Complementul direct si propozitia subordonata completiva directa

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Aceasta disertatie trateaza Complementul direct si propozitia subordonata completiva directa.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 34 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Romana

Cuprins

I: TRANZITIVITATEA VERBELOR 5
1.1 Definiții 5
1.2. Caracteristici ale tranzitivității forte 6
II: COMPLEMENTUL DIRECT 10
2. Trăsături 11
2.1. Trăsăturile semantice 11
2.2. Particularitățiile sintactice 12
3. Clasa de substituție 13
3.1 Realizările poziției sintactice în nominal 13
3.1.1. Nominalul în acuzativ 13
3.1.1.1. Poziția sintactică a complementului direct 14
3.1.1.2. Poziția complementului direct se constitue și prin substitute 17
3.1.2 Complementul direct dublu exprimat 17
3.1.2.1. Dublarea complementului direct este obligatorie 18
3.1.2.2. Dubla exprimare nu poate fi valabilă 19
3.1.2.3. Dubla exprimare este facultativă în atunci când poziția complementului direct 19
3.1.3 Realizările nonnominale, corespondente funcțional-sintactic ale nominalului 20
3.1.3.1. Forme verbale nepersonale 20
3.1.4. Realizările neprototipice 22
3.1.4.1 O excepție reală 22
3.1.4.2 Anumite grupuri nominale în poziția complement direct au structuri atipice 23
3.2 Realizările poziției sintactice în grupul interjecțional 23
3.2.1. Acuzativul neprepozițional 23
3.2.2. Substitutele 23
4. Topica și punctuația 23
4.1. Este prezent numai în antepunere 24
4.2. Apare doar în postpunere 24
5. Emfatizarea complementului direct 24
III: PROPOZIȚIA SUBORDONATĂ COMPLETIVĂ DIRECTĂ 25
3.1. Elemente determinate 25
3.2. Întrebări 26
3.3. Elemente introductive 26
3.4. Reluarea sau anticiparea completivei directe 27
3.5. Contragerea 27
3.6. Topica si punctuația 27
3.7. Confuzii cu alte propoziții subordonate 28
IV. CONCLUZII 30
V. BIBLIOGRAFIE 33
RÉSUMÉ 35

Extras din document

I: TRANZITIVITATEA VERBELOR

1.1 Definiții

Conform GALR sunt transitive, verbele care cer sintactic și semantic poziția Cd, „acoperită” (saturată) sau „neacoperită” (nesaturată) în context, poziție care în mod curent se realizează prin atașarea directă (neprepozițională) a unui nominal substantival cu formă de N-Ac, dacă acest nominal nu este subiect (deci nu se acordă cu verbul) și nu este NP (deci nu este dependent de Subiect).’’

Prin condiționarile introduse se elimină din clasa tranzitivelor verbe ca: a cădea, a veni, a interveni, a se întâmpla, a există, a apărea.

Ștefan Găitănaru susține că: „o definiție adecvată a tranzitivității este, prin urmare: proprietatea sintactică a verbelor de a avea un complement direct și, facultativ, un complement indirect.” Verbele care se construiesc cu prepoziția pe se includ în clasa tranzitivelor, numai cu condiția că acest grup prepozițional alcătuit cu prepoziția pe este înlocuibil printr-un clitic pronominal cu formă de acuzativ (Ajut pe Maria).

În Gramatica practică a limbii române se afirmă că:, verbele tranzitive pot primi numai un singur complement direct a ști, a abserva, a auzi etc., dar unele verbe pot primi concomitent, două complemente directe. Aceste verbe care pot avea două complemente directe se numesc verbe dublu tranzitive și sunt în număr de 10: a ruga, a întreba, a sfătui, a învăța, a povățui, a anunța, a asculta, a trece, a traversa, a examina.’’

GLR afirmă că:, în afara verbelor inacuzative (ergative) cu tranzitivitate sintactică marcată prin atașarea directă a unui obiect neprepozițional există grade diferite de tranzitivitate, distingându-se o tranzitivitate sinctactică forte și o tranzitivitate sintactică slabă. Gradele de tranzitivitate se precizează în funcție de un alt set de trăsături, a căror satisfacere (integrală sau parțială)/nesatisfacere care permite delimitarea subclaselor de verbe tranzitive cu tranzitivitate forte vs cu tranzitivitate slabă (distingându-se două grade de tranzitivitate slabă).’’

1.2. Caracteristici ale tranzitivității forte

În unele situații în limba română, unde exista clitice pronominale de pronume personal și de pronume reflexiv, cu forme proprii de acuzativ și de dativ și unde se găsește fenomenul complementului direct printr-un clitic pronominal în acuzativ.

Caracteristicile tranzitivității forte sunt:

A. opțiunea de îmbinare a verbului cu o formă de clitic pronominal în acuzativ;

Această caracteristică este înțeleasă independent, nefiind obligatoriu relevantă datorită numeroaselor apariții clitice pronominale nonsintactice de acuzativ, clitice care nu ocupă o poziție sintactică deși au formă de acuzativ.

Sunt cuprinse aici toate situațiile de clitic reflexiv obligatoriu cu formă de acuzativ (a se gudura, a se mândri, a se comporta, a se aștepta (la ceva), a se preta, a se sinchisi, a se văita), de asemenea și situațiile de clitic personal în acuzativ cu valoare neutră (a o tuli, a o șterge, a o lua razna, a o lua la stânga, a o da in străchini, a o lua la sănătoasa, a o lua de bună).

B. varianta dublării verbului prin forma de clitic, formă care reia sau anticipă complementul;

Această caracteristică subordonează trasătura de mai sus, enunțată, deoarece dublarea nu este posibilă decât în condițiile admiterii unui clitic pronominal. Astfel, clasa verbelor cu tranzitivitate forte se limitează la verbele care ilustrează succesiv, caracteristicile b și c. Prin urmare, se includ în tranzitivitatea forte următoarele verbe: a verifica, a citi, a lăuda, a restitui, care acceptă atât dublarea (Revista am citit-o, Pe el îl laud, Cartea am restituit-o, Portofoliul l-am verificat) cât și pasivitatea (Revista este citită, El este lăudat, Cartea a fost restituită, Portofoliul a fost verificat)

C. admiterea pasivizării.

Gradul de tranzitivitate scade dacă verbul în ciuda faptului că se combină direct cu un nominal, altul decât numele predicativ sau subiectul, ilustreaza numai una din caracteristicile de tranzitivitate și diminuează și mai mult, pană la limita inferioară dacă niciuna dintre caracteristici de tranzitivitate nu este posibilă.

Există două etape de tranzitivitate slabă. Prima etapă de tranzitivitate slabă include verbele care, deși acceptă dublarea, nu admit pasivizarea. Neadmiterea pasivizării apare ca reflex al unei constrângeri sintactico-semantice a verbelor, caracterizate uneori de nonagentivitate și anume neacceptarea Agentului în structura lor actanțială.

Fisiere in arhiva (1):

  • Complementul direct si propozitia subordonata completiva directa.docx

Bibliografie

1. Avram Mioara, Gramatica pentru toți, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Editura Humanitas, București, 1998;
2. Boatcă, Silvestru;, Marcel; Mardare, Mircea, Gramatica limbii române, București, Editura Cartea Școlii, 1995.
3. Coteanu Ion, Gramatica de bază a limbii române, Editura A lbatros, București, 1982.
4. Dobridor-Constantinescu Gheorghe, Gramatica limbii române, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2001;
5. Găitănaru Ștefan, Contexte diagnostice ale parților de vorbire, Structuri, Editura Juventus, Pitești, 1995:
6. Goga, Mircea, Limba română. Morfologie, Sintaxă. Ghid de analiză, Cluj-Napoca, Editura Dacia, ediția a II-a, 1998;
7. GALR, II, II, Valeria, Guțu Romalo (Coordonator), G. L. V., I Cuvântul, II Enunțul, București, Editura Academiei, 2005
8. GLR, I., II, Enunțul, Alexandru Graur, Mioara Avram, L.Vasiliu (Coordonatori), G l v, Editura Academiei Române, București, 2005;
9. Graur Alexandru, Gramatica azi, Editura Republicii Socialiste România, București, 1973;
10. Graur, Al., Tendințe actuale ale limbii române, Editura Științifică, București, 1968
11. Iliescu Ada, Fonetică deconspirată, Editura Rotomat, Craiova, 2004.
12. Iliescu Ada, Gramatica practică a limbii române, Editura Corint, Ediția a II-a, Revizuită, 2008;
13. Ionescu Cristina, Cerkez, Matei, Exerciții de gramatică a limbii române, Editura Coresi, București, 1992
14. Irimia Dumitru, Structura gramaticală a limbii române, Sintaxa, Editura Junimea, Iași, 1983
15. Iordan Iorgu, Robu Vladimir, Limba română contemporană, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1978;
16. Manoliu Manea, Sistematica substitutelor din limba română contemporană standard, Editura Academiei Române, București, 1968.
17. Nicolescu, A., Probleme de sintaxă a propoziției, Editura Științifică, București. 1970.
18. Pană Dindelegan, Gabriela, Admiterea în facultate. Teste de limba română, București, Editura Humanitas, București, 2000.
19. Pop Gheorghe, Morfologia limbii române. Structuri și sistem, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj- Napoca, 1998
20. Pop Gheoeghe, Sintaxa limbii române, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj- Napoca, 1999
21. Popescu Ștefania, Gramatica practică a limbii române, Ediția a XIII-a, Editura Exigent, București, 2006
22. Rădulescu Marin, Sintaxa limbii române, Dificultăți și tehnici de lucru, Editura Vlasie, 1995;
23. Șerban Vasile, Sintaxa limbii române, curs-practic, Ediția a doua, Revizuită și completată, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1978;
24. Trandafir, Gh. D., Probleme controversate de gramatică a limbii române actuale, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1982;
25. Vlad Valeriu, Fișe de analize gramaticale structurale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978.
26. http://ro.wikipedia.org/wiki/Complement_direct
27. http://ro.scribd.com/doc/2034852/complementul#scribd