Drept Administrativ

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Aceasta fituica rezuma Drept Administrativ.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 27 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

1. Definitia si trãsãturile normei juridice.

Intre membrii soc iau nastere o serie de rel care nu se desf intamplator ci pe baza unor norme de conduita numite norme sociale. Ac norme s’au constituit in primul rand din necesitatea unei ordonari a vietii in soc din dorinta de conservare si ev a fiintei umane.

Norma=u.m; N. Sociala=reg de conduita. La nivelul oricarei soc intalnim mai multe categorii de norme soc: cutume, rel, etcem pol, tehnice, juridice. Toate categ de norme sunt sociale pt ca privesc rel din societate, adica rel interumane. In cadrul ac ansamblu de norme cele jurid se deosebesc prin faptul ca sunt impuse soc in extremis cu forta.

Normele cutumiare = prima manifestare de impunere a unor reg de conduita in soc. Foarte multe din acestea s-au transf in norme jur iar unele au fost acceptate de stat fiind asimilate in jur.

Normele jur = reg de conduita cu caract gen impersonal si obl a caror aduceri la indepl se realiz prin constiinta juridica sau a fortei de costrangere.

Trasaturi:

-caract social -caract general (norma jur priveste sistemul ipotetic si nu se refera la cazuri concrete dinainte cuantificate) -caract impersonal (norma jur nu se adreseaza unei pers strict determ ci tuturor cetatenilor, persoane aflate sub jurisdictia statului sau se gasesc in mod pasager pe terit Ro, gr de pers publice: studenti, parlamentari,etc) – caract de continuitate si repetabilitate (norma juridica se aplica in mod continuu in toata perioada in care este in vigoare. O nj nu-si epuizeazza substanta si se aplica unor cazuri asem fara ca ea sa-si altereze scopul pt care a fost creata) – caract de obligativitate (toate n j sunt obligatorii. Nu putem avea dr de a refuza aplicarea/exec unei n j fara sa fim trasi la rasp)

2. Structura internã ( logico – juridicã) si structura externã a normei juridice.

STRUCT INTERNA

O norma este formata din ipoteza, dispozitie si sanctiune.

IPOTEZA=acea parte din norma care se refera la imprej care au condus la adoptarea normei si situatiilot ipotetice in care urmeaza sa se aplice n j.

DISPOZITIA=partea esentiala care cuprinde conduita ce urmeaza a fi adoptata de fiecare dintre noi at cand actionam sub incidenta normei jur.

Dispozitia poate fi ☻onerativa – cand se stabilesc doar anumite conduite ce urmeaza a fi realiz sau☻impreative cand se lasa subiectului posib de apreciere.

SANCTIUNEA=consecinta incalcarii dispozitiei n j. Sanct sunt de mai multe feluri: civile, penale si administrative.

O n j poate sa cupr sanct sau sa faca trimitere la o alta norma jur care se refera la sanct.

STRUCT EXTERNA

Nevoia de sistematizare a dr pt a se evita dubla reglementare a acelorasi relatii soc a impus nevoia unui sistem a unei structurari externe a n j – legea 24/2000 republ in M Of 777/25aug2004 stabileste obligatiile generale ale aut si instit pb cu privire la redactarea pr de acte normative. Potrivit acestor reglem, guv, senatorii, dep, sau din initiativa cetateneasca (min 100 000 de semnaturi tb sa tina seama ca atunci cand redacteaza pr de act normativ de titlu, formula introductiva, partea dispozitiva care sa cupr dispoz gen, cea care cupr reglementarile si ultima parte care sa cupr dispoz finale sau tranzitorii.

3. Acceptiuni ale notiunii de drept.

Cuvântul drept este folosit în mai multe acceptiuni. In limbaj filozofic dreptul este conceput în sens de justitie, echitate. In acest sens, prin drept întelegem îndatorirea de a da sau a recunoaste fiecaruia ceea ce îi apartine sau i se cuvine.

In sens juridic, termenul este utilizat în doua acceptiuni:

" Drept obiectiv

" Drept subiectiv

Dreptul obiectiv reprezinta totalitatea normelor de conduita impuse indivizilor si colectivitatilor în cadrul vietii sociale, la nevoie prin forta de constrângere a statului.

Dreptul subiectiv este dretul subiectilor raportului juridic concret, adica ceea ce pot ei sa pretinda de la ceilalti subiecti de drept în cadrul unui raport juridic.

Dreptul obiectiv ca totalitate a normelor juridice exprima faptul ca ele sunt independente de subiectele raportului juridic concret, iar drepturile subiectelor decurg din dreptul obiectiv în care sunt ele consfiintite. Dreptul obiectiv este deci menit sa reglementeze viata indivizilor grupati în societate si poate fi privit sub dublu aspect:

1. Ansamblu de izvoare de drept - acte normative, obiceiuri - care reprezinta aspectul static al dreptului;

2. Formele prin care se realizeaza dreptul si autoritatile statale competente sa utilizeze aceste forme si reprezinta aspectul dinamic al dreptului.

Pentru a denumi totalitatea normelor juridice care sunt în vigoare la un moment dat într-un stat se utilizeaza expresia de drept pozitiv.

4. Relatia stat – drept.

Dreptul desemneaza un anumit mod de reglem a rel soc in cadrul unei soc umane, organizate statal. Dr este un fenomen soc. El nu a existat intotdeauna a aparut dintr-o necesitate obiectiva a soc, o data cu aparitia statului.

Statul, ca si dr este un fenomen soc si rep o forma de org a soc dupa o anumita evolutie a acesteia, cand legitatile sociale au det organizarea societatii.

St si dr repr 2 fenomene soc aflate intr-o stransa interdependenta continua datorita faptului ca statul creeaza dreptul si in ac timp dr consolideaza si apara statul. Ac 2 fenomene nu pot exista in mod separat si nu exista in gen, ci numai raportate la societate.

Ap dr o data cu statul nu inseamna ca inainte nu au existat reguli de conduita, obligatorii pt toti membrii unui grup soc. Diferenta dintre normele anterioare si cele actuale-juridice si de drept- consta in faptul ca primele erau obligatorii dar nu exista o posib reala de a fi impuse in cadrul unei soc = lipsea posib de constrangere pentru ca lipsea statul si instit sale. Fostele cutume s-au transf in norme jur formale iar altele au ramas numai cutume recunoscute ca atare de catre stat.

5. Definitia si continutul statului.

Statul este organizatia politica care detine monopolul fortei de constrangere, al elaborarii si aplicarii dreptului, exercitata intr-o comunitate umana de pe un anumit teritoriu.

Prin urmare, forma şi conţinutul statului nu sunt predate cetăţenilor, ci date în seama lor. Întreaga competenţă de asumare a sarcinilor de către cetăţenii unui stat, sarcini ale căror rezultate îi afectează pe toţi, este exprimată în noţiunea de suveranitate a poporului.

6. Tipuri de state: statul unitar, statul compus ( federal).

În principiu, din punct de vedere al structurii de putere statele sunt unitare sau federale . În statele federale, statul apare ca subiect de drept constituţional în raport cu statele federate, ce formează federaţia. Statele unitare sunt la rândul lor subiecte ale raporturilor de drept constituţional. Statul ca întreg, ca subiect de drept constituţional se manifestă de regulă prin autorităţile şi instituţiile publice. În mod direct, statul apare doar în raporturile de cetăţenie pe plan intern. România este stat unitar şi este reprezentat în relaţiile externe de către Preşedintele României.

Statul unitar: ideal vorbind, un stat unitar reprezintă acel caz în care pe un singur teritoriu există: o singură ordine juridică; o singură autoritate politică centrală; o singură cetăţenie; o singură entitate pe plan internaţional.

Statele unitare prezintă variante în funcţie de relaţiile dintre centru şi unităţile statale: - statul centralizat: el nu mai reprezintă o opţiune pentru democraţiile constituţionale. Reprezintă un sistem piramidal cu un singur guvern care are în fiecare segment de teritoriu un individ numit şi revocat de guvern, care controlează acest segment. Ideea statului centralizat apare după Revoluţia Franceză când, pe fundalul divergenţelor etnice au decis împărţirea teritoriului şi guvernarea acestuia de către un prefect, după stilul bonapartist. - statul descentralizat: are ca nucleu ideea de autonomie locală, posibilitatea unei comunităţi de a-şi administra singură afacerile proprii, afaceri care exclud domeniul politic: chestiuni legate de gospodărirea unui patrimoniu şi de soluţionarea unor probleme concrete.

Fisiere in arhiva (1):

  • Drept Administrativ.doc