Monitorizarea mass-mediei din România în vederea identificării mesajelor de tip informare, consiliere și orientare

Lucrarea prezintă caracteristici şi conţinuturi ale producţiilor mass-media, în general, şi de televiziune, în special, din România, cu mesaje recurente (pozitive şi negative) şi cu potenţial de informare, consiliere şi orientare. Ea este rezultatul a 3 etape de activitate, în ordinea următoare:

1. Analiza rapoartelor de audienţă a principalelor tipuri de mass-media din România şi a rezultatelor unor chestionare de preferinţe aplicate unor copii de vârstă şcolară;

2. Monitorizarea, pe o perioadă de două luni, a televiziunii (mediul de comunicare preferat de români), cu accent pe emisiunile cu cea mai mare audienţă, emisiunile cu conţinut de consiliere şi emisiunile pentru şi preferate de copii;

3. Lectura a trei cărţi şi a peste 150 de articole de presă şi studii ştiinţifice pe tema mass-media, precum şi efectuarea unor observaţii punctuale, în scopul confruntării concluziilor personale cu realitatea şi cu rezultatele altor cercetări.

În lucrare sunt trecute în revistă numărul mare de surse de mesaje mass-media din România, cu subiectele şi oamenii "la modă" în lunile decembrie 2007 şi ianuarie 2008, modul în care poate fi manipulată opinia publică prin distorsionarea informaţiei transmise şi posibile gânduri automate induse prin repetarea mediatizării anumitor cuvinte, imagini şi persoane.

Sunt evidenţiate aspecte deosebite din peisajul media, cum ar fi: succesul blogurilor, importanţa promo-urilor de televiziune, imposibilitatea de a interzice site-uri internet violente în România, faptul că majoritatea posturilor TV cu înalt conţinut cultural şi educativ vin doar la pachet cu posturile pentru adulţi în oferta furnizorilor de televiziune prin cablu, felul în care limbajul ştirilor sportive creează eroi şi reality-show-urile modele pentru tinerele fete, constatarea că în telenovele există cel mai vulgar limbaj, iar în emisiunea Din dragoste cea mai lungă durată a scenelor cu violenţă, excesul de puteri magice şi de maeştri zen, lipsa veştilor bune de interes social din ştiri şi a cuvântului "Dumnezeu" din programele cu mare audienţă.

Concluziile finale sunt în concordanţă cu părerea multor specialişti, şi anume că numai un consum exagerat de emisiuni televizate poate produce efecte nedorite, atât fizic cât şi psihic, asupra oamenilor şi în special asupra copiilor. Un consum moderat, de la anumite vârste în sus şi supervizat de către adulţi, poate fi o sursă valoroasă de informaţii educative şi de consiliere.

Pe baza acestor concluzii, în capitolul "Recomandări pentru consilierii şcolari" se află câteva sugestii practice pentru contracararea efectelor negative ale receptării excesive şi la întâmplare de informaţie de la televizor şi pentru valorificarea potenţialului mass-mediei în educarea, informarea, consilierea şi orientarea copiilor. Aceste sugestii sunt complementare altor publicaţii deja existente în România.

INTRODUCERE

Mass-media este totalitatea mijloacelor de informare a maselor. În Antichitate se foloseau inscripţiile şi strigătele pentru anunţarea diverselor evenimente ale Cetăţii. Mediile de comunicare s-au înmulţit şi diversificat de-a lungul istoriei (teatru, cărţi, ziare, radio, cinema, televizor, internet, telefonie mobilă), ele înlocuindu-se succesiv ca pondere în viaţa oamenilor, dar toate având ca scopuri declarate furnizarea de informaţii şi de modalităţi de divertisment, precum şi modelarea atitudinilor şi comportamentelor. Astăzi, accepţia generală cuprinde în apelativul mass-media doar presa scrisă, televiziunea, radioul, internetul şi afişele.

Mass-media tinde către democratizare, intra-relaţionare şi personalizare. Democratizare înseamnă generalizarea accesului atât la receptarea cât şi la producerea informaţiei, prin răspândire în teritoriu, diminuarea costurilor şi interactivitate (ţinta devine sursă). Se vorbeşte chiar despre o revoluţie a mediei sociale, datorită amplorii pe care au luat-o fenomene internet ca reţelele sociale (de ex., MySpace) sau blogurile. Acest tip de comunicare şi facilitatea adresării către televiziuni, ziare, radio-uri, le oferă celor care scriu, sub pseudonim, mesaje internet sau SMS falsa impresie că s-au implicat, că au luat atitudine şi că opinia lor contează. Mediile intra-relaţionează în sensul în care, de exemplu, televiziunea îşi procură subiecte din presa scrisă, care dezbate prestaţiile televizate, iar internetul le difuzează pe amândouă. Personalizare înseamnă că operatorii de telefonie mobilă le pot trimite abonaţilor selecţii personalizate de informaţii.

Despre mass-media în general s-a scris foarte mult. În lucrarea mea, pornesc de la premisa că următoarele păreri despre mass-media sunt cunoscute şi acceptate pe scară largă:

- oferă o cunoaştere indirectă a realităţii, intermediată de părerile altora şi nu percepută direct, prin propriile simţuri; nu facem observaţii, ci suntem martori;

- foloseşte mijloace de manipulare şi persuasiune, de la simple inversări de topici în texte până la mecanisme sofisticate de producere a irealului în televiziuni (Herjeu, 2000) şi la fotografii trucate care ne pot modifica până şi propriile amintiri (conform unui studiu al Universităţii California-Irvine, today.uci.edu); profită de tendinţa naturală de conformitate a membrilor unui grup (demonstrată încă din anii '50 de experimentele asupra influenţei sociale ale lui Solomon Asch);

- are consumatori care îmbină tipul documentaristului cu cel al savantului amator (Moscovici, 1997): primul lucrează cu texte pe care le decupează, combină şi clasifică după anumite reguli, fără a le analiza sau a verifica dacă conţinutul acestora este adevărat, corespunzător unor norme sau util pentru el; al doilea încearcă în permanenţă să umple lacunele de cunoştere şi să dea un sens universului; amândoi au tentaţia enciclopedismului, ceea ce duce la o acumulare eclectică şi superficială de informaţii; scopul este nu de a şti, ci de a fi la curent cu ceea ce este toată lumea;

- este consumată, sub o formă sau alta, de aproape toţi oamenii, implicit de toată populaţia României şi, aşa cum o arată unanim sondajele, de către marea majoritate a copiilor.

Dat fiind că televizorul atrage cea mai mare audienţă şi are cel mai mare efect, şi despre acest mediu luat separat se scrie foarte mult. Televizorul este singurul care poate folosi în orice tip de emisiune combinaţia atractivă şi de efect dintre imagine, sunet şi text scris. Atracţia exercitată de televizor asupra noastră poate fi explicată şi prin faptul că este un element previzibil într-o lume imprevizibilă, în care reîntâlnim (la ore fixe în cazul ştirilor şi telenovelelor) personaje familiare care sunt tot acolo unde le-am lăsat ieri (Herjeu, 2000), asupra cărora avem o falsă senzaţie de control dată de folosirea telecomenzii sau de emisiuni de tipul Big Brother sau Megastar, în care votul telespectatorilor hotărăşte soarta reală a protagoniştilor - oameni "obişnuiţi".

Consumat în cantităţi moderate, televizorul este o sursă de informare, de divertisment, de relaxare şi chiar de educaţie. Dar cultura exclusivă prin televizor este o pseudo-cultură, o "culturalizare pe orizontală" (Herjeu, 2000) sau chiar o "contracultură" (Horasangian). Iar consumat în exces şi / sau la vârste mici, televizorul poate provoca, după cum au evidenţiat numeroase studii, efecte fizice şi psihice periculoase, printre care:

- inhibarea funcţiilor cortexului prefrontal (controlul gândirii şi al atenţiei); prefrontalul este scos din circuitul procesării imaginilor deoarece nu este capabil să analizeze derularea atât de rapidă a acestora; prin afectarea lui se slăbeşte şi motivaţia şi se favorizează comportamentele instinctive (bulimia, agresivitatea şi pulsiunile sexuale);