Drepturile Omului

I. Delimitari conceptuale privind drepturile omului si Dreptul international al drepturilor omului

1.Delimitari conceptuale privind drepturile omului

Drepturile omului au aparut pe planul ideilor, au fost preluate în cadrul luptei politice, devenind obiect al unor ideologii politice pentru ca apoi sa fie transpuse în norme de drept. Întemeindu-se pe aceasta asertiune, conceptul de „drepturi ale omului” poate fi abordat pornind de la trei niveluri de analiza:nivelul filosofico-moralnivelul ideologiei politicenivelul dreptului pozitiv

1.1 Nivelul filosofico-moral

Se poate afirma ca istoria drepturilor omului reprezinta, în esenta, „istoria unei lupte”: lupta pentru respectarea demnitatii umane de catre autoritatile statale. De-a lungul dezvoltarii societatii omenesti, aceasta lupta a îmbracat diverse forme de exprimare si s-a purtat pe mai multe planuri: de la formele violente concretizate în revolutii si insurectii, la „lupta parlamentara” dusa în tarile democratice atunci când sunt adoptate normele nationale în domeniu. Privite prin prisma moralei, drepturile omului ar reprezenta “ limita etica inferioara care nu poate fi depasita decât cu riscul atingerii demnitatii persoanei umane în ceea ce constituie libertatea sa naturala “ .

Dincolo de reprezentarile despre echitate si justitie, în antichitate, data fiind ideea potrivit careia functionarea armonioasa a societatii însemna organizarea cetatii într-o ordine naturala ierarhizata si ca atare inegalitara, nu existau drepturi opozabile puterii. Cât priveste crestinismul, acesta propovaduieste recunoasterea fara distinctie a demnitatii umane, dar numai în raporturile cu divinitatea si nu ca un principiu de organizare sociala. Abia scoala dreptului natural desprinde fiinta umana atât de ordinea cosmica, imuabila, cât si de ideea divina, considerând-o valoare sociala în sine, dotata cu atribute ce tin de autonomia ei si aflata în centrul vietii sociale.

Potrivit doctrinei scolii dreptului natural ( Grotius, Montesquieu, Voltaire, sec. XVII), omul poseda drepturi si libertati ce tin de esenta fiintei umane, drepturi universale, inalienabile si perene, având o existenta antestatala. Drepturile naturale se pastreaza ca atribute ale fiintei umane, independent de organizarea societatii ca stat sau de ordinea politica statala. Modul în care oamenii care se nasc liberi ajung apoi sa-si organizeze viata în societate, nu poate fi decât un contract social, instrument juridic imaginat nu numai pentru a depasi izolarea naturala a oamenilor, ci si ca modalitate de limitare a puterii statului. Statul, fondat pe vointa membrilor societatii, trebuie sa aiba ca misiune asigurarea respectului legilor si garantarea drepturilor tuturor particularilor. Voltaire a fundamentat teoria potrivit careia contractul social creeaza societatea politica si transforma omul în cetatean, beneficiar al unei egalitati si libertati superioare celor naturale. În lucrarile sale, el s-a referit la o serie de drepturi esentiale cum sunt: libertatea de expresie, dreptul la un proces echitabil, la protectia legii, libertatea religioasa, sustinând importanta apararii acestor drepturi La rândul sau, Montesquieu a vazut în separatia puterilor în stat cea mai buna garantie a respectarii libertatilor indivizilor de catre autoritatile statale. Fundamentul conceptiei dreptului natural îl constituie postulatul egalitatii în drepturi a tuturor oamenilor, devenit ulterior principiul de baza al Dreptului international al drepturilor omului.

Meritul acestei conceptii filosofice rezida în faptul ca ea a ridicat pentru prima oara problema drepturilor omului în raport cu puterea publica, oferind un pretext pentru limitarea puterii. A constituit, în acelasi timp, o sursa de inspiratie pentru proclamatiile ulterioare, nationale („declaratiile revolutiilor burgheze”) si internationale, ale drepturilor omului: Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului (1789), Bill of Human Rights (1679), Declaratia de independenta a Statelor Unite ale Americii (1776), Declaratia Universala a Drepturilor Omului, (ONU, 1948).

Trebuie precizat ca ideea de „declaratie” semnifica faptul ca documentul sintetizeaza drepturi preexistente, drepturi considerate inerente naturii umane ce vor figura apoi în constitutiile statelor moderne, cât si în tratatele si pactele internationale. Putem conchide ca „ conceptul de drepturi ale omului s-a nascut în perioada de pregatire a revolutiilor burgheze din Europa; s-a conturat din idei care existau deja în antichitate sau în gândirea politica a Evului Mediu (…) iar în timpul revolutiilor burgheze s-au afirmat în practica sociala” .

În plan international, abia în sec XIX s-au cristalizat anumite norme cutumiare privind protectia strainilor aflati pe teritoriul unui stat, apoi tratatele de pace, încheiate la sfârsitul primului razboi mondial, au consemnat norme privind protectia minoritatilor si s-a instituit un sistem de garantii a acestor norme în cadrul Societatii Natiunilor. S-a prevazut posibilitatea de a adresa petitii Consiliului Societatii Natiunilor, având ca obiect încalcarea drepturilor minoritatilor si s-a conferit competenta Curtii Internationale Permanente de Justitie de a solutiona litigii cu privire la încalcarea unor tratate în domeniu.