Reprezentări și Percepții ale Populației din România Față de Homosexuali

Capitolul I

Perspective teoretice asupra homosexualității

1.1 Etimologia și istoria homosexualității masculine

„Homosexualitatea a existat dintotdeauna în istorie, în toate tipurile de societate, în toate clasele sociale şi a supravieţuit aprobării tacite, indiferenţei, ca şi celor mai dure persecuţii. Ceea ce a variat însă enorm este modul în care diferite societaţi au privit homosexualitatea, semnificaţiile pe care i le-au dat şi cum se definesc pe ele însele persoanele implicate în relatii homosexuale” .

Etimologie

Termenul homosexual are o etimologie neobișnuită, părțile lui componente provenind din limbi diferite: prefixul grec homo și radicalul latin sexualis. În Grecia Antică, această inadvertență lingvistică a fost rezolvată prin adoptarea unui cuvânt în întregime grecesc, constând din trei elemente:

• Prefixul homo, care înseamnă același;

• Partea mediană filo care înseamnă sex sau gen (sexul feminin și sexul masculuin);

• Sufixul file, care, în greaca veche, înseamnă a iubi.

Deci, cuvântul homofilofile înseamnă cel ce iubește pe cel de același sex.

Homosexualitatea este definită ca o activitate sexuală deviată, spre un partener de acelși sex spre a realiza acte sexuale.

Homosexualitatea se poate afirma doar atunci cand atracția sexuală pentru același sex determină un răspuns erotic spontan, tot atât de intens ca și în cazul persoanelor heterosexuale în contact cu sexul opus.

Istorie

„Cele mai vechi documente ale culturii europene cu acestă temă vin din Grecia Antică, unde relațiile de iubire homosexuală, atât emoțională cât și fizică, făceau parte din normele sociale. Ele erau cultivate atât pentru valoarea lor pedagogică , cât și ca o metodă de a limita creșterea populației. Aceste relații, în mare parte de natură pederastică, co-existau cu mariajul, împreună cu care constituiau un univers bisexual. Ele erau uneori impuse de lege, care, in Sparta de exemplu, obliga bărbații să cultive asemenea relații cu tinerii cetățeni” . De asemenea, indicațiile literare și mitologice arată că aceste legături se făceau numai cu aprobarea tatălui băiatului. Religia greacă binecuvânta aceste relații prin miturile care funcționau atât ca „îndrumar” cât și ca exemplu rău, precum mitul lui Laios și Crisippos, în care Laios în loc sa-l iubească precum cereau legile pe tânărul Crisppos îl răpește și îl violează, crimă pe care o va plăti, fiind blestemat de zei, blestem care va ajunge să distrugă până și viața fiului său, Oedip. Pe lângă Laius, grecii îi mai considerau fie pe Orfeu fie pe Tamiras drept inițiatorii pământeni ai pederastiei.

Unii sunt de părere că în Grecia preistorică, dragostea masculină era parte integrantă din riturile de inițiere. Astfel, în Creta, după o răpire rituală (consimțită în prealabil) și două luni de ucenicie în lumea bărbaților, iubitorul îi dădea tânărului trei daruri tradiționale care îi permiteau să-și ocupe locul printre bărbații din comunitate. Până în perioada Greciei clasice, insă, iubitorii adulți curtau iubiți adolescenți – cu excepția Spartei, unde băiatul era cel care trebuia să solicite relația. Conform tradițiilor și, uneori legilor, aceste relații erau obligatorii atât pentru bărbați cât și pentru băieți. Dragostea bărbătească era considerată o ucenicie într-ale bărbăției, un mod de a deprinde arta războiului, cultura și masculinitatea. Caracteristice relației erau și schimburile de daruri: bărbații atenieni le ofereau tinerilor animale de companie sau delicatese, iar băieții le dăruiau iubitorilor lor prăjituri. Pe de altă parte, iubitorii răspundeau de comportamentul iubiților: în Sparta, dacă aceștia dădeau dovadă de slăbiciune, cel pedepsit era mai vârstnicul din cuplu. Iubitorul se îngrijea de asemenea, de instruirea artistică și filosofică a iubitului.

Pe lângă aceste relații tipic grecești mai existau și relații ”egalitare” în care partenerii erau de o vârstă. Exemple se găsesc și în mitologie (Ahile și Patrocle) și în istorie ( Alexandru cel Mare). Dar aceste relații erau prost văzute de societate, care încerca să găsească moduri de a le vedea prin prisma tradițională a dragostei inter-generaționale. Astfel, se purtau discuții în care fie Ahile, fie Patrocle reieșea ca mai în vârstă. Dar grecii mai aveau o vorbă (redată în latină ca “Taurum tollet qui vitulum sustulerit” ), prin care lăsau să se înțeleagă că relațiile intime puteau să continue și când cel tânăr ajungea la maturitate.