Criza Umanitară din Darfur - Sudan

INTRODUCERE

CONFLICTUL DIN DARFUR LA MOMENTUL BILANŢULUI

ONU a publicat bilanţul anului 2008 în ceea ce priveşte situaţia din Darfur, Sudan. Acest bilanţ pare a suna la fel ca cel care va urma, desigur, pe anul 2009, fiind marcat de o concluzie pesimistã « 2008. Un an de conflicte, de foamete, de crize politice, de catastrofe naturale şi de consecinţele schimbãrilor economice ».

In Africa situaţia a fost în 2008 şi 2009 supusã unei perspective tulburãtoare. Spectrul crizei alimentare şi a somajului, precum şi prãbusirea pieţelor financiare în 2009 sunt principalele cauze ce au condus la creşterea insecuritãţii zonale. În regiunea Darfurului, mãcinatã din 2003 de conflictul inter-etnic, cu conotaţii religioase dar şi cu implicaţii politice, între formaţiunile de rebeli ( SLA – Sudan Liberation Army şi JEM – Justice and Equality Movement ) şi trupele armate ale guvernului ( ajutate şi de mercenari arabi – Janjaweed ), criza umanitarã pare nu a avea încã o soluţie rapidã, nici mãcar în rândul experţilor ONU, depãşiţi de numãrul mare de refugiaţi ( aproximativ 5 milioane).

Intru-cât progrese reale, tangibile, din partea guvernului sudanez, pentru soluţionarea conflictului sunt absente, impresia generalã este cã aceasta « suferinţã umanã se va amplifica ».

La misiunea UNAMID, misiune ce conjugã cãştile albastre ale ONU cu soldaţi ai Uniunii Africane, se adaugã numeroase organizaţii non-guvernamentale care lucreazã în zonã, în ciuda rapoartelor şi ştirilor care menţioneazã clar cã nici mãcar acţiunile umanitare nu mai sunt sigure în regiune.

Între timp Curtea Internaţionalã de Justiţie a fãcut un pas major în declanşarea unei posibile acţiuni de încheiere a conflictului. Curtea a luat o « decizie istoricã » emiţând un mandat de arestare în 4 martie 2009 pe numele preşedintelui sudanez Omar Hassan Ahmad Al-Bashir. Captele de acuzare sunt : crime de rãzboi şi crime contra umanitãţii, reluând în subtext şi acuzaţia de genocid formulatã de organizaţii precum Human Rights Watch sau Save Darfur Coalition, dar şi de SUA, încã din 2005.

Situaţia este calificatã în presa internaţionalã dar şi la nivel diplomatic ca fiind fãrã precedent în ceea ce priveşte conflictele din Africa. În Europa cazul Radovan Karadzic este elocvent pentru modul în care o astfel de acuzaţie a Curtea Penala Internationala poate duce la rezolvarea unor onflicte nesfârşite.

Decizia este contestatã de Karthoum care acuzã Curtea Penala Internationala şi ONU de comportament abuziv dar este cert ca aceastã acuzaţie a stãrnit reacţii intense.

Faptul cã în aprilie 2010 vor avea loc în Sudan primele alegeri libere, democratice, ca în 2011 un referendum având ca subiect independenţa Darfurului de Sud se va petrece, face ca speranţele înspre soluţionarea crizei din Darfur sã fie o certitudine de viitor.

Administraţia Obama se implicã în acest conflict pentru a stabili contacte bilaterale între facţiunile rebelilor ( care cer o recunoaştere a drepturilor populaţiei de origine africanã, dreptul la teritoriu şi resurse de apã precum şi susţinere din partea guvernului ) şi Partidul Congresului Naţional, care se afla la guvernare. Probleme legate de situaţia refugiaţilor lãsaţi în voia sorţii dupã expulzarea ONG şi cele legate de violenţa împotriva femeilor sunt şi ele pe agenda trimisului special al preşedintelui Obama, Scott Gration.

Desigur cã nu este de aşteptat ca preşedintele Sudanului sã ajungã în faţa Curtii Penale Internationale dar aceasta condamnare publicã poate fi un semn de atenţionare cãtre membrii partidului de guvernãmânt, cãtre trupele de militia numite generic Janjaweed dar şi un semn de încurajare cãtre refugiaţi şi cãtre familiile celor peste 300.000 de victime, conform raportãrilor ONU.

CAPITOLUL I

CONFLICTE INTRASTATALE ÎN AFRICA SECOLULUI XXI

I. Teoria lui Samuel Huntington despre ciocnirea civilizaţiilor in epoca post Rãzboiul Rece stipuleazã ideea cã aceste conflicte culturale sau civilizaţionale vor fi cele mai lungi, mai serioase şi mai violente din istoria contemporanã.

Sfârşitul Rãzboiului Rece a condus la ideea formãrii unor structuri internaţionale bipolare. Dupã conflictele din fosta Iugoslavie s-a deschis o lungã discuţie referitoare la concepte precum : conflicte culturale, etnice, rasiale şi interreligioase. Huntington considerã cã : « o paradigmã civilizaţionalã pune bazele unei hãrţi simple dar nu prea simple pentru a înţelege ce se întâmplã în lume la sfârşitul secolului XXI » .

Teoria ciocnirii civilizaţiilor este bazatã pe o premisã clarã : « În era post Rãzboiul Rece cele mai importante distincţii între popoare nu sunt cele ideologice, politice sau economice. Disticţiile sunt cele culturale » . Huntington împarte lumea în 9 mari civilizaţii : civilizaţia africanã, budistã, hindusã, islamicã, japonezã, latino-americanã, ortodoxã, sinicã şi cea occidentalã, susţinând faptul cã : « principalele conflicte ale politicii globale se vor întâmpla între naţiuni şi grupuri diferite aparţinând aceleiaşi naţiuni ».

Se poate astfel observa cã în anii ’90 si 2000 conflictele intercivilizaţii şi interculturale sunt mai frecvente, mai îndelungate în timp şi cauzeazã mai multe victime non-militare decât orice conflict din perioada Rãzboiului Rece.

Analizând cercetãrile întreprinse de Uppsala Conflict Data Project putem observa urmãtoarele : în anii ’60 se observã o creştere a acestor conflicte şi o scãdere uşoarã în 1964, a treia creştere importantã apare in perioada 1983-1992, dupã 1993 nu se poate observa un trend clar al creşterii sau descreşterii conflictelor, pânã in 2001, anul când paradigma conflictualã se schimbã.