Spune NU cerșetoriei

INTRODUCERE

Schimbarile sociale si economice produse în tara noastra au avut un impact

deosebit asupra întregului sistem social, inclusiv asupra structurii si organizarii familiei. În

acest context, din ce în ce mai multi copii experimenteaza un nou mod de viata, împinşi în

strada atât de costurile sociale ale reformei cât si de alterarea relatiilor interumane în cadrul

nucleului familial.

Societatea româneasca a fost marcata de aparitia fenomenului de copii strazii dupa

1990. Problematica acestor copii a fost si ramâne în actualitate, pe de o parte datorita

specificului acestui fenomen social, iar pe de alta parte datorita modalitatilor diferite de a

diagnostica si de a initia masuri concrete de diminuare a lui.

În mod firesc, apar întrebarile: De ce si cum ajunge un copil în strada? Care este

magnitudinea acestui fenomen la noi în tara? Care sunt efectele pe care mediul stradal le are

asupra dezvoltarii copilului? Care sunt cele mai eficiente metode de interventie?

Copiii strazii, ca fenomen social extins la scara nationala, este legat în mod direct de

rata saraciei din diferitele zone ale tarii. Principala zona de unde provin copiii este Moldova

(o treime din numarul total). Indicatorul teritorial de saracie indica o concentratie a saraciei în

partea de nord-est a tarii (în Moldova). Rata saraciei pentru aceasta regiune este de 40,61 %,

cea mai ridicata din toata tara. Aceasta zona include 2/3 din comunitatile cele mai

sarace (89 din 137), 1/3 din cele aflate în risc (86 din 227). Analizele efectuate de Institutul

de Cercetare a Calitatii Vietii arata ca familiile cu mai mult de doi copii si cele monoparentale

sunt cele mai afectate de saracie. În aceste familii preponderenta este populatia cu

vârste între 0 si 16 ani.

Cauzele care determina un copil sa ajunga în mediul stradal sunt saracia, violenta în

familie si fuga sau parasirea la 18 ani din centrele de plasament. Din studiile existente în

România, reiese ca familia este principalul mediu de provenienta a copiilor strazii, ea fiind

responsabila de aproximativ 80% din cazuri de ajungere a copiilor pe strada. Aceasta situatie

configureaza si zona asupra careia trebuie sa se intervina pentru prevenirea fenomenului.

Doar 14% din copii si tineri provin din institutiile de ocrotire ale statului.

Aceasta distributie a cauzelor indica faptul ca familia este principalul „rezervor” de

copii ai strazii, fie prin faptul ca ea influenteaza prin saracie, violenta sau indiferenta

decizia copilului de a-şi parasi caminul, fie pentru ca aceasta nebeneficiind de locuinta ajunge

împreuna cu copilul în strada.

De asemenea, distributia cauzelor indica un procent de 6% din copii care ajung în

strada datorita unor dorinte individuale (de a fi liber, independent). În spatele acestor afirmatii

se poate întelege absenta interesului parintilor în creşterea si educarea copiilor.

CERSETORIA – UN STIL DE VIATA

Nelipsiti in realitatea sociala, cersetorii sunt o categorie sociala aparte care a inspirat deopotriva scriitori de beletristica, jurnalisti si nu in ultimul rand acestia au devenit izvor de cercetare pentru oamenii de stiinta contemporani (sociologi, antropologi, psihologi etc.)

Atat in istoria mondiala cat si in cea romaneasca regasim nenumarate referiri cu privire la cersetori. Poate din punctul nostru de vedere, una diintre cele mai interesante povestiri despre cersetori - si sursa de inspiratie a titlului acestei lucrari - este povestea filosofului grec Diogene din Sinope (cca. 412 i. Hr. - 322 i. Hr). Diogene a devenit personaj de legenda inca din timpul vietii sale. Se spune ca insusi marele Alexandru Macedon ar fi afirmat: “Daca nu eram Alexandru, as fi vrut sa fiu Diogene”. Ajuns cu Hicesias, tatal sau in exil la Atena, Diogene ajunge discipolul lui Antistene. Adept al unui stil de viata cu totul inedit, la care vom face referire in cadrul acestei lucrari, Diogene devine creatorul unui sistem filosofic – cinismul – care consacra ca valori o existenta la limita de subzistenta si o repulsie fata de conventiile si principiile societatii. Conform traditiei filosofice Diogene din Sinope se considera un “cetatean al lumii”, locuia intr-un butoi, purta aceeasi haina atat vara cat si iarna si batjocorea neincetat pe locuitorii urbei pentru modul lor de viata. Ceea ce este absolut intersant la acest personaj, si semnificativ din punct de vedere sociologic, deopotriva sursa de inspiratie pentru tema acestei lucrar, este cersetoria ca stil de viata. Departe de a fi doar o simpla practica ce are menirea de a asigura subzistenta unor categorii sociale defavorizate (bolnavi psihici, persoane cu grave dizabilitati fizice, persoane cu venituri foarte mici etc.) cersetoria implica un anumit stil de viata. Acum cinci ani de zile, in incercarea de a ajuta o batrana cersetoare care practica cersetoria in Piata Universitatii din Bucuresti m-am lovit de un refuz categoric. Afland povestea acestei batrane, impreuna cu mai multi colegi, i-am propus internarea intr-un azil de batrani unde ar fi beneficiat de un trai decent, mai ales ca persoana respectiva avea o pensie deloc neglijabila. Raspunsul batranei cersetoare a fost un “Nu” transant, motivand ca cersetoria reprezinta pentru ea mai mult decat un mijloc de a-si asigura existenta. Nu de putine ori am asistat la scene in care societatea civila “amenda” aceasta practica a cersetoriei. Nu de putine ori, persoane apte de munca aleg acest stil de viata, datorita unor preferinte si valori (sau antivalori mai bine zis) la care acestia subscriu, de unde si esecul unor institutii si organizatii nonguvernamentale in a integra in societate aceste persoane.