Rolul terapiei ocupaționale și al ergoterapiei la persoanele vârstnice

INTRODUCERE

Bătrânețea reprezintă o perioadă de pace sau relaxare sau, dimpotrivă, o perioadă de coordonare slabă, vulnerabilitate la boli și factori economici. Stereotipurile de tip pozitiv portretizează persoanele în vârstă ca fiind înțelepte și demne, în timp ce stereotipurile de tip negativ le prezintă ca încăpățânate, morocane, rigide.

Majoritatea acceptă cu greu bătrânețea și neputința și rămân ancorate în trecut, tânjind după vigoarea tinereții. Trăiesc într-un fel de iluzie mentală, eșecuri amare, cu un vid de idealuri și aspirații pentru viitor.

Proiecțiile demografice au indicat că până în 2050 mai mult de 25% din totalul populației va avea 65 de ani sau mai mult. Procesul de îmbătrânire se manifestă diferit de la un individ la altul iar odată cu îmbătrânirea se conturează anumite trăsături care devin dominate la persoanele în vârstă: modificări are imaginii de sine, tulburări cognitive și afective, modificări somatice. Cercetările effectuate recent au arătat că pentru persoanele în vârstă sarcinile de lucru complexe și activitățile de lucru stimulative zilnice pot ajuta la protejarea funcționării cognitive și la întârzierea efectelor ireversibile cauzate de îmbătrânire.

CUVINTE CHEIE - îmbătrânire, seniori, trăsături psihologice, activism, muncă, îmbătrânire activă persoane vârstnice, bătrânețea, reminiscență.

I. PARTICULARITĂȚI ALE VÂRSTEI A TREIA

1.4 ETAPELE SPECIFICE BĂTRÂNEȚII

Bătrânețea, numită și vârsta de regresie, este etapa vieții când omul se pensionează, nu mai este productiv, este marginalizat social, funcțiile sale psihologice intră în declin, iar problemele medicale devin din ce în ce mai presante.Ea a constituit obiectul meditațiilor, al observațiilor și al încercărilor de tratament încă din cele mai vechi timpuri. Din păcate, cele mai multe observații reținuseră mai ales acele aspecte neplăcute, negative, întunecate ale bătrâneții. “Bătrânețe, ce pacoste ești pentru cei ce te au!” afirma Euripide. Un alt autor, Cicero spunea: “Trebuie să luptăm împotriva bătrâneții ca împotriva unei boli.”

Toate aceste caracteristici au condus la afirmații de genul: “bătrânii nu mai sunt buni de nimic”, “sunt un balast social”. Deși aceste afirmații sunt frecvente, realitatea este cu totul alta. Îmbătrânirea nu mai este o schimbare bio-psiho-socială, din punct de vedere calitativ și cantitativ ci este, în primul rând, o restructurare a personalității, lipsurile fiind acoperite de maturizare și experiență. De aceea, bătrânii constituie o sursă importantă de înțelepciune și un suport pentru generațiile următoare.

O definiție largă a persoanelor vârstnice spune despre acestea că sunt persoanele care se află în acea perioadă a vieții în care se manifestă un ansamblu de fenomene care apar ca urmare a încheierii fazei de dezvoltare și care implică schimbări semnificative din punct de vedere biologic și psihologic, schimbări care se manifestă printr-un proces de degradare graduală și diferențială. Dar aceste schimbări ireversibile nu trebuie neapărat să aibă ca urmare o anihilare a persoanelor vârstnice și nici reducerea acestora la stadiul de asistate social, ci reprezintă doar un alt stadiu în care acestea pot funcționa ca persoane autonome și cu plus valoare socială.

Conform unui sondaj Eurobarometru din 2011, o persoană este considerată bătrână undeva în jurul vârstei de 57 de ani în Slovacia, dar numai la peste 70 de ani în Olanda. Deși în anumite contexte, cum ar fi ocuparea forței de muncă, oamenii pot fi considerați „mai în vârstă” la 55 sau chiar la vârsta de 50 de ani, în UE, o persoană este considerată ca fiind bătrână chiar înainte de a împlini 64 de ani.

Declinul biologic nu se manifestă uniform la toți indivizii. În fața îmbătrânirii nu suntem egali, starea de sănătate influențează foarte mult procesul de îmbătrânire, deoarece nu toate organele și funcțiile noastre psihologice îmbătrânesc în același ritm, unele-și păstrează capacitățile iar altele se deteriorează, suferind chiar un proces patologic. Dacă la baza îmbătrânirii biologice stau modificările suferite de diferite organe și sisteme, unele evenimente ce survin în existența vârstnicului o precipită, adesea bătrânețea poate să fie însoțită de o vulnerabilitate crescută pe plan psihic, numită îmbătrânire psihologică. Îmbătrânirii biologice și celei psihologice li se adaugă îmbătrânirea socială, pentru că, din păcate, bătrânețea a ajuns să fie asociată, de către cei din jur, cu boala, cu neputința, conservatorismul, lipsa de discernământ, iritabilitatea și dependența de alții.

De multe ori societatea asociază îmbătrânirea cu pierderea capacităților senzoriale și cu schimbările de mobilitate; totuși, unii cercetători au arătat că pentru majoritatea persoanelor în vârstă, aceste schimbări nu sunt nici atât de împovărătoare, nici atât de evidente pe cât ne-am putea imagina. Cu toate că procesul de îmbătrânire se manifestă diferit de la un individ la altul, literatura de specialitate, stabilește totuși diferite periodizări ale vârstelor.

Astfel, Organizația Mondială a Sănătății consideră:

- vârsta mijlocie, medie sau de tranziție, ca fiind vârsta până la 59 de ani;

- Perioada vârstnică fiind intre 60 și 74 de ani;

- Bătrânețea, după 75 de ani;

- Longevitatea, fiind perioada de după 85 de ani.

Conform tipului fundamental de activitate avem:

a) Subperioada de trecere la bătrânețe: 65-75 de ani;

b) Subperioada bătrâneții medii: 75-85 de ani;

c) Subperioada marii bătrâneți : peste 85 de ani.

Odată cu îmbătrânirea se conturează anumite trăsături care devin dominate la persoanele în vârstă. Modificări are imaginii de sine Vârstnicul trăiește un veritabil complex de inferioritate amplificat de apropierea pensionării sau de ieșirea la pensie, ca și de anturajul sau social (lipsa de tact, adversitate etc.) și constând în:

- sentimentul de inutilitate socială;

- subaprecierea personală;

- pierderea sensului existenței;