Drept civil Republica Moldova

. Definiția DC. Delimitarea DC de alte ramuri de drept.

Dreptul civil - este acea ramura a dreptului care reglementeaza raporturi patrimoniale si nepatrimoniale stabilite intre persoane fizice si persoane juridice aflate pe pozitii de egalitate juridica.

Conţinutul dreptului civil îl formează totalitatea normelor de drept civil, care sînt cuprinse în izvoarele dreptului civil – Codul civil şi alte acte normative. Totalitatea normelor de drept civil este ordonată în instituţiile dreptului civil, adică grupe de norme de drept civil care reglementează subdiviziuni ale obiectului dreptului civil, cum ar fi: - raportul juridic civil; - subiectele dreptului civil; - actul juridic civil; - drepturile reale; - prescripţia extinctivă; - obligaţiile civile; - contractele; - succesiunea ş.a.

Subiectele dreptului civil sînt persoanele fizice şi juridice. Pentru a fi subiect de drept civil nu este necesară o calitate specială, este suficient de a fi o fiinţă umană – persoană fizică sau de a fi o entitate organizată cu un patrimoniu propriu şi cu un scop determinat – persoană juridică.

Subiectele raporturilor juridice civile patrimoniale sau nepatrimoniale se află află pe poziţie de egalitate şi nici una din părţi nu se subordonează celeilalte. Egalitatea părţilor din raporturile de drept civil este numai de ordin juridic şi nu neapărat de ordin economic.

În ramura dreptului civil normele juridice sînt: dispozitive - de la care părţile pot deroga prin voinţa lor comună şi expresă; supletive - cele care se aplică în mod obligatoriu numai atunci când părţile n-au reglementat ele însele, în alt fel, raporturile lor personale (în majoritatea celorlalte ramuri de drept - normele cu caracter imperativ sunt net preponderente.)

Ramurii dreptului civil îi sunt specifice sancţiunile cu caracter preponderent reparator, aşa cum este, de pildă, repunerea părţilor în situaţia anterioară încălcării normei, repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită şi culpabilă, inopozabilitatea actului întocmit cu nesocotirea dreptului sau intereselor legitime ale altei persoane etc. (ramurilor de drept public le sunt specifice sancţiunile cu caracter preponderent punitiv)

Obiectul dreptului civil este format din raporturile patrimoniale şi raporturile personal nepatrimoniale stabilite între personale fizice şi persoanele juridice.

Raporturile patrimoniale sînt acele care au un conţinut economic şi o valoare exprimabilă în bani. De ex.: raporturile de proprietate, de moştenire, de obligaţii pecuniare etc.

Raporturile nepatrimoniale sînt acele raporturi sociale personale nepatrimoniale care sînt lipsite de conţinut economic, în care se manifestă individualitatea persoanei. De ex.: raporturile ce au în conţinutul său dreptul la nume, la domiciliu, la sediu etc.

Dreptul civil nu reglementează toate raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale din societate, deoarece şi alte ramuri de drept au obiect de reglementare raporturi patrimoniale şi nepatrimoniale (dreptul comercial, dreptul familiei, dreptul muncii, dreptul financiar etc.)

Metoda de reglementare utilizată de dreptul civil este egalitatea juridică a părţilor (subiecţilor) raporturilor juridice de drept civil - spre deosebire de inegalitatea părţilor, care carac¬terizează modul de reglementare a raporturilor juridice de drept public, bazate pe subordonarea unui subiect faţă de celălalt (de pildă, subordonarea cetăţeanului faţă de stat, ori subordonarea organului administrativ inferior faţă de cel superior, specifică raporturilor de drept administrativ; sau subordonarea angajatului faţă de patron în ce priveşte exercitarea atribuţiilor de serviciu, specifică raporturilor de dreptul muncii; etc.).

Delimitarea unei ramuri de drept de altă ramură de drept are o importanţă atît teoretică, cît şi practică. Cînd apare problema soluţionării unui litigiu trebuie să se determine ramura de care ţine litigiul şi doar după aceea să fie aplicate normele respective. Această calificare juridică a unui raport de drept permite rezolvarea corectă a primei părţi a litigiului. Delimitarea unei ramuri de alta se face după următoarele criterii, care în dreptul civil sînt următoarele:

Obiectul de reglementare – raporturile patrimoniale şi personal nepatrimoniale, care apar între subiecte aflate pe poziţie de egalitate juridică.

Metoda de reglementare – determină poziţia părţilor în raporturile juridice – în dreptul civil poziţia de egalitate juridică.

Calitatea subiectelor – poate fi orice persoană fizică sau juridică, spre deosebire de alte ramuri de drept care atribuie subiectelor o calitate specială: organ al puterii, cetăţean, patron, angajat, rudă.

Caracterul normelor – în dreptul civil majoritatea normelor au caracter dispozitiv (permisiv) (sau supletive - cele care se aplică în mod obligatoriu numai atunci când părţile n-au reglementat ele însele, în alt fel, raporturile lor personale), iar în dreptul muncii, administrativ, de ex., normele au un caracter imperativ.

Caracterul (specificul) sancţiunii – în dreptul civil sancţiunea urmăreşte readucerea părţilor la poziţia iniţială – repararea prejudiciului cauzat.

I. Delimitarea dreptului civil de dreptul muncii – reglementează raporturile sociale de muncă ale persoanelor plasate în cîmpul muncii:

1) = Obiectul de reglementare este acelaşi – raporturile patrimoniale şi personal nepatrimoniale.

2) Metoda de reglementare. În dreptul civil – egalitatea părţilor se menţine tot timpul, iar în dreptul muncii egalitatea părţilor – doar la încheierea contractului de muncă, pe parcursul raportului de muncă există disciplină muncii, care implică subordonarea salariatului.

3) Calitatea subiectelor. În dreptul muncii sfera subiectelor este mai restrînsă decît cea a subiectelor de drept civil.

4) Caracterul normelor. În dreptul muncii – majoritatea normelor au un caracter imperativ, iar în dreptul civil majoritatea normelor sînt dispozitive.

5) Caracterul sancţiunii. În dreptul civil – răspunderea materială, iar în dreptul muncii pe lîngă răspunderea materială există şi răspunderea disciplinară.

II. Delimitarea dreptului civil de dreptul familiei – reglementează relaţiile patrimoniale şi personal nepatrimoniale ce izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopţie, urmărind ocrotirea şi întărirea familiei:

1) = Obiectul de reglementare este acelaşi – raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale.

2) = Metoda de reglementare. Pentru ambele ramuri de drept este specifică metoda egalităţii juridice.

3) Calitatea subiectelor. Subiectele dreptului familiei necesită o calitate specială (de soţ, părinte, copil).

4) Calitatea normelor. În dreptul familiei – majoritatea imperative, în dreptul civil – dispozitive.

III. Delimitarea dreptului civil de dreptul comercial – reglementează modalităţile de constituire, funcţionare şi încetare a activităţii societăţilor comerciale, precum şi raporturile juridice la care societăţile comerciale participă:

1) = Obiectul de reglementare este acelaşi – raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale.

2) = Metoda de reglementare. Pentru ambele ramuri de drept este specifică metoda egalităţii juridice.

3) Calitatea subiectelor la raporturile juridice este diferită.

4) = Calitatea normelor. În ambele ramuri predomină normele dispozitive.

5) = Calitatea sancţiunii. În ambele drepturi există sancţiunea răspunderii contractuale.

IV. Delimitarea dreptului civil de dreptul constituţional – conţine normele fundamentale pentru menţinerea statului bazat pe drept din care reies celelalte ramuri de drept:

1) Obiectul de reglementare. Majoritatea raporturilor de drept civil sînt patrimoniale, iar de drept constituţional – nepatrimoniale.

2) Metoda de reglementare. Subiectele dreptului constituţional se află, de regulă, pe poziţie de subordonare.

3) Calitatea subiectelor. Normele dreptului constituţional cer subiectelor sale calitate specială, acea de autoritate publică (legislativă, executivă, judecătorească), iar dreptul civil nu cere subiectelor sale decît simpla calitate de persoană fizică ori de persoană juridică.

4) Calitatea normelor. Constituţia conţine norme care consfinţesc principii ale dreptului civil, cum ar fi principiul egalităţii în faţa legii. În dreptul constituţional majoritatea normelor au un caracter imperativ.

5) Calitatea sancţiunii. Sancţiunile din dreptul constituţional sînt specifice, neimplicînd, de regulă, nici un proces, iar cele de drept civil urmăresc restabilirea persoanei în dreptul încălcat.

V. Delimitarea dreptului civil de dreptul funciar – reglementează relaţiile sociale aferente administrării şi folosirii pămîntului de către persoanele fizice şi juridice:

Temei pentru apariţia raporturilor funciare servesc actele administrative, iar pentru civile – faptele juridice civile.

1) = Obiectul de reglementare. Atît raporturile civile, cît şi cele funciare au caracter patrimonial.

2) Metoda de reglementare. În dreptul funciar subiectele se găsesc într-o poziţie de subordonare administrativă.