Semiotică

Semiotica este studiul semnelor si al comunicarii prin acestea, dar vizeaza nu atat comunicarea in sine, ci mai ales semnificarea, la nivel conotativ si denotativ in planul enuntului (semantica si sintaxa) si in planul enuntarii (pragmatica)

Avand ca obiect modul de functionare al semnului pentru fiintele umane, semiotica va demonstra ca ”experienta umana fara exceptie este o structura interpretativa bazata pe semne si mediata de acestea”.

Semnul este un substitut, este un instrument al cunoasterii si al actiunii asupra lumii si asupra societatii, semnul este ”urma” unui cod Peirce preciza ca semnul este un substitut ”ptr cineva” intr-o anumita masura si cu un anumit sens. Este o intemeiere metonimica prin care ceva sta in locul a altceva si care nu este acest altceva ( ex fotografia nu este pers respectiva, cecul nu este suma de bani, cuvantul”caine” nu musca) semnul permte manipularea lucrurilor in absenta lor.

Codul. Pentru Eco, notiunea de ”cod”implica pe de o parte, ideea de conventie , de acord social iar pe de alta parte, ideea de mecanism dirijat de reguli.

Fiske conchide ”Codurile sunt de fapt, sistemele in care sunt organizate semnele. Aceste sisteme sunt guvernate de reguli la care consimt toti membrii comunitatii care utilizeaza acel cod. Acesta inseamna ca studiul codurilor accentueaza frecvent dimensiunea sociala a comunicarii”.

Pragmatica este studiul utilizarii limbajului. Majoritatea definitiilor au ca sursa textele fondatoare ale lui Charles Morris; pragmaticianul american a enuntat importanta pragmaticii atat in ”Foundation of a Theory of Signs” cat si in ”Sings Language and Behaviour”.

Definirea pragmaticii se face de regula in contrast cu lingvistica si mai specific cu semnatica.

John Locke a presupus ca a comunica este o problema a vorbitorului de a-si codifica gandirea in cuvinte si a ascultatorului de a decodifica aceste cuvinte in ganduri- este un fel de a gandi care merge dincolo de regulile codului.

Modelul diadic al semnului Ferdinand de Saussure.

Ferdinand de Saussure este un lingvist elvetian profesor la Geneva, care a intemeiat semiologia si lingvistica structurala.

Saussure porneste in definirea semnului de la contrazicerea ideii ca limba(naturala) este doar o nomenclatura, adica o lista de termeni careia ii corespund tot atatea lucruri rele.

Astfel, ptr Saussure, semnul este o entitate cu doua elemente; conceptul si fonotiunea, aflate intr-o relatie de presupunere reciproca, pe principiul foii de hartie.

Cele doua elemente ale semnului sunt semnificatul ( care corespund ideii de concept) si semnificantul (corespunzator imaginii acustice)

Avand in vedere ca cele doua componente sunt arbitrare, semnul este in mod radical, arbitrar.

In schema sa, semnificatul ”pom” este pus in relatie cu semnificantul POM ducand la conceptul de pom (adica planta inalta, cu radacini, tulpina si coroana) insa

neparticularizandu-l pe acesta.

Modelul saussurian este cel care a evacuat realul din limbaj, avand in vedere faptul ca ambele elemente sunt de natura psihica, purificate dpdv fizic.

Prin aceasta excludere a realului din limbaj, Saussure si-a dorit sa pastreze autonomia lingvistica, insa acest lucru a dus si la pierderea uneia dintre cele mai importante functii ale comunicarii; aceea de a se referi la lumea insasi.

Modelul triadic si semioza : C.S Peirce

Pentru Peirce, semnul este un triplet modelabil prin triunghi, o relatie triadica ce depinde de cele 3 dimensiuni peirceene: categoria calitatii posibile (primitate) categoria existentei reale ( secunditate) si categoria gandirii mediatoare (tertitate) – fa schema-

Astfel, semnul este prim cand este numit representamen aflat intr-o relatie cu un secund numit obiect si capabil sa determine un tert numit interpretant.

Representamenul (baza semnului) inlocuieste un obiect ceea ce se prezinta mintii intr-un mod general a carui lectura (sens, semnificatie, reprezentare) nu se poate face decat prin intermediul unui interpretant. Peirce defineste semnul ca: ”ceva ce sta in locul a (alt)ceva ptr cineva, cu un anumit sens si intr-o anumita masura. Se adreseaza cuiva, producand in mintea acestuia un semn echivalent sau mai dezvoltat numit Interpretant, lucrul simulat fiind numit obiect”.

Daca o relatie fizica este doar diadica, relatia semnificanta este una triadica. Spre deosebire de actiunea fizica ,( spre exemplu a lovi si a fi lovit), actiunea semnelor nu produce schimbarea in mod direct. Ceea ce determina triadicitatea ireductibila este caracterul indirect mediat al semnenlor ”detasat”.

Relatia triadica a semnului este formala; in practica semnului nu exista doar un obiect de referinta , ci doua si nu exista un interpretant, ci trei: ”Este necesar sa distingem doua obiecte ale semnului. Mediatul- din afara semnului, si Imediatul- din semn” Peirce numeste obiectul mediat dinamoid sau dinamic. Exista trei tipuri de interpretanti: interpretant prim, imediat; interpretantul al doilea, efectiv sau dinamic, si al treilea, explicit sau final sau normal.

Celor 3 componente ale modelului triadic le corespund 3 directii de cercetare: gramatica ce se ocupa de representamen (sintaxa); logica pura ce se ocupa cu problema adevarului (semantica lui Morris); retorica ce studiaza legile ce determina alte legi(semioza infinita).

Modelul tetraedric : Louis Hjelmslev

Acolo unde Saussure distingea doua niveluri forma si substanta, Hjelmslev distinge trei:

2 materia- realitatea semnatica a semnului

3 substanta- inteleasa ca decupaj stiintific

4 forma desemneaza reteaua relationala care defineste unitatile.

Substanta Expresie

Forma Continut

Semnul reprezinta relatia dintre forma expresiei si forma continutului.

Limbile conforme sunt definite prin existenta a doua planuri cu aceeasi organizare formala, diferite doar prin substanta.

Limbile nonconforme sunt: limba denotativa; limba conotativa; metalimba

Aceste limbi au caracteristici proprii si se aplica dupa caz:

5 Limba denotativa, cand nici unul dintre planuri nu este limbaj

6 Limba conotativa- cand primul sistem reprez planul expresiei sau semnificantul celui de-al doilea.

7 Metalimbaj – cand primul sistem reprez planul continutului sau semnificantul celui de-al doilea.