Drepturile și obligațiile funcționarului vamal european

CAPITOLUL I – FUNCŢIA PUBLICĂ ŞI SISTEME ADMINISTRATIVE ÎN UNELE ŢĂRI EUROPENE

1. Generalităţi privind funcţia publică europeană şi funcţionarul public european

În cadrul organismelor Comunităţii Europene îşi desfăşoară activitatea agenţi supuşi unor norme speciale, care reprezintă dreptul funcţiei publice europene. Reglementările statutare privind funcţionarii publici europeni au suferit o anumită evoluţie în timp.

Într-o primă etapă a reglementărilor, Statutul funcţionarilor şi regimul aplicabil altor agenţi ai Comunităţii Economice Europene şi Statutul funcţionarilor şi regimul aplicabil altor agenţi ai Comunităţii Economice a Energiei Atomice conţineau prevederi derogatorii faţă de Statutul funcţionarilor şi regimul aplicabil altor agenţi ai Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului.

Diferenţele principale dintre funcţionarii celor trei Comunităţi erau reprezentate de:

- ierarhia diferită a gradelor;

- nivelul de ansamblu al remuneraţiilor (care reprezenta o diferenţă de 3%);

- regimul pensiilor care era mai puţin liberal.

Astfel pentru o anumită perioadă s-a ajuns la o juxtapunere a trei corpuri de agenţi supuşi unor regimuri diferite.

Într-o a doua etapă s-a concretizat unificarea într-un singur Regulament a normelor statutare existente; iar a treia etapă este reprezentată de Statutul Funcţionarilor Comunităţilor Europene.

În preambulul acestui document sunt prezentate motivele de fapt şi de drept care au determinat necesitatea adoptării unei noi reglementări statutare la nivel comunitar.

Un prim aspect abordat vizează necesitatea de a se transpune în reguli juridice aplicabile funcţiei publice a Comunităţilor Europene aspecte care răspund nevoilor în evoluţie a instituţiilor şi personalului, în respectul culturii şi tradiţiilor unei administraţii comunitare fondată pe principiul că aceasta este în serviciul cetăţeanului.

Comunitătile trebuie să dispună de o administraţie publică europerană de nivel ridicat pentru a putea să-şi îndeplinească misiunile care le revin; eficienţa acţiunii administraţiei depinzând de calitatea personalului care o deserveşte.

De aceea, în preambul vom regăsi ideea că este necesar să existe un cadru de recrutare de către Comunităţi a personalului lor, de natură să permită o selectare care să corespundă mai multor exigenţe, respectiv:

- viitorii funcţionari europeni să dispună de înalte aptitudini de productivitate, eficienţă şi integritate;

- viitorii funcţionari europeni să provină dintr-o bază geografică cât mai largă, spre a fi reprezentativă pentru cetăţenii statelor membre;

- personalul din cadrul Comunităţilor să execute sarcinile în condiţii care să garanteze funcţionarea activităţii acestora în condiţii optime;

- finalitatea modului de recrutare şi a reglementărilor care guvernează Statutul personalului Comunităţilor este aceea de a crea resursele umane capabile să asigure o funcţie publică europeană caracterizată prin competenţă, independenţă, loialitate, imparţialitate şi permanenţă ca şi printr-o diversiate culturală şi lingvistică.

Prin statut al funcţionarilor publici înţelegem ansamblul de reguli referitoare la situaţia juridică a funcţionarilor care formează dreptul comun al funcţionarilor publici.

Adoptarea unui statut a influenţat regimul general al funcţiei publice comunitare, deoarece, cum se susţine în mod întemeiat despre statutul funcţionarilor naţionali, statutul general este un cadru global în interiorul căruia se integrează corpuri sau cadre de funcţionari.

Totodată statutul are menirea că grupează principalele probleme pe care le presupune condiţia juridică a salariatului, a funcţionarului public sau a altei categorii de personal. În afara acestui statut există şi unele reglementări speciale care privesc funcţionarii din compartimentele ştiinţifice şi tehnice.

Pentru definirea funcţiei publice este necesară relevarea a două elemente caracteristice şi anume: permanenţa funcţiei şi integrarea într-o ierarhie administrativă.

În sistemul administrativ francez, problema care a preocupat doctrina din această ţară este aceea dacă natura juridică a situaţiei funcţionarului public este una de drept public sau este una de drept privat precum şi dacă funcţionarul se află într-o situaţie legală şi reglementară sau este într-o situaţie subiectivă dedusă dintr-un contract; ajungându-se la concluzia că situaţia funcţionarului este legală şi reglementară şi nu subiectivă.

În sistemul administrativ german predomină forţa tradiţiei, aceasta perpetuându-se din secolul al XVIII-lea când servitorul seniorului era considerat a fi şi servitorul statului; Constituţia Germaniei conţinând o prevedere importantă prin care obligă legiuitorul să reglementeze dreptul funcţiei publice ţinând cont de principiile tradiţionale ale funcţionarului.

În această ţară funcţionariatul profesional este o instituţie care răspunde cunoştinţelor, competenţei şi fidelităţii care trebuie să asigure stabilitatea administratiei şi să constituie ea un factor de echilibru faţă de forţele politice care dau configuraţie vieţii statului.