Sistemul metodologic de evaluare în învățământul primar - Analiza critică

CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

IMPORTANȚA ȘI ACTUALITATEA TEMEI

1.ARGUMENTE TEORETICE ȘI PRACTICE PRIVIND

MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

„Ai toată viaţa înaintea ta un şcolar pe care niciodată nu trebuie să îl pierzi din vedere: pe tine însuţi!”

Nicolae Iorga

Evaluarea este permanentă în orice domeniu de activitate umană. Învățarea este un domeniu central și de maximă importanță socială, arie în care activitatea de evaluare se manifestă cu precădere și al cărei demers este profund justificat deoarece este imposibil să ne imaginăm un proces educativ sau formativ fără procesul de evaluare.

Conceptul de evaluare, in ultimele decenii, a suferit profunde și semnificative transformări în ambianța învățământului și a procesului de învățare. Secolul al-XX-lea a fost decisiv pentru evoluția evaluării. Pornind de la prima conceptualizare științifică a lui Tyler, urmată de cele oferite de Bloom și de colaboratorii săi-evaluarea diagnostică, evaluarea formativă și sumativă-și de contribuția lui Popham-evaluarea criterială- sensul practicilor evaluative s-au schimbat în intenția de a se adapta la noile cerințe educative și sociale.

Astăzi, evaluarea este mai mult decât un proces final sau paralel cu învățarea, este un act care se integrează organic în același proces de învățare, creând relații interactive și circulare. Elevul, în timp ce învață, efectuează repetate procese de valorizare și de apreciere critică care-i servesc ca bază pentru luarea deciziilor orientative în propria-i formare și dezvoltare.

Consider că tehnicile și instrumentele de evaluare pun în valoare atât obiectivele de evaluare, cât și demersul inițiat pentru a atinge scopul propus, uneori reușind chiar o schimbare a modului de abordare a practicii evaluative curente sau acelei de examen. Utilizarea din ce în ce mai susținută a unor instrumente de evaluare care valorizează sarcinile de lucru centrate pe competente și abilități de ordin practic ar putea revigora întreaga viziune a cadrului didactic asupra a ceea ce trebuie evaluat, când și mai ales cu ce.

Educarea copilului în spirit activ-participativ în vederea integrării sale într-o societate dinamică, supusă schimbării, constituie obiectivul principal al învatamantului și al învățătorilor.

Activitatea de la clasă mi-a demonstrat că trebuie să se împletească, în mod firesc, cu respectarea următoarelor principii:

*Cadrele didactice trebuie să aibă permanent în vedere faptul că o evaluare sistematică și continuă se realizează nu numai pentru determinarea cu exactitate a rezultatelor elevilor și eventual pentru o clasificare a acestora, ci, mai ales, pentru reglarea activității-atât a lor, cât și a elevilor;

*Nu trebuie să se uite că, întotdeauna, evaluarea are niște efecte la nivelul personalității elevilor, că le afectează statutul în clasă și în viața familială și, prin urmare, trebuie să existe un efort în direcția realizării ei cu obiectivitate, dar și unul pentru a o folosi ca element motivațional;

*Elevii trebuie să fie convinși că propria lor activitate va fi supusă unui control periodic, dacă se dorește realizarea unei învaățări sistematice și cu conștinciozitate;

*Întotdeauna criteriile pe baza cărora se realizează notarea trebuie să fie transparente și pentru elevi, eventual prin prezentarea lor verbală, pentru a nu induce elevului o stare de frustrare și pentru a-l ajuta să-și dezvolte capacitatea de autoapreciere;

*Tehnicile și instrumentele de evaluare folosite să fie, pe cât posibil, diverse, încercandu-se verificarea formării unor capacități din mai multe puncte de vedere(observarea curentă, probe scrise, examinări orale, practice, teste, portofolii).

Evaluarea este un schimb cu dublu sens între cadru didactic și elev. Cum remarca Jean Cardinet,”Evaluarea școlară este un demers de observare și interpretare a efectelor învățării, care urmărește să ghideze deciziile necesare unei bune funcționari a școlii. Şcoala are ca funcţie esenţială să susţină, să continue educaţia pe care copilul o primește în familie, punând la dispoziţia sa resursele necesare unei dezvoltări generale”.

Toate acestea le pot concluziona astfel: o evaluare continuă, realizată corect, în care primează sistemul recompensei, a întaririi pozitive, duce la menținerea motivației în învățare, știut fiind faptul că motivația este considerată, după aptitudini, al doilea factor de baza al succesului școlar. Alături de afectivitate și voință, ea reprezintă principala sursă de menținere în activitate a școlarului.

Optimul educațional diferă de la un elev la altul, în funcție de aptitudini, de dificultățile sarcinii, de emotivitate și temperament.

Astfel, consider că evaluarea nu mai este considerată un rău necesar, ci un sprijin pedagogic care permite o mai bună adaptare a fiecarui copil. Fiind o activitate cu caracter continuu care măsoară, apreciază și generează decizia, în urma careia se stabilește etapa de proiectare cu alte obiective, ce vor constitui criterii de evaluare prin măsurare, apreciere, care vor conduce la alte decizii, într-un flux continuu.