Asistența Socială a Copiilor Rămași Singuri Acasă ca Urmare a Plecării Părinților la Muncă în Străinătate

Prezentul demers analizează modelul de metodologie implementat la nivelul municipiului Bucureşti în domeniu asistenţei sociale a copiilor rămaşi singuri acasă ca urmare a plecării părinţilor la muncă în străinătate.

În continuare, vom utiliza sintagma „copil singur acasă ca urmare a plecării unuia sau a ambilor părinţi la muncă în străinătate”. Această expresie se referă la următoarele categorii de copii, menţionate în Ordinul 219 din 15 iunie 2006: “copilul lipsit de grija ambilor părinţi în situaţia în care aceştia sunt plecaţi la muncă în străinătate, a părintelui în cazul familiilor monoparentale, precum şi copilul lipsit de grija părintelui care, prin hotărâre judecătorească, are obligaţia creşterii şi educării acestuia”.

Lucrarea are în vedere şi situaţia copilului care are doar un părinte plecat la muncă în străinătate, rămânând în grija celuilalt părinte care nu se ocupă adecvat de creşterea şi educarea copilului. Acest copil este considerat copil în situaţie de risc ca urmare a plecării unuia dintre părinţi la muncă în străinătate.

Problema de fond abordată constă în faptul că Ordinul 219/2006 prevede că persoanele cu atribuţii în asistenţa socială din cadrul primăriilor să ofere servicii copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, însă acest act normativ nu a putut fi implementat din cauza absenţei instrumentelor de lucru adecvate grupului ţintă.

De la data emiterii legii şi până la elaborarea acestei metodologii, persoanele cu atribuţii în asistenţa socială nu beneficiau de o metodologie comună, de o practică unitară în asistenţa copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate.

Asistenţii sociali sau persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din cadrul primăriilor au, conform Ordinului 219/2006, obligaţia de a întocmi un Raport de Evaluare Iniţialǎ a copilului ai cărui părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, un plan de servicii care trebuie sa conţină modalităţile de menţinere a relaţiilor dintre copii şi părinţii plecaţi cât şi tipul de consiliere şi serviciile de suport din comunitate de care va beneficia copilul.

Absenţa unuia sau a ambilor părinţi poate fi asociată cu o serie de probleme sau cu neasigurarea unor nevoi ale copilului, cu neglijarea acestuia.

Pot fi identificate mai multe forme de neglijare (Gulei, Luca, 2007) :

- neglijarea alimentară: privarea de hrană, absenţa mai multor categorii de alimente esenţiale creşterii, mese neregulate etc.,

- neglijarea vestimentară: haine nepotrivite pentru anotimp, haine prea mici sau prea mari, haine murdare,

- neglijarea igienei: lipsa igienei corporale, mirosuri respingătoare, paraziţi,

- neglijarea medicală: absenţa îngrijirilor necesare, omiterea vaccinărilor şi a vizitelor de control, neaplicarea tratamentelor prescrise,

- neglijarea locuinţei: locuinţă prost întreţinută, neîncălzită, risc de incendiu, mobilier absent sau aflat în stare de degradare, substanţe toxice aflate la îndemâna copilului etc.,

- neglijarea educaţiei: sub-stimulare, instabilitatea sistemului de pedepse şi recompense, lipsa modelelor de învăţare a abilităţilor de viaţă independentă, lipsa de urmărire şi supraveghere a situaţiei şcolare.

Pe lângă neglijare copiii singuri acasă pot deveni şi victime ale diverselor forme de abuz şi exploatare.

Copiii lăsaţi nesupravegheaţi perioade îndelungate de timp înfruntă o serie de riscuri, de la:

- supraîncărcarea cu sarcini: preluarea responsabilităţilor de adult (gătitul, menajul, spălatul hainelor, plata facturilor lunare etc.),îngrijirea şi creşterea fraţilor mai mici;

- vulnerabilitate la abuzuri fizice, psihice, sexuale, exploatare prin muncă, trafic de copii şi prostituţie (agresorii sexuali, recrutorii sau traficanţii de persoane, persoanele care exploatează copii prin muncă îşi aleg victimele din rândul copiilor neglijaţi, nesupravegheaţi);

- insuficienta dezvoltare a abilităţilor de viaţă independentă necesare pentru a face faţă dificultăţilor viitoare ca adult: independenţa în luarea deciziilor, încrederea în forţele proprii, abilităţi de management al timpului şi al banilor, controlul şi exprimarea emoţiilor, relaţionare şi comunicare etc.;

- însuşirea deficitară a normelor etico-morale: în absenţa unui model familial funcţional, a unui mediu sigur şi coerent, copiii singuri acasă pot internaliza modelul de neglijare afectivă din cadrul familiei de origine pentru a-l aplica ulterior la vârsta adultă;