Bariere de comunicare în stresul posttraumatic la copilul instituționalizat - măsuri de contracarare

Introducere

Societatea contemporană este caracterizată de două tendinţe contradictorii, pe deoparte mediul social protejează individul, iar pe de altă parte creează o presiune imensă asupra adaptării personalităţii umane la cerinţele acestui mediu. Lipsa sau chiar slaba adaptare la aceste două tendinţe duce la abaterea individului de la cerinţele comportamentului social normal, fie prin imposibilitatea îndepărtării factorilor stresanţi, fie prin rezolvarea lor prin metode interzise de societate.

Această temă, legată de rolul comunicării în stresul posttraumatic la copilul instituţionalizat, este una de actualitate acută, dar şi interesantă, prin posibilităţile actuale de contracarare a stresului unui copil scos din mediul normal, traumatizat şi readaptat firav la cerinţele minime de integrare socială. Alegerea acestei teme este motivată, în primul rând, de funcţia şi profesia pe care o practic, iar în al doilea rând de necesitatea găsirii cât mai rapide şi optime a unor soluţii la problemele ce le ridică. Alegând tema m-am înscris pe drumul unui studiu teoretic şi a unei cercetări practice care să mă ajute pe viitor în practicarea consultanţei/asistenţei psihologice, în special pentru copiii traumatizaţi, sau care se adaptează greu mediului social unde trăiesc, învaţă şi se educă.

Pornind de la ideea că fiecare individ are o relaţie diferită cu factorii stresanţi care se manifestă bipolar şi cu intensităţi si frecvenţe scalare multiple, de la mica dimensiune (aproape necesară omului), la intensităţi catastrofale, foarte mari (dăunătoare oricăruia dintre noi), am conceput o ipoteză de lucru care implică comunicarea în măsurile de contracarare a stresului posttraumatic la copiii instituţionalizaţi. Este binecunoscut faptul că stresul este factor favorizant sau declanşator a numeroase afecţiuni, dar nu toate reacţiile la evenimentele stresante sunt anormale, nu toate persoanele reacţionează la fel la un eveniment din mediul înconjurător. Astfel, pentru un pilot de curse, stresul îl menţine pe acesta pe pistă şi implicit în viaţă, pe când aceleaşi condiţii pot aduce teama împinsă la paroxism pentru un începător la volanul unei maşini obişnuite .

Cu atât mai mult, stresul posttraumatic exercitat în perioade de vârstă specifice copilăriei pot lua forme şi pot prezenta consecinţe dintre cele mai diferite. Astfel, stresul acut şi respectiv stresul cronic produs de internarea copiilor in instituţii de asistenţă şi ocrotire afectează comportamentul acestora. În ipoteza acestei lucrări am considerat că reducerea urmării traumei psihice prin comunicare se poate manifesta prin contracararea particularităţilor psihologice de personalitate ale acestor tipuri de copii cum ar fi: stereotipiile, artificialitatea în acţiunile întreprinse, timiditatea, stările emoţionale, iritabilitatea, barajele afective şi stările anxioase, incapacitatea de adaptare, tendinţa spre vagabondaj, conduitele impulsive asociate cu descărcări afective violente, tulburările de comunicare, fragilitatea psihică, atitudinile defensive în relaţiile interumane, conflictualitatea în relaţionarea cu ceilalţi, etc.

Obiectivul central al lucrării este să stabilească, pe de o parte, barierele de comunicare în stresul posttraumatic şi, pe de altă parte, să găsească o listă de măsuri de eliminare a acestor bariere în cazul copiilor instituţionalizaţi. Deci, pornind de la sindromul dovedit al stresului posttraumatic voi încerca să găsesc o cale teoretică amplă referitoare la măsurile de contracarare, ca mai apoi să aplic aceste măsuri în cazuri concrete pentru a observa, pe viu, efectele de contracarare la copiii instituţionalizaţi, atât sub aspect teoretic, cât şi practic. Lucrarea va porni prin a evidenţia studiile teoretice asupra simptomelor şi condiţiilor asociate sindromului de stres posttraumatic, la copilul instituţionalizat, controversele cât şi studiile complementare asupra acestei ample teme. Apoi, prin partea de cercetare voi studia cazuri concrete de stres posttraumatic exprimat deopotrivă la nivelul performanţelor şcolare dar şi la nivelul comportamentelor de relaţie şcolară cât şi extraşcolară.

Măsura preventivă cea mai drastică se referă la neluarea măsurilor de contracarare şi care se pot solda, în cazul stresului provocat de evenimente traumatice în copilărie, cu efecte de durată şi care-l pot pune în dificultate, atât pe adolescent, cât şi pe omul adult.

În acest demers am pornit de le ideile de bază ale construcţiei lucrării de disertaţie şi pe care le pot sintetiza astfel:

- lucrarea constituie actul final al studiilor universitare de master;

- alegerea temei lucrării de disertaţie - din tematica orientativă propusă de catedrele facultăţii, dar, în acelaşi timp, adaptată la următoarele condiţii:

- activitatea viitoare ca beneficiar al studiilor de master – în activitatea profesională de consiliere psihologică a copiilor dintr-o instituţie şcolară preuniversitară;

- îmbunătăţirea activităţii de contracarare a stresului posttraumatic de către educatori (profesori, diriginţi, consilieri psihologici, directori educativi şi mediatori şcolari – în şcolile multietnice),

- posibilităţile personale de documentare, pentru această lucrare, sunt facilitate de cursuri de formare deja parcurse, material bibliografic existent în biblioteca şcolii unde profesez, cât şi cea personală, legate de tema aleasă; biblioteca judeţeană cuprinde , de asemenea, materiale complementare;

- disciplina din timpul studiilor la care am reuşit să obţin cele mai bune scoruri.

Toate aceste rezultate obţinute prin studiul teoretic al lucrării, dar şi prin aplicarea practică a acestora se vor reflecta în concluziile, propunerile şi recomandările din finalul lucrării. Doresc să mulţumesc pe această cale profesorului coordonator, cadrelor didactice din „Liceul cu program sportiv – Slatina” – (unde activez) pentru sprijinul acordat în demersul realizării şi finalizării acestei lucrări !