Teste Drept Comercial

1. Motivaţi apartenenţa dreptului comercial la dreptul privat.

Dreptul comercial este acea ramură a dreptului privat care cuprinde ansamblul unitar al normelor juridice ce reglementează relaţiile sociale patrimoniale şi personal nepatrimoniale din sfera activităţii de comerţ, relaţii care se nasc de regulă între persoane care au calitatea de comerciant şi care se află pe poziţie de egalitate juridică4 . Dreptul comercial este o ramură de drept privat autonomă, răspunzând unor nevoi reale care pot fi satisfăcute printr o reglementare specială a activităţii comerciale; el se află în anumite corelaţii cu celelalte ramuri ale dreptului privat.

2. Obiceiul se confundă cu:

a. doctrina

b. jurisprudenţa

c. legea

d. cutuma

3. Dreptul comercial nu se aseamănă cu dreptul civil prin aceea că:

a. reglementează numai relaţii sociale patrimoniale

b. se bazează pe egalitatea juridică a părţilor

c. se bazează pe comercialitatea relaţiilor sociale reglementate.

4. Nu sunt izvoare ale dreptului comercial:

a. codul civil

b. codul comercial

c. jurisprudenţa

5. Forţa probantă a uzurilor interpretative.

Prin izvor de drept se înţelege forma generatoare prin intermediul căreia dreptul se realizează ca norme juridice pozitive, obligatorii. Din acest punct de vedere, normele juridice care acţionează asupra materiei comerciale sunt exprimate, în primul rând, prin legi scrise şi în al doilea rând, prin uzuri (obiceiuri ale comercianţilor). În cazul în care cel ce aplică legea constată unele lacune ale acesteia, nimic nu l împiedică să apeleze la analogia dreptului şi, mai cu seamă, la principiile generale ale acestuia.

uzuri convenţionale (interpretative, de fapt). Uzurile convenţionale au forţă juridică asemănătoare clauzelor contractuale, iar fundamentul lor constă în principiul libertăţii de voinţă a părţilor. Uzurile convenţionale se aplică cu titlu de clauză contractuală şi reprezintă voinţa expresă sau tacită (prezumată) a părţilor. Prezumţia este simplă şi relativă, în sensul că părţile o pot înlătura făcând dovada contrară. Ca şi în cazul uzurilor normative, uzurile convenţionale pot fi înlăturate, prin voinţa expresă sau tacită a părţilor.

Rolul uzurilor interpretative este acelaşi ca şi în cazul celor normative şi anume: stabilirea drepturilor şi obligaţiilor părţilor.

Uzurile comerciale intervin:

în legătură cu încheierea contractului comercial (o anumită comportare valorează consimţământ);

în legătură cu conţinutul contractului (completarea clauzelor stabilite în contract);

în faza de executare a obligaţiilor contractuale (sancţiuni aplicate debitorului pentru neexecutarea obligaţiilor).

Din punct de vedere probatoriu, uzurile convenţionale trebuie dovedite cu orice mijloc de probă, fiind un element de fapt.

Temeiul forţei juridice a uzurilor convenţionale constă în voinţa expresă sau prezumată a părţilor „Clauzele obişnuite într un contract se subînţeleg, deşi nu sunt exprese într însul „(art. 981 C. civ).

În concluzie, uzurile convenţionale sunt clauze care se „subînţeleg” pentru că ele exprimă voinţa obişnuită a părţilor.

În dreptul nostru, uzurile comerciale apar sub forma „obiceiului” juridic (art. 600, 607, 970 al.2, 980, 981, 1447 C. civ.), vorbindu se despre „obiceiul locului” sau „obiceiul din partea locului”15 .

O referire expresă a uzanţelor se aplică în comerţul internaţional, în regulamentul C.A.B. conform căruia: „Completul de arbitraj soluţionează litigiile pe baza normelor dreptului material aplicabil conducându se după prevederile contractului şi ţinând seama de uzanţele comerciale”.