Relația Dintre Controlul Parental și Devianța Școlară

Capitolul I

Norme generale de cunoaştere a fenomenului devianţei şcolare şi tendinţele acestuia

1.1. Devianţa juvenilă – expresie a disfuncţiilor educative?

Devianţa juvenilă reprezintă o problemă socială de o deosebită actualitate, cu atât mai mult, cu cât politica instituţiilor educative, a instanţelor de socializare îşi dovedesc astăzi limitările şi neputinţele, generând mai mult ca oricând efecte negative, o parte din ele regăsindu-se la nivelul actelor delincvente comise de minori şi tineri proveniţi din diverse medii. Comportamentele deviante ale indivizilor, şi cu precădere explicativă asupra conduitelor tinerilor, se consideră că sunt expresia, în primul rând, a disfuncţiilor educative şi socializatoare ale familiei, şcolii dar şi a altor instituţii cum ar fi mass-media, biserica, sau ai factorilor de socializare negativă, cum este grupul stradal. In acest domeniu s-au întreprins o serie de cercetări mai mult sau mai puţin cunoscute publicului larg care-şi propuneau evidenţierea cauzelor şi a condiţiilor care generează şi favorizează comportamentul infracţional al minorilor, identificarea factorilor subiectivi şi obiectivi care produc devianţa, atât ca manifestare individuală cât şi ca fenomen de grup. Datele obţinute au permis un anumit tip de analiză asupra fenomenului la nivel naţional şi elaborarea ulterioară a unor modele explicative cu privire la aspectele semnificative ale delincvenţei juvenile. Pentru a putea cunoaşte şi controla cu adevărat evoluţia fenomenului este indispensabilă intervenţia şi dezvoltarea concomitentă a metodologiei de cunoaştere ştiinţifică cu cea a acţiunilor de ajutor. In scopul ameliorării consecinţelor ce decurg din disfuncţiile instanţelor de socializare, a minimalizării efectelor unor categorii de factori asupra apariţiei fenomenului, cât şi în scopul resocializării şi reintegrării minorilor, un rol important îl ocupă practica diverşilor specialişti din zona controlului social. Promovarea unor reforme în domeniul protecţiei sociale precum şi a practicii judiciare este absolut necesară. Diferenţierea metodelor de lucru şi îmbunătăţirea serviciilor existente precum şi crearea de noi structuri operative de intervenţie în domeniu se impune ca obiectiv primordial care ar conduce în ultimă instanţă la diminuarea acestui fenomen îngrijorător.

1.2. Scurt istoric al dinamicităţii fenomenului de delincvenţă juvenilă în România comunistă

De la început, trebuie afirmat că, în orice sistem social, dintre toate fenomenele indezirabile, delincvenţa era şi este cea mai inconfortantă. Din acest motiv ideologia comunistă o conota politic şi o valoriza ca atare. De aceea toate datele oficiale din acea perioadă a regimului comunist despre acest domeniu trebuie trecute prin filtrul precauţiei şi prudenţei epistemologice, cu rezerve dar acceptându-se totodată ca o sursă de documentare fără de care nu se poate face nici o analiză pertinentă. În perspectiva orientării unor demersuri complexe şi calificate în domeniile implicate major în etiologia fenomenului de delincvenţă juvenilă, în mod corespunzător sunt prezentaţi în acest capitol şi principali indicatori privind minorii delincvenţi.

Pentru a putea surprinde şi unele aspecte mai profunde ale fenomenului (tendinţe, caracteristici), care să determine o eficienţă sporită în sfera combaterii şi prevenirii lui, sunt prezentate minimal acele grupe de infracţiuni care, prin natura şi ponderea pe care o au în volumul global al criminalităţii juvenile, indică un grad sporit de pericol social. Acestea sunt:

- infracţiuni în dauna avutului public

- infracţiuni în dauna avutului particular

- infracţiuni contra persoanei

- infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială

La nivelul fiecărui an vor fi prezentate atât datele generale (cantitative) ale fenomenului, cât şi principalele informaţii statistice ce ţin de grupele de infracţiuni menţionate, mai ales cele ce pot sugera şi anumite aspecte de ordin calitativ ale criminalităţii juvenile.