Teologia colindelor

Introducere

Pentru a cunoaște și înțelege un om, trebuie să-i cunoști familia și mediul social. Pentru a cunoaște și înțelege un popor, trebuie să-i cunoști istoria. Dar pentru a cunoaște și pătrunde ființa unui popor, trebuie să-i cunoști spiritualitatea, tradițiile, obiceiurile. Punerea într-o lumină nouă a imaginii creștinismului popular românesc reflectat în colinde și mai ales redescoperirea acestor nestemate ale spiritualității românești în fața societății contemporane, au constituit motivația alegerii acestei teme de cercetare doctorală.

În ființa poporului român, un loc de prim rang îl ocupă COLINDELE, adevărate perle pe diadema spiritualității naționale. Ele vestesc cea mai mare bucurie pe care a trăit-o lumea de la crearea ei - Nașterea în peștera sărăcăcioasă a Betleemului a Însuși Fiului lui Dumnezeu Întrupat din Fecioara Maria, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, precum și toate evenimentele primordiale din calendarul creștin. S-a scris și s-a vorbit mult despre colinde, despre felul în care le-au înțeles strămoșii noștri, le-au trăit, le-au simțit; despre modul în care le-au transmis peste veacuri. În ele descifrăm sufletul lor bogat, sufletul lor plin de credința în Dumnezeu, sufletul lor tare și puternic, rezemându-se în toate vâltorile istoriei pe credința în Dumnezeu. Din acest tezaur de colinde, răspândit în Muntenia, în Moldova lui Ștefan cel Mare și Sfânt, în Transilvania și Banat, în Dobrogea și în toate părțile locuite de români, desprindem mărturii fără putere de tăgadă despre statornicia, dreapta credință și continuitatea noastră creștinească și românească.

Născuți din osmoza daco-romană și sfințiți de Evanghelie, românii sunt singurul popor care pășește în istorie ca popor creștin. Romanitatea și creștinismul sunt cele două coordonate care-l definesc, particularizându-l între popoarele pământului. În ciuda tuturor vicisitudinilor prin care a trecut, cărora a trebuit să le facă față, a ieșit de fiecare dată biruitor, împlinindu-și, cu ajutorul lui Dumnezeu, chemarea și misiunea sa în istorie și în creație. Aici, între Carpați, Dunăre și Marea Neagră, poporul român, primul în timp care a umanizat acest spațiu și singurul care l-a ocupat statornic, și-a consolidat existența, scriindu-și propria sa istorie națională, culturală șireligioasă. Acest lucru făcându-l pe renumitul loan G. Coman să afirme cu îndreptățire că "românii sunt singurul popor neolatin de credință ortodoxă și singurii ortodocși de origine latină" , această stare de fapt fiind posibilă grație predicii Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul țării noastre, lucru confirmat de vechile izvoare istorice, de toponime și de tradițiile religioase, ce îl prezintă pe creștinătorul strămoșilor noștri -Sfântul Apostol Andrei.

Despre geții din Dobrogea, care s-au luptat cu armata persană a lui Darius, părintele istoriei, Herodot, spunea că "sunt cei mai viteji și mai drepți dintre traci" (Istorii, IV,93) , dovadă a vigurozității viței românești, care a rezistat tuturor valurilor de popoare migratoare ce s-au perindat pe meleagurile țării noastre. Începând cu secolul II î.Hr. elementele de civilizație romană încep să pătrundă în mediul geto-dac, culminând cu anul 106 d.Hr., când în urma celui de-al doilea război daco-roman, Decebal - conducătorul Daciei este învins de către împăratul Romei - Traian, iar Dacia devine provincie romană. Pentru a-și consolida stăpânirea în Dacia, împăratul Traian aduce aici, pe lângă legiunile de soldați romani, a V-a Macedonica și a XIII- Gemina, "mulțimi nesfârșite de coloniști din întreg Imperiul Roman, urmați îndeaproape și de negustorii dornici de schimburi comerciale" . Fără îndoială că dintre coloniștii aduși din Siria, Asia Mică și Peninsula Balcanică, vor fi fost și creștini; deasemeni, între negustorii veniți aici din toate părțile Imperiului Roman, se presupune că au fost și creștini, care venind în contact cu populația din Dacia, făceau cunoscută noua învățătură .

Legat de romanitate și creștinism în contextul etnogenezei poporului român, renumitul istoric Radu Vulpe afirma: "Suntem un popor prin excelență romanic. Latinitatea constituie caracterul esențial al limbii noastre al culturii, al conștinței noastre. A fost stimulentul energiei noastre etnice, căruia îi datorăm puterea de supraviețuire, capacitatea de rezistență, voința de libertate și unitate, ... valori spirituale ale civilizației romane păstrate neîntrerupt și cultivate ca însușiri de căpetenie ale neamului nostru" . Este cunoscut că noi, românii, am constituit și rămânem piatra de hotar a latinității creștine în Răsăritul Europei.