Lucrarea de dizertație - Religie

1. Jertfelnicul Vechiului Testament. Loc de întâlnire cu Dumnezeu

În toate religiile au existat și exisă diverse locuri de cult, începând cu simple grămezi de pietre și sfârșind cu temple monumentale, la fel și în creștinism au existat locașuri de cult încă de la începuturile creștinismului.

Acestă practiă este moștenită de la iudei, biserica creștină luând locul templului sau sinagogii iudaice. Faptul că Mântuitorul Iisus Hristos intră și se roagă sau predică în templele și sinagogile iudaice, constituie dovada că și în creștinism asemenea locașuri erau necesare pentru preamărirea lui Dumnezeu.

Cei dintâi oameni de pe pământ au simțit nevoia șă se închine lui Dumnezeu într-un loc anumit și să-i aducă jertfă. La toate popoarele aflăm locuri speciale de închinare și de aducere a jertfelor.

Despre prima formă de loc de închinare și jertfă făcută de om este jertfa lui Cain și Abel care au adus jertfă lui Dumnezeu din prinoasele lor. În capitolul 4 aflăm cum Cain și Abel voiau să meargă înaintea lui Dumnezeu ca să aducă o jertfă. Dumnezeu ne descoperă însă ceea ce se întâmplă și în inimile acestor oameni, încât Abel, care a trăit puțin timp, cel de-al doilea om care a fost născut, a fost și primul om care a murit, aducându-se jertfă lui Dumnezeu din mâinile invidiosului său frate Cain.

Referitor la jertfa celor doi, a lui Cain și Abel și prima omucidere, Sf. Chiril al Alexandriei interpretează foarte profund acest text, plecând de la pedeapsa înșeptită pentru cel care l-ar ucide pe Cain din Facere 4:15. Nu este vorba doar de un singur păcat, ci de o înlănțuire de șapte păcate, care au pus stăpânire pe Cain. Deja când Dumnezeu i se adresează, vorbindu-i despre natura păcatului, Cain comisese trei din cele șapte. Primul păcat al lui Cain a fost că nu a deosebit în chip drept, nici n-a oferit lui Dumnezeu cele mai bune roduri. Al doilea, că aflând de păcatul lui, nu s-a întors spre pocăință și n-a îndreptat greșeala prin săvârșirea celor bune, ci s-a aprins de mânie și s-a înfuriat de prețuirea dată aproapelui, pe care trebuie să caute să-l imite, nu să-l socotească dușman și să-l privească cu ochi nedrepți. Al treilea păcat, care e ca un adaos la uciderea sălbatică, este pisma neîmpăcată. Al patrulea, invitația: să ieșim la câmp, care e dovada vicleniei și a înșelării. Al cincilea e crima uciderii nelegiuite. S-ar putea socoti că al șaselea păcat al lui, mințirea lui Dumnezeu. Al șaptelea, socotința că poate scăpa fără voia lui Dumnezeu de pedeapsă, putând fi eliberat fără voie de viața în trup.

În Evrei 11 vedem însă ceea ce era în inima acestor oameni: Prin credință, Abel a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Nu era numai atât, că jertfa lui Abel era mai bună decât a lui Cain, ci de aici învățăm în ce fel se poate aduce ceva lui Dumnezeu ca să fie bine primit de El. Este un principiu în Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum este spus de repetate rânduri în Legea lui Moise, că, atunci când un om vine la Dumnezeu, el nu are voie să vină fără daruri. El trebuie să aibă ceva, pe care poate să-i ofere lui Dumnezeu, dacă el, ca făptură, vrea să se apropie de Creator. Vedem deci că amândoi au venit, însă jertfa pe care o aduce Abel este bazată pe credință. El a avut credință în ceea ce a spus Dumnezeu și numai Dumnezeu are dreptul să spună cum se poate veni la El, într-un fel care s fie primit de El.

Abel nu a avut un cuvânt scris din partea lui Dumnezeu, în care să găsească ceea ce trebuia să aducă; însă el avea credință. Nu aflăm despre Abel și Cain că ar fi făcut multe lucruri rele,nu găsim nici măcar un păcat, pe care ei să-l fi făcut înainte de această întâmplare.

Îstoriile Cărții Facerii prezintă patriarhii ,ca oameni semi-nomazi care locuiau în corturi și care își exprimau credința înălțând altare, ce marcau locurile teofaniilor Divine. Doar simple altare de piatră marcau o legătură durabilă și permanentă cu locurile sfinte. Din scrierile Sfintei Scripturi aflăm că Avraam a ridicat un altar pentru Yahwe la Sichem (Facere 12,7), unde mai târziu, Iacov a înălțat un altar închinat lui ,,El-Elohe-Israel”.(Facere 33,20).

Evreii, înainte de a primi de la Dumnezeu cortul Sfânt, se închinau înaintea unor altare de piatră, așezate pe locuri cât mai frumoase . Dumnezeu i-a poruncit lui Moise ca să construiască un locaș Sfânt în care să locuiască: ,,Să-mi faci locaș Sfânt și voi locui în mijlocul vostru” .(Ieșire 25, 8).

A fost stabilit de Dumnezeu și modul în care trebuia să fie făcut cortul. David după ce primește făgăduința despre Mesia, voiește să zidească Domnului Locaș. În cartea a III Regi, capitolul 5 ne este înfâțișată pregătirea pe care a făcut Solomon pentru zidirea templului, și sfințirea lui.

2. Biserica Noului Testamet. Trup tainic a lui Hristos

În Noul Testament, datorită pretenției creștinismului de a fi adevăratul Israel a lui Dumnezeu și moștenitorul promisiunilor Vechiului Testament, concepția despre pezența divină din Israel au căpătat o nouă aură în lumina Întrupării și a Duhului Sfânt. Pentru noi este important să încercăm să plasăm ideile despre prezența lui Iahwe în Israel într-un întreg și de a dezvălui convingerile care se află la baza acestora. O tendință proeminentă a încercărilor de realcătuire a istoriei din secolul al XIX, era aceea de a vedea o evoluție prin intermediul căreia Iahwe fiind la început un spirit amimist al muntelui Sinai, se descopere mai târziu că Dumnezeul transcendent al universului. Alții au privit concepția despre prezența lui Iahwe pe pământ în corturi, ca pe o necesitate târzie în Israel.

O insistență asemănătoare asupra unei semnificații creștine a templului a fost cea care a provocat opoziția puternică împotriva lui Ștefan din partea autorităților evreești conducând la martiriul. Vechile promisiuni referitoare la faptul că Dumnezeu va locui cu poporul său au fost înprumutate de către creștini și aplicate Bisericii,Trupului lui Hristos unde Dumnezeu locuiește prin Duhul Sfânt. Diferența majoră dintre noua împlinire și vechile promisiuni este aceia că ,acolo unde Vechiul Testament a vorbit despre o sălășluire a lui Dumnezeu între oameni, Noul Testament vorbeste despre sălășluirea lui Dumnezeu în om, prin Duhul Sfânt.

Semnificația Templului atât pentru Noul cât și Pentru Vechiul Testament este de importanță vitală pentru credință, deaorece Templul constituie un martor de prezență a lui Dumnezeu cu oamenii.

În viața creștinismului Ortodox, biserica sau locașul de închinare are un loc aparte pentru că ea este locul Sfânt unde el se mântuiește și în care desfășoară toate evenimentele din viața lui religioasă de la leagăn până la mormânt. În biserică primește Botezul, Mirungerea și Sfânta împărtășanie, aici simte fiorul primelor rugăciuni, în biserică primește iertarea păcatelor și binecuvântarea familiei, de aici pleacă în ultimul său drum, și tot de aici ascultă rugăciunile de mijlocire pentru el. Viața religioasă cu cultul ei atât de frumos, variat și bogat în idei, nu poate concepe viața în afară de biserică.