Învățătura sfantului Grigorie Palama despre energiile necreate - disputa palamită

I. INTRODUCERE

Cu toate că Sfântul Grigorie a trăit în secolul al XlV-lea, el are încă multe de spus vremurilor noastre, întrucât, așa cum știm, aceleași curente filosofice, teologice și chiar sociale care prevalau pe vremea sa, predomină și acum. Secolul al XlV-lea are trăsături comune cu secolul al XXI-lea. De aceea, discuțiile ce au avut loc între Sfântul Grigorie Palama și filosofii acelor vremi sunt de un mare interes și acum. Sfântul Grigorie are foarte multe lucruri pe care omul contemporan le poate învăța de la el. Suntem în măsură să stabilim marea importanță a învățăturilor Sfântului Grigorie Palama pentru triumful adevăratei credințe, pentru ortodoxie.

Sfântul Grigorie ne-a arătat în învățăturile sale că Profeții și Apostolii se situau deasupra filosofilor, că mijlocul pentru a obține cunoașterea lui Dumnezeu nu este rațiunea, ci inima în sensul ei pe deplin biblic: și anume că Dumnezeu nu se descoperă rațiunii umane, ci se revelează inimii sale și că adevărata cale de cunoaștere a lui Dumnezeu este cea isihastă, care este descrisă în Sfintele Scripturi și a fost experiată de către toți sfinții. Deci el a arătat foarte limpede că modul de viață monahal, adică metoda rugăciunii, pe care aceștia o urmau, conduce la adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu.

Experiența isihastă a întâlnirii cu Hristos în lumină prin rugaciunea inimii a fost provocată de critica făcută de călugarul Varlaam, venit din Occident să-i dea o fundamentare teologică. Exponentul ei, prin care și-a realizat această fundamentare, a fost sfântul Grigorie Palama. Acest lucru a fost, pe de o parte, un bine, căci fără această fundamentare, experiența isihastă nu și-ar fi asigurat, poate, o continuitate sau ar fi fost expusă la interpretări bizare. Dar critica inspirată de o gândire scolastică intelectualistă - care, cu înfocarea oricărei mișcări nou-născute, afirmă cu unilateralitate simplistă unitatea lui Dumnezeu, fără o înțelegere pentru experiența reală a Lui și pentru înțelegerea mai suplă și mai complexă a lui Dumnezeu pe care ea o necesită - a făcut și pe apărătorul teologic al acestei experiențe să formuleze doctrina despre Dumnezeu implicată în această experiență , într-un mod care li se părea adversarilor că nu se conciliază cu unitatea lui Dumnezeu, ai cărei susținători ei se socoteau.

Caracterul fundamental al experienței creștine se totalizează într-un singur cuvânt care fixează în tradiția răsăriteană cursul și finalitatea vieții creștine: îndumnezeirea. Doctrina patristică a îndumnezeirii omu lui implică doctrina palamită despre distincția reală în Dumnezeu între fi ința (ousia) și puterile (dynameis) sau energiile (energia) dumnezeiești. A. Halleux observă : "Fiind totodată căugar și preot, teolog și mistic, Palama a putut situa doctrina ființei și a energiilor în interiorul unei sinteze bi blice și personaliste, hristologice și sacramentale, evitând astfel să-și în chidă teologia în categoriile unei sistematizări filozofice, lucru care îi con-ferea acesteia o raționalitate mai înaltă".

Părintele Du mitru Stăniloae caracterizează doctrina răsăriteană a Sfântului Grigorie Palama drept o "concepție teologică abisală. Dumnezeu în ființă e un adânc nepătruns, necomunicabil, neschimbabil, iar din acest adânc emană puteri și lucrări în care nu se scurge însăși ființa, aceste lucrări sunt ne numarate precum și abisul ființei este fără sfârșit, ele fiind altceva decât ființa".

Sfinții părinți au rămas permanent fideli concepției că Dumnezeu rămâne incognoscibil prin natura Sa și în ființa Sa; această opinie a fost exprimată de părinții Capadocieni și de Sfântul Ioan Gură de Aur în Omi liile sale. Urmând tradiția răsăriteană Sfântul Grigorie Palama zice: "Într-adevăr, ceea ce nu poate fi văzut de nimeni, fie acela Moise sau Pavel, cel ce s-a înălțat până la al treilea cer, sau chiar mai presus de Pavel și învrednicit de starea și demnitatea îngerească sau arhanghelească - ce poate fi altceva decat ființa lui Dumnezeu, care nu iese din sine, nu se manifestă și nu se poate vedea nicidecum de nimeni?" . Nici îngerii, deci, nu văd ființa lui Dumnezeu. Dacă în ceea ce constituie natura Lui, Dumnezeu este absolut inaccesibil, atunci cum vom fi după cuvântul Sfântului Petru : "Părtași la dumnezeiasca fire ?"

Sfântul Grigorie Palama afirmă că expresia "Partași firii dumnezeiești" are un caracter antinomic, care o înrudește cu dogma Sfintei Treimi. Noi nu putem să par ticipăm nici la firea și nici la ipostasurile Treimii și totuși suntem chemați să participăm la natura dumnezeiască.

Sfântul Grigorie Palama a fost o piatră de poticnire atât în timpul său, în înfruntarea dintre ortodoxie și tradiția și teologia occidentală, cât și în vremea noastră, când reprezintă încă un motiv de dezacord între teologii ortodocși, pe de o parte, care îl consideră “luminator al ortodoxiei, întăritor al evlaviei și învățător” și teologii occidentali, pe de altă parte, pentru care acesta e vrednic a fi socotit de-a dreptul eretic.

Aceasta valorizare diferită a lui Palama din partea ortodocșilor și a teologiei vestice nu e greu de înțeles, căci prin teologia lui devine evidentă pentru toți dimensiunea legăturii organice ce caracterizează teologia ortodoxă și spiritualitatea specific ortodoxă, dar și prăpastia adâncă ce o desparte de tradiția și modul de a face teologie în occident.