Contabilitate publică

Contabilitatea publica constituie contabilitatea care asigura evidentierea tuturor operatiunilor de incasari si plati referitoare la fondurile publice. Ea evalueaza obligatiile contribuabililor, evidentiaza incasarile din aceste obligatii si determina diferentele din obligatiile neonorate, precum si responsabilitatea ordonatorilor de credite privind efectuarea platilor din fondurile publice. Organizarea acesteia este obligatorie pentru toate autoritatile publice, comunitatile teritoriale, institutiile publice nationale si locale.

“Regulile contabilitatii publice au ca obiect determinarea obligatiilor si responsabilitatilor ordonatorilor de credite publice, ale ordonatorilor de venituri publice si contabililor publici.”

Desi contabilitatea sectorului public se organizeaza pe baza unor planuri de conturi distincte, cu particularitati, atat in ceea ce priveste structura conturilor, cat si functionarea acestora, la baza contabilitatii publice stau reguli si norme comune cu cele ale contabilitatii generale, si anume:

-folosirea unor modele de registre contabile si formulare comune privind activitatea financiara si contabila;

-modelele bilanturilor contabile, ca si planul de conturi general pentru institutiile publice, sunt stabilite de acelasi organ, respectiv de Ministerul Finantelor Publice; in aceasta privinta existand o conceptie unitara in materie (plan de conturi, bilant si alte formulare specifice);

-functionarea acesteia este obligatoriu a se face dupa aceleasi reguli si metode astfel:

-contabilitatea se conduce in partida dubla; unele exceptii permise pentru anumite institutii publice care au dreptul sa organizeze contabilitati in partida simpla (consiliile locale comunale) nu infirma regula;

-inregistrarea cronologica si sistematica in contabilitate a tuturor operatiunilor de incasari si plati in mod simultan, in debitul unor conturi si creditul altora;

-stabilirea totalului sumelor debitoare si sumelor creditoare, precum si a soldului final al fiecarui cont;

-intocmirea, cel putin lunar, a balantei de verificare, care reflecta egalitatea intre totalul sumelor debitoare si creditoare, si totalul soldurilor debitoare si creditoare ale conturilor;

-prezentarea executiei finale lunar, trimestrial, anual, a veniturilor incasate si platilor efectuate, precum si excedentului sau deficitului, comparativ cu contul de profit si pierderi, in cazul contabilitatii financiare.

Unele asemanari si paralelisme intre contabilitatea publica si cea generala (financiara) sunt si in ceea ce priveste bilantul contabil. Daca in cazul unitatilor patrimoniale bilantul contabil se compune din bilant, cont de profit si pierdere, si ca anexa raportul de gestiune, in cazul institutiilor publice acesta se compune din: bilant, cu adaptarile de rigoare, contul de executie, si in locul contului de profit si pierdere, iar ca anexa un raport explicativ. Referitor la bilant, care nu este supus verificarii si certificarii de catre cenzori, experti contabili etc., sau in cazul unitatilor patrimoniale contul de executie privind bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetele locale, este necesar sa fie aprobat de aceleasi organe care au aprobat bugetele respective, iar in cazul institutiilor publice sa fie auditat.

Desigur ca, intre modul de organizare si tinere a contabilitatii institutiilor publice si cel al contabilitatii financiare exista asemanari, dar si insemnate deosebiri, si anume: planul de conturi al institutiilor publice contine conturi specifice acestor unitati, dar exista unele conturi, atat ca denumire cat si ca continut, care se aseamana cu conturile din planul de conturi general. De exemplu, contul “Casa” din planul de conturi al institutiilor publice cu contul “Casa” din planul general de conturi.

De asemenea, exista deosebiri esentiale intre modul de inchidere a conturilor de cheltuieli la institutiile publice finantate din fonduri bugetare si cele finantate din mijloace extrabugetare. Daca la primele, conturile de cheltuieli se inchid prin conturile de finantari, in cazul institutiilor finantate din mijloacele extrabugetare (autofinantate) inchiderea acestora se face prin intermediul unor conturi de rezultate, prin care, de altfel, se inchid si conturile de venituri, sistem mai apropiat de cel al contabilitatii financiare.

O deosebire esentiala in cazul contabilitatii institutiilor publice fata de contabilitatea financiara a agentilor economici este faptul ca contravaloarea fondurilor fixe si a obiectelor de inventar, in cazul institutiilor publice, se inregistreaza direct pe cheltuieli la procurarea acestora. In cazul institutiilor publice nu intalnim notiunile de uzura si amortizarea fondurilor fixe sau a obiectelor de inventar, ca in cazul contabilitatii agentilor economici.

In concluzie, contabilitatea publica, si in primul rand cea a institutiilor publice, se aseamana in multe privinte cu contabilitatea generala, asemanare determinata mai ales de regulile si principiile contabilitatii in general, dar are multe si esentiale deosebiri determinate de specificul functionarii conturilor institutiilor publice in ceea ce priveste modul cum acestea evidentiaza constituirea veniturilor publice si efectuarii cheltuielilor, dar mai ales a modului lor de inchidere la sfarsitul exercitiului financiar-bugetar

Institutiile publice reprezinta deci unitatile publice prin intermediul carora statul isi exercita si indeplineste functiile si serviciile sale in domeniul economic, social-cultural, de aparare, ordine publica, administrativ etc. Ele pot fi de importanta centrala, ca de exemplu: Parlamentul, Presedintia Romaniei, Guvernul, ministerele si alte institutii ale administratiei centrale autonome si locale. Institutiile publice locale cuprinzand autoritatile unitatilor administrativ-teritoriale, consiliile judetene, municipale, orasenesti si comunale, institutiile publice si serviciile publice cu personalitate juridica, indiferent de modul de finantare a activitatii acestora.

Ca sistem de finantare, institutiile publice pot fi:

-finantate integral din venituri bugetare, situatie in care veniturile pe care le realizeaza au obligatia sa le verse, in totalitate, la bugetul din care sunt finantate;

-finantate din mijloace extrabugetare (venituri proprii), cu completare din fonduri bugetare, sub forma subventiilor sau transferurilor bugetare (bugetul de stat sau bugetele locale). In aceasta situatie, veniturile proprii pe care le realizeaza institutiile in cauza se retin pentru autofinantare, iar cele nefolosite la sfarsitul anului se repartizeaza pentru anul urmator..

-finantate integral din mijloace extrabugetare, situatie in care de asemenea soldul acestora de la sfarsitul perioadei se reporteaza pentru exercitiul financiar urmator;

-finantate integral din fonduri speciale. Soldul acestora de la sfarsitul perioadei se reporteaza, de asemenea, pentru exercitiul financiar urmator;

In acest context, institutiile publice au caracteristici prin care se deosebesc de persoanele juridice patrimoniale, si mai ales de agentii economici astfel:

a) Sunt organisme prin intermediul carora statul isi exercita rolul, atributiile si functiile sale in domeniul administrativ, social-cultural, aparare, ordine publica, siguranta nationala, justitie, asistenta sociala si economic;

b) Sunt organisme care in general nu desfasoara activitati productive, prin care sa realizeze bunuri materiale, ele produc utilitati sociale, administrative, justitie, ordine publica, aparare. Numai intamplator, subunitati ale acestora pot realiza si produce utilitati si servicii de natura economica, situatie in care insa acestea se supun regulilor si principiilor dupa care functioneaza finantele private privind finantarea, si a corelatiei bugetul de stat a agentilor economici.