Drept Fiscal

Imagine preview
(8/10 din 3 voturi)

Aceasta fituica rezuma Drept Fiscal.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 3 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

1 Dreptul fiscal. Definitie. Principii. Izvoaree. Norme.

Definiţia Dreptului fiscal

Dreptul fiscal, ca ramură a dreptului public, reglementează raporturile juridice care se nasc în procesul colectării impozitelor şi taxelor de la persoanele fizice sau juridice care obţin venituri sau deţin bunuri impozabile ori taxabile. Principiile Dreptului fiscal

7. Principiile dreptului fiscal sunt definite de Codul fiscal în art. 3 şi au următorul conţinut:

Neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori şi capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând condiţii egale investitorilor, capitalului român şi străin;

Certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale;

Echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferită a veniturilor, în funcţie de mărimea acestora;

Eficienţa impunerii prin asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor Codului fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice şi juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de câtre acestea a unor decizii investiţionale majore.|

Izvoarele Dreptului fiscal

Constituţia României este primul şi cel mai important izvor al dreptului fiscal. Legea fundamentală a ţării reglementează în art. 56 obligaţia cetăţenilor de a contribui, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice, între îndatoririle fundamentale cetăţeneşti. Această îndatorire fundamentală însă trebuie să fie garantată de aşezarea justă a sarcinilor fiscale, de interzicerea oricăror alte prestaţii în afara celor stabilite prin lege şi de reglementarea prin lege a modului de cheltuire a fondurilor generale ale societăţii consti¬tuite din impozite şi taxe.

În afara legii fundamentale, la sfârşitul anului 2003, au fost codificate de către legiuitorul român Codul Fiscal (Legea 571/2003) şi Codul de procedură fiscală (O.G.

nr. 92/2003).

Codul Fiscal strânge la un loc principiile generale ale fiscalităţii, raportul dintre legea română şi tratatele internaţionale cu privire la impunere, inclusiv convenţiile de evitare a dublei impuneri, principalele impozite şi taxe din sistemul fiscal românesc. Încercarea de concentrare a tuturor acestor reglementări într un singur cadru normativ este lăudabilă. Modificările permanente însă, modificări de esenţă ale acestei reglementări precum şi adăugarea prin reglementări secundare la normele juridice primare, slăbeşte foarte mult din efectul benefic produs iniţial.

Codul de procedură fiscală concentrează toate reglementările legale procedurale care ţin de „administrarea impozitelor şi taxelor”, respectiv înregistrarea contribuabililor, declararea impozitelor şi taxelor, stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor şi taxelor, soluţionarea contestaţiilor formulate de contribuabili împotriva actelor admi¬nistrative fiscale.

Reglementările secundare, respectiv Normele, Instrucţiunile şi Regulamentele de apli¬care ale legislaţiei fiscale, adoptate prin Hotărâre de Guvern ori prin Ordin al Ministrului finanţelor Publice, joacă un rol foarte important în explicarea şi aplicarea legislaţiei fiscale, detaliind în amănunt modul de aplicare a normelor fiscale sau proce¬dural fiscale, conţinând reglementari şi, uneori, chiar lămuriri necesare, în absenţa cărora aplicarea legislaţiei fiscal ar fi dificilă.

III. RAPORTUL JURIDIC

Raportul juridic de drept al finantelor publice este acea relatie sociala care vizeaza activitatea de constituire, repartizare si folosire a banului public, cea a creditului public si a controlului banului public, reglementata de normele dreptului finantelor publice.

Elementele raportului juridic sunt: subiectii, obiectul si continutul.

1. Subiectii raportului juridic

În domeniul finantelor publice, unul dintre subiecti este întotdeauna o persoana calificata (specializata în domeniul administrativ-financiar). Celalalt

subiect poate a fi o persoana fizica sau juridica. Persoanele juridice calificate sunt:

-Ministerul Finantelor – organ administrativ central, specializat în domeniul finantelor;

-Directia judeteana a finantelor publice si a controlului financiar de stat cu atributii financiare la nivelul unui judet;

Administratia financiara cu atributii financiare la nivel de municipiu;

-Circumscriptia fiscala la nivel de oras;

-Agentul fiscal – la nivel de comuna.

În prezent si primariile au atributii pe linia încasarii impozitelor si taxelor locale, dar nu le enumeram la categoria organe specializate.

Ceilalti subiecti sunt persoane fizice, sau persoane juridice, denumite

generic contribuabili.

2. Obiectul raportului juridic

În domeniul finantelor publice este preponderent un obiect care consta în a da, a plati în natura sau în bani.

Existasi raporturi juridice care au ca obiect conduita partilor ce consta în

a face (ex. activitatea de control si activitatea de creditare, care înseamna a da si a face).

Conduita de a nu face se refera la acele situatii pe care legea le reglementeaza ca fiind abateri de la disciplina fiscala cu consecinte de evaziune

fiscala, manifestate în concret prin fapte considerate contraventii sau infractiuni.

3. Continutul raportului juridic

Consta în existenta unor drepturi si obligatii, de obicei reciproce care într-un raport juridic fiscal se manifesta dupa cum urmeaza:

Contribuabilul are obligatia de a plati impozite si taxe si în acest scop declara veniturile, calculeaza impozite sau taxe, le evidentiaza.

El are obligatia de a cere modificarea lor, când apare elementul care le influenteaza.

Are obligatia de a da relatii organelor de control, supunându-se controlului. Contribuabilul are dreptul de a contesta modul în care a

fost impozitat, de a contesta modul în care se realizeaza executarea silita, de a cere anumite înlesniri, evidentiind aspectele concrete care-i

permit acest lucru (dreptul de a cere esalonari de plati, amânari de impozite, anularea impozitelor, anularea obligatiilor).

Drepturile organului specializat: are dreptul de a încasa impozite si taxe, de a calcula, de a comunica suma datorata. Are dreptul de a cere relatii cu privire la impozitare si de a verifica

sinceritatea declaratiilor contribuabilului.

Obligatiile organelor specializate constau în:

- a da curs cererilor privind formularea unor obiectiuni, plângeri sau contestatii;

- a analiza cererile de înlesnire de plata;

-de a rezolva obiectiunile formulate cu ocazia activitatii de control, sau a actului de impunere.

Fisiere in arhiva (1):

  • Drept Fiscal.doc

Alte informatii

Fituica drept fiscal anul 2 universitatea romano-americana, facultatea de drept