Catedra militară

1.Echipamentele soldatului infanterist

-tinuta conform sezonului;

-casca;

-pistolul mitralieră Kalasnikov, baionetă;

-husa cu 4 încărcătoare 120 cartuse, 2 grenade de mîină;

-curele pentru umeri;

-centura, la centură:

-lopătica mică a infateristului;

-bidonasul;

-costumul de protectie (mantaua, ciorapi, mănusi);

-masca antigaz;

-sacul pentru merinde, în sac:

-foaia de cort;

-gamela;

-cana;

-lingura;

-accesorii pentru igienă personală(stergar, săpun, pasta de dinti,periuta de dinti)

-plicuri si pix pentru scierea scrisorilor;

-mijloace pentru dezinfectarea apei

-vesta antiglont;

-sac de odihnă;

-pachet individual de pansament;

-trusă medicală individuală.

2. Evacuarea răniţilor de pe cîmpul de luptă.

Porţiunile de teren infectate cu substanţe toxice de luptă sau cu substanţe radioactive se trec cit mai repede pe autovehicule, ca desant pe tancuri şi, la nevoie, pe jos, folosind mijloacele individuale de protecţie. După situaţia de luptă şi teren, porţiunile de teren infectate se pot ocoli.

Cînd inamicul se retrage, soldatul este obligat să treacă imediat la urmărirea acestuia, pînă la nimicirea lui completă.

Atunci cînd infanteria este oprită, soldatul se îngroapă neîntîrziat în teren, fiind gata să respingă acţiunile inamicului.

În ofensivă cînd este rănit, militarul îşi aplică pansamentul individual pe care îl are asupra sa, după care continuă îndeplinirea misiunii de luptă.

Dacă militarul rănit îşi pierde capacitatea de luptă păstrîndu-şi însă toată capacitatea de mişcare, îşi aplică pansamentul şi se deplasează, cu aprobarea comandantului, către punctul medical al batalionului, luînd cu el armamentul personal şi mijloacele individuale de protecţie. Direcţia în care se află punctul medical i se indică de sanitarul plutonului sau a companiei, de comandant sau de plutonier, înapoia companiei se găseşte punctul sanitar de transport trimis de punctul medical al batalionului. Acest automobil este destinat pentru transportul răniţilor.

În unele situaţii, rănitul cu capacitatea de mişcare păstrată poate primi din partea sanitarului companiei sarcina de a rămîne la locul unde sunt grupaţi mai mulţi răniţi care nu se pot deplasa şi de a semnala acest loc conducătorilor mijloacelor de evacuare care vin din spatele frontului.

Răniţii care îşi păstrează numai parţial capacitatea de mişcare, îşi aplică pansamentul şi se adăposteşte pentru a evita o nouă rănire în punctele de adunare a răniţilor. Pentru aceste puncte se folosesc posibilităţile de adăpostire pe care le oferă terenul (contrapantele, gropile de obuz, tranşeele, adăpostirile acoperite etc.).

În cazul cînd comandantul de grupa observă că rănitul nu se poate deplasa către punctul medical al batalionului, îi ordonă să se adăpostească şi să-şi aplice pansamentul şi să aştepte sosirea sanitarului plutonului (companiei), sau dacă îndeplinirea misiunii grupei permite, comandantul grupei poate ordona unuia dintre militari (cel mai aproape de rănit) să-1 ajute la aplicarea pansamentului, la deplasare şi la adăpostire.

Dacă rănitul îşi pierde complet capacitatea de deplasare, ajutorarea acestuia cade în sarcina sanitarului plutonului şi a companiei.

De cele mai multe ori răniţii cu capacitatea de deplasare pierdută nu îşi pot aplica singuri pansamentul. Oricînd este posibil comandantul grupei trebuie să ordone militarului de lîngă rănitul care nu se poate mişca să se apropie de acesta şi să-i dea ajutor. Uneori poate nu fi vorba de o rănire, ci de pierderea cunoştinţei din cauza unei explozii din apropiere, din cauza îngropării cu pămînt etc., în acest caz ajutorul reciproc simplu ca flagelarea uşoară a obrazului, deschiderea la gît şi la centură, fricţionarea pieptului cu apă, respiraţia artificială, degajarea de pămîntul căzut pot să-1 facă să-şi revină.

3. Barajele genistice si destinatia lor.

Sunt mijloace eficace de luptă împotriva inamicului, care se execută de către trupele de toate armele, în scopul opririi sau reducerii ritmului de deplasare a inamicului, în special în punctele obligate de trecere, în teren frământat (împădurit, mlăştinos) şi în localităţi, urmărind în acelaşi timp şi canalizarea acţiunilor inamicului pe direcţiile favorabile ducerii luptei de către trupele proprii.

După caracterul lor, barajele se împart în baraje explozive şi baraje neexplozive. Ambele tipuri sunt antiblindate, antipersonal sau mixte şi se realizează într-o concepţie comună în funcţie de formele luptei.

4.Apărarea si caracteristicile ei (definitia cerintele si conditiile de trecere la apărare)

Este forma de luptă de bază, care se adoptă cu scopul:

- de a respinge ofensiva inamicului şi de a interzice pătrunderea acestuia în dispozitivul de apărare;

- de a menţine aliniamentele, raioanele şi poziţiile ocupate;

- de a produce pierderi cît mai mari inamicului, de a cîştiga iniţiativa şi de a crea condiţiile favorabile pentru contraatac sau trecerii la ofensivă.

Scopurile apărării se realizează prin: pregătirea temeinică a acţiunilor subunităţilor pentru îndeplinirea misiunilor primite; angajarea la posibilităţile maxime a tuturor forţelor şi mijloacelor existente pe direcţiile de acţiune ale inamicului; slăbirea capacităţii ofensive a inamicului; producerea de pierderi cât mai mari şi respingerea atacului inamicului, menţinerea unor porţiuni de teren (obiective) dinainte stabilite şi împiedicarea pătrunderii acestuia; temporizarea ofensivei inamicului în vederea realizării tuturor condiţiilor pentru trecerea la ofensivă; preluarea iniţiativei.

Apărarea trebuie să fie: stabilă, fermă, activă în toate mediile; adânc eşalonată (când e cazul); capabilă să reziste loviturilor date de inamic cu toate categoriile de forţe şi mijloace.

Aceste caracteristici sunt determinate, în principal, de următorii factori: cantitatea de informaţii deţinute, modul de folosire a terenului, eşalonarea în adâncime, cooperarea şi sprijinul reciproc, concentrarea puterii de luptă, manevra, sistemul de lovire, unitatea de acţiune a forţelor, reacţiile ofensive, existenţa rezervelor, modul de realizare a surprinderii şi inducerea în eroare.

Caracterul stabil şi activ al apărării se obţine prin: fermitatea şi dîrzenia subunităţilor, care se apără în timpul respingerii atacului inamicului şi înaltul lor spirit moral; organizarea iscusită a apărării şi sistemului de foc; cercetarea neîntreruptă a inamicului; mascarea minuţioasă a punctului de sprijin (a poziţiei de tragere); exploatarea chibzuită a proprietăţilor avantajoase ale terenului, amenajarea genistică a acestuia şi folosirea unor metode surprinzătoare pentru inamic de ducere a acţiunilor de luptă; îndeplinirea măsurilor cu privire la protecţia contra ADM NBC şi armei de precizie înaltă ale inamicului; asigurarea multilaterală şi pregătirea efectivului pentru ducerea acţiunilor de luptă de lungă durată, inclusiv în condiţii de încercuire totală.