Percepții ale Stresului Ocupațional în Activitatea Didactică și Modalitățile de Coping

I. ARGUMENT

Stresul ocupaţional reprezintă o problemă importantă în domeniul psihologiei muncii şi organizaţională, şi una dintre multiplele probleme cu care se confruntă societatea modernă, fiind generat de viaţa profesională, de mediul muncii, cu consecinţe nemijlocite asupra activităţii profesionale, dar şi asupra sănătăţii celor care prestează munca respectivă.

Stresul profesional şi-a pus amprenta şi asupra instituţiilor şcolare, ce reprezintă importante verigi în educaţia şi formarea personală şi profesională, iar cadrele didactice sunt elementele cheie ce pot contribui la optimizarea procesului instructiv-educativ.

Insă puţine studii de specialitate au vizat stresul ocupaţional al cadrelor didactice. Astfel, acesta a constituit unul din motivele de alegere a temei. Cercetări vizând stresul ocupaţional au fost, de regulă, destinate personalului executiv din diferite organizaţii şi managerilor, mai puţin cadrelor didactice.

Studiul de faţă îşi propune să verifice prezenţa unei relaţii între percepţia cauzelor stresului ocupaţional la nivelul cadrelor didactice din invăţământul primar si gimnazial şi modalităţile de coping adoptate.

Conceptul de stres ocupaţional(sau stres la locul de muncă) poate fi definit ca fiind rezultatul cel mai dăunator, fizic si psihic, ce se produce când cerinţele postului nu se potrivesc cu resursele, capacităţile si nevoile angajatului. Acesta manifestă o dublă acţiune: la nivelul persoanei care receptează situaţia stresantă şi la nivelul instituţiei asupra căreia se răsfrănge existenţa unui climat stresant. Astfel, pentru a face faţă stresului si a se adapta condiţiilor stresante, se recurge la anumite mecanisme de apărare.

Modalitatea de coping( de control al stresului sau de apărare faţă de stres) vizează strategiile de diminuare a efectelor negative ale stresului. Coping-ul presupune deopotrivă eforturi orientate spre acţiune şi orientate intrapsihic, pentru a face faţă solicitărilor externe si interne şi conflictelor dintre ele.

Ipotezele principale susţin că există o relaţie intre cauza percepută a stresului ocupaţional al cadrelor didactice şi modalitatea de coping adoptată, fiind confirmate de cercetarea realizată.

In realizarea designului investigativ s-au aplicat un Chestionar de percepţie a cauzelor stresului ocupaţional şi un Chestionar de identificare a modalităţii de coping, construite special pentru studiul prezent. Acestea au fost aplicate unui număr de 40 de cadre didactice din învăţămantul primar şi gimnazial, cu vârste cuprinse între 30 şi 60 de ani.

Rezultatele lucrării confirmă existenţa unor relaţii între cauza percepută a stresului ocupaţional şi modalitatea de coping adoptată. Astfel s-au găsit relaţii indirecte între suprasolicitare ca şi cauză percepută a stresului ocupaţional şi distanţare, această modalitate de coping fiind adoptată în mai puţine situaţii de către cadrele didactice ce se consideră a fi suprasolicitate. O relaţie directă există între mediocritatea elevilor, ca şi cauză percepută a stresului ocupaţional şi planificarea rezolvării de probleme. Cadrele didactice ce percep mediocritatea elevilor o cauză a stresului profesional, vor adopta ca modalitate de coping planificarea rezolvării de probleme, propunând şi găsind soluţii la probleme.

Studiul de faţă poate reprezenta un punct de plecare pentru cercetări ulterioare, costituind, de fapt, polul bazal în studierea problemei discutate. Ştiindu-se că există o relaţie de corelaţie între variabilele puse în discuţie, cercetările viitoare pot demara in direcţia identificării tipului de legătură dintre acestea, a corelatelor de personalitate care moderează relaţia dintre stresori şi reacţiile la stres în rândul cadrelor didactice, a evaluării impactului strategiilor de reducere a stresului ocupaţional, la nivelul instituţiilor şcolare.

II. PARTEA TEORETICĂ

CAPITOLUL 1. PROBLEMATICA GENERALĂ A STRESULUI

I1. Definirea stresului

Una dintre problemele întâmpinate în cercetarea stresului o reprezintă marile discrepanţe care există între definirea stresului şi felul în care acesta este operaţionalizat. De exemplu, conceptul de stres a fost definit deseori atât ca variabilă independentă, cât şi ca variabilă dependentă, dar şi ca proces. Această confuzie terminologică se datorează aplicabilităţii conceptului de stres în cercetările din ştiinţele medicale, comportamentale şi sociale în ultimii 50-60 de ani. Fiecare disciplină a cercetat stresul dintr-o perspectivă unică, singulară, adoptând fie modelul stimulilor (stresul fiind o variabilă independentă), fie modelul răspunsului (stresul fiind o variabilă dependentă). Această abordare a fost dată de obiectivele specifice ale cercetărilor şi de acţiunile care au fost realizate în urma rezultatelor acestora. Astfel, este evident că noţiunea de stres a suscitat o permanentă dezbatere. Aproape toate cercetările încep prin a puncta dificultăţile generate de confuzia existentă în jurul încercărilor de a definii ceea ce este stresul (Cooper, Dewe şi O'Driscoll, 2001).