Cuprins
- CAPITOLUL I Politicile sociale în România . 2
- Secţiunea 1 Consideraţii generale . 2
- Sectiunea 2 Strategia naţională de dezvoltare a serviciilor sociale . 6
- Sectiunea 3 România şi politicile de incluziune socială, în cadrul Uniunii Europene . 16
- CAPITOLUL II Sistemul de garantare a veniturilor minime în diferite state din Europa Occidentală . 18
- 2.1. Modelul scandinav: Suedia .18
- 2.2. Modelul anglo-saxon: Marea Britanie . 21
- 2.3. Modelul continental: Germania . 24
- 2.4. Modelul sud-european (mediteranean): Portugalia . 26
- CAPITOLUL III Ajutorul social . 28
- Secţiunea 1 Cadrul legislativ şi caracteristici . 28
- Secţiunea 2 Beneficiarii ajutorului social . 30
- Secţiunea 3 Conditii de acordare şi nivelul venitului minim garantat . 33
- Secţiunea 4 Stabilirea şi plata ajutorului social . 35
- Secţiunea 5 Obligaţiile titularilor şi beneficiarilor de ajutor social: modificarea, suspendarea şi încetarea plăţii ajutorului social . 39
- Secţiunea 6 Metodologia de acordare - acte necesare pentru întocmirea dosarului . 42
- CAPITOLUL IV Alte categorii de prestaţii sociale . 47
- Secţiunea 1 Ajutorul pentru încalzirea locuinţei . 47
- Secţiunea 2 Ajutorul social care se acordă soţiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu . 58
- Secţiunea 3 Alocaţia pentru copiii nou-născuţi . 60
- Secţiunea 4 Ajutoarele de urgenţă . 62
- Secţiunea 5 Ajutorul de deces . 64
- CAPITOLUL V Serviciile sociale . 69
- Secţiunea 1 Consideraţii generale . 69
- Secţiunea 2 Tipologie . 70
- Secţiunea 3 Furnizorii de servicii sociale . 74
- Secţiunea 4 Beneficiarii de servicii sociale şi metodologia de acordare a serviciilor sociale . 78
- Secţiunea 5 Jurisdicţie . 84
- CAPITOLUL VI Planul integrat de dezvoltare urbană al municipiului Reșița – Infrastructura şi serviciile sociale . 85
- BIBLIOGRAFIE . 90
Extras din disertație
CAPITOLUL I
Politicile sociale în România
Secţiunea 1
Consideraţii generale
În contextul inexistenţei unui consens privind termenul de "servicii sociale" utilizat la nivel european, mai ales în condiţiile în care fiecare stat membru are dezvoltate propriile sisteme de protecţie socială, termeni ca servicii sociale (social services), bunăstare socială (social welfare), protecţie socială (social protection), asistenţă socială (social assistance, social work), îngrijire socială (social care), servicii sociale personale (personal social services) în cazul serviciilor destinate acoperirii unor nevoi individuale, au fost folosiţi pentru a defini aproape aceleaşi concepte - în relatie cu serviciile sociale. De altfel, în terminologia britanică, termenul generic de servicii sociale se foloseşte inclusiv pentru beneficii (de exemplu: cash benefits pentru şomeri).
Scopul serviciilor sociale, tradiţional recunoscut, este de a permite persoanelor, grupurilor şi colectivităţilor să-şi rezolve problemele care apar în cadrul procesului de adaptare la o societate în permanentă evoluţie, să identifice cauzele care pot conduce la compromiterea echilibrului de funcţionare socială şi să acţioneze în vederea ameliorării condiţiilor economice şi sociale ale categoriilor ţintă.
Nevoia unei securităţi individuale şi colective a existat dintotdeauna. Oamenii au încercat din cele mai vechi timpuri să-şi asigure propria protecţie, precum şi a persoanelor aflate în grija lor, contra unor pericole eventuale de genul foametei, luptând mereu pentru satisfacerea nevoilor vitale de hrană, de adăpost, de îmbrăcăminte, luptă care nu va înceta niciodată.
Deşi în ţara noastră au existat de-a lungul timpului preocupări constante în domeniul asigurărilor sociale şi al asistenţei sociale, referiri la termenul de securitate socială s-au facut relativ recent arătându-se că în foarte multe ţări ale lumii, se afirmă ideea că asigurările sociale fac parte dintr-o noţiune mai largă, aceea de securitate socială şi că aceasta formează obiectul preocupărilor şi dezbaterilor Organizaţiei Naţiunilor Unite şi ale altor organisme internaţionale.
Asistenţa socială este o componentă esenţială a securităţii sociale reprezentată de un sistem de norme juridice prin care se pun în aplicare măsurile de protecţie şi acordare a unor prestaţii familiilor cu copii, diferitelor categorii de minori şi bătrâni, persoanelor cu handicap şi altor beneficiari, suportate, după caz, din bugetul de stat sau bugetele locale.
Elementele principale ale definiţiei sunt date de:
- sfera persoanelor aflate în nevoie,
- structura de organizare şi funcţionare,
- modul de finanţare a sistemului de asistenţă socială.
Nevoia socială constituie ansamblul necesităţilor a căror satisfacere este indispensabilă pentru asigurarea unui nivel şi stil de viaţă adaptate nivelului de dezvoltare şi statutului celor vizaţi. Într-o clasificare, evident sumară, nevoile pot fi: primare, adică acelea care sunt indispensabile vieţii, cum ar fi hrana, îmbrăcămintea etc.; secundare, care sunt necesare, dar nu indispensabile pentru a supravieţui: lectură, recreere; terţiare sunt cele nesemnificative, de exemplu cadourile.
Sărăcia absolută, sau marea sărăcie, este o situaţie în care nevoile fundamentale nu sunt satisfăcute.
Sărăcia relativă este definită în raport cu nevoile sociale comparative; astfel, Uniunea Europeană consideră că sunt sărace persoanele care dispun de resurse atât de reduse încât nu pot accede la modul de viaţă pe care oamenii îl găsesc normal pentru societatea în care trăiesc.
Potrivit dispoziţiilor art.2 din Legea nr.47/2006 , asistenţa socială este definită ca fiind ansamblul de instituţii şi măsuri prin care statul, prin autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, colectivitatea locală şi societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităţilor. Componentă a sistemului naţional de protecţie socială, asistenţa socială, cuprinde serviciile sociale şi prestaţiile sociale acordate în vederea dezvoltării capacităţilor individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creşterea calităţii vieţii şi promovarea principiilor de coeziune şi incluziune socială.
În vederea promovării procesului de incluziune socială, Legea nr.47/2006 privind sistemul de asistenta sociala, creeaza cadrul juridic pentru coordonarea şi organizarea unitară a sistemului de servicii sociale şi prestaţii sociale, în scopul de a crea condiţiile necesare implementării măsurilor şi acţiunilor sociale pentru garantarea dreptului fiecărei persoane aflate într-o situaţie de nevoie socială, datorată unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, de a beneficia de servicii sociale şi prestaţii sociale.
Bibliografie
I. Acte normative:
- Constituţia României
- Legea nr. 47/2006 privind sistemul de asistenţă socială
- Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat
II. Lucrări de specialitate:
- Alexandru TICLEA, Dreptul securităţii sociale – curs universitar, Ediţia a II-a revazută si adaugită, Editura Universul Juridic, 2009
- Sanda Gimpu, Ion Traian Stefanescu, Serban Beligrădeanu, Gheorghe Mohanu, Dreptul muncii – tratat, vol.III, Editura Stiinţifica si enciclopedica, Bucuresti, 1982
- Petrescu Ion, Management social, Editura Expert, Bucuresti 2004
III. Alte surse:
- https://www.primariaresita.ro/
Preview document
Conținut arhivă zip
- Planul integrat de servicii sociale al Municipiului Resita.doc