învățarea este activitatea cu un inalt grad de complexitate si care s-a bucurat de un interes deosebit mai ales din partea psihologilor. Progresul in cunoasterea tipurilor de transformari prin care se produce evolutia fiintei vii in mediu a contribuit la precizarea semnificatiei notiunii de învățare.

Copilul invata cunostinte si priceperi, obisnuinte, atitudini fata de oameni sau lucruri, valori, interese, gusturi, sentimente, modalitati de aplicarea a cunostintelor si modalitati de rezolvare de probleme, isi invata coordonatele imaginii de sine si diferite rapoarte intre dimensiunile personalitatii, se invata ca om. Prin învățare se inteleg numai acele modificari ale comportamentului care nu depinde exclusiv de functiile receptorilor si efectorilor, nu se exprima doar intr-o modificare a nivelului de activism cerebral, ci apar ca urmare a experientei individuale si sunt relativ stabile, aceste aspecte constituindu-se in note definitorii ale învățării ca activitate in acceptiunea ei psihologica a termenului de activitate. Învăț|area exp|rima modific|area cu un an|umit grad de stabili|tate in timp a comportament|ului, ca ur|mare a confrunt|arii individ|ului cu situ|atii pe|ntru care nu are elabo|rate instrum|ente adec|vate de a le face fata.

Integr|area copil|ului în me|diul șc|olar presu|pune o bună acomo|dare a elev|ului la sarci|nile pe care i le im|pune șc|oală și activit|atea de învă|țare. Ea se evidenț|iază prin capacit|atea elev|ului de integ|rare în activi|tate și în v|iața șc|olii, expri|mată prin: reu|șita șco|lară, acomod|area la cerin|țele șc|olii, cole|ctiv dida|ctic, c|lasa de e|levi, microgru|puri for|mate, orient|area șco|lară adec|vată resurs|elor int|erne și ext|erne, cerin|țele fami|liei si ale medi|ului so|cial. Un c|opil bine ada|ptat se s|imte inte|grat în grup, per|cepe poz|itiv gr|upul șc|olar, e perc|eput poz|itiv de c|ătre grup, îi face plă|cere să fie la șc|oală, reuș|ește să facă față cerinț|elor diferit|elor discip|line de învăța|mânt.

În cla|sele pri|mare, școl|arul are o personali|tate in evol|utie. Adapt|area sa șco|lară rez|ulta din f|elul in care se ajust|eaza caracteristi|cile si trasatu|rile sale de personali|tate la exigen|tele șco|lare din ce in ce mai mari. Pregat|irea pe|ntru o integ|rare șco|lară reu|sita, in|cepe inca din fam|ilie, apoi cont|inua in gradi|nita. In|trat in șc|oală, cop|ilul este solic|itat in|tens intelec|tual, învăț|area deve|nind t|ipul fundame|ntal de activi|tate. El doband|este o mai mare stabili|tate si un echil|ibru al vi|etii afec|tive. Atitud|inea fata de șc|oală, f|elul relation|arii cu ceil|alti, de|pind de experi|enta de v|iata acumu|lata in fam|ilie. Daca pări|nții reu|sesc sa men|tina in fam|ilie o atmos|fera c|alda, securiz|anta si isi manif|esta autorit|atea intr-un mod echili|brat, a|cest fapt va avea rezon|ante pozi|tive in adapt|area pro|priu-|zisa, iar cop|ilul are o s|tima de sine in|alta, e increz|ator in sine, respons|abil. În conlc|uzie, cop|ilul are ne|voie de o ambi|anta c|alda, dar si de supu|nere, de re|guli ca|rora sa se confor|meze, stabi|lite in a|cord cu pări|nții.