Economie Anul 1 Semestrul 1

CAP 1. OBIECTUL SI METODA ANALIZEI ECONOMICE

Ca orice ştiinţă umană sau socială, economia politică abstrage din lumea reală un fenomen esenţial ale cărui consecinţe îi definesc obiectul. Obiectul economiei politice constă în studierea modului în care indivizii sau societăţile îşi utilizează resursele rare pentru a-şi satisface cerinţele.

Demersul economistului poate fi pozitiv (să explice ceea ce este) sau normativ ( să definească ceea ce trebuie să fie).

Metoda raţionamentului economic constă în obiectivele urmărite de către decidenţi, în a identifica limitele şi în a stabili cum sunt luate deciziile. Un postulat esenţial ghidează această analiză: se presupune că indivizii sunt raţionali, adică, întotdeauna comportamentul lor este călăuzit de obţinerea maximului de satisfacţie. Odată precizate obiectivele şi limitele, economistul caută soluţiile “de echilibru”. Acest echilibru este definit fie la nivelul comportamentului individual, fie la nivelul fiecărei pieţe specifice (echilibrul parţial) fie, în sfârşit, simultan la nivelul tuturor pieţelor considerate (echilibrul general). Dacă punctul de vedere adoptat este acela al opţiunilor individuale şi al interacţiunilor lor cu pieţele, este vorba despre o analiză microeconomică; dacă punctul de vedere este acela al economiei naţionale şi al interacţiunilor dintre variabilele economiei globale, este vorba despre o analiză macroeconomică.

1.1 OBIECTIVUL ANALIZEI ECONOMICE

A / Abordarea concretă şi limitele ei

Daca sunt întrebaţi la întâmplare ne-economişti despre obiectul analizei economice, culegem cel mai adesea o listă de subiecte concrete de care se ocupă economistul: producţia, consumul, schimburile, moneda, creşterea economică, inflaţia, şomajul etc. Reacţia rapidă constă aici în izolarea, din fenomenele sociale care pot fi cercetate, a acelora care ar fi în mod specific economice şi ar da astfel un conţinut concret analizei economice. Filozofii sau economiştii înşişi nu au realizat mai mult decât omul de pe stradă, definind economia ca o ştiinţă a acumulării bogăţiilor sau a bunurilor.

- 1 -

Aristotel, patru secole înainte de Iisus Hristos, defineşte ştiinţa economică drept

“ştiinţa de a dobândi bogăţii”. Pentru Adam Smith, în 1776, economia politică caută cum “să procureze poporului un venit sau hrană din belşug”, cum “să furnizeze statului sau comunităţii un venit suficient pentru serviciul public”. În 1920, A. Marshall estimează că “economia politică sau economică (...) examinează partea din viaţa individuală şi socială care se referă în mod deosebit la achiziţionarea şi folosirea obiectelor materiale necesare bunăstării”.

Aceasta abordare concretă întâmpină limite serioase. Este cu totul arbitrar să decretăm că un fenomen este “economic”. Inflaţia, şomajul, consumul, prin mai multe aspecte, constituie în aceeaşi măsură fenomene politice, sociologice sau psihologice. Nu putem decortica fenomenele sociale pentru a extrage partea economică, partea politică, etc.

Pe de altă parte, pretinsele “fenomene economice” fac obiectul studiului sociologilor, psihologilor, politologilor sau istoricilor. Ştiinţele umane şi sociale au acelaşi domeniu concret de studiu: cauzele şi consecinţele individuale sau colective ale comportamentelor umane. Specificul care le defineşte ca disciplină autonomă nu depinde de domeniul lor de studiu. Fiecare disciplină îşi propune un obiect abstract, izolând din realitate un fenomen esenţial, pe care îl preferă ca punct de pornire a problemelor ce vor fi analizate ulterior. Acest fenomen esenţial - puterea, de exemplu, pentru ştiinţa politică - este, pentru analiza economică, raritatea resurselor.

B / Abordarea abstractă: raritatea şi opţiunilor Oamenii au multe cerinţe de satisfăcut, dar cea mai mare parte a resurselor de care dispun pentru aceasta sunt în cantitate limitată. Economia este ştiinţa opţiunilor devenite necesare datorită rarităţii resurselor.

• Virtuţile abundentei Abundenţa elimină orice problemă de opţiune în utilizarea resurselor. Dacă resursele sunt nelimitate, se va produce totul şi pentru toată lumea, până la satisfacerea nevoilor, nereprezentând importanţă cum. Pot exista “bunuri libere”, care sunt disponibile în abundenţă . De exemplu, aerul pe care îl respirăm este un bun liber, atâta timp cât nu există anumite dificultăţi pentru a găsi aer pur; utilizarea sa nu ridică nici o problemă deosebită şi nu apelează la nici o analiză anume; aerul nu este un bun economic.

- 2 -

Îndată ce poluarea atmosferică atinge un anumit nivel, aerul pur devine rar; indivizii şi societăţile efectuează cheltuieli pentru a curăţa atmosfera sau a elimina poluarea; aerul redevine un bun economic.

• Raritatea impune optiuni Odată decisă producţia unui anumit bun, nu suntem indiferenţi faţă de metoda de producţie utilizată, deoarece timpul şi mijloacele de producţie sunt rare şi anumite metode consumă mijloace mai mult decât altele. Răspunsul la întrebările “ce să se producă, cum şi cât să se producă” constituie ceea ce economiştii numesc problema alocării resurselor. La problema alocării se adaugă aceea a repartizării resurselor.

• Raritatea impune costuri Necesitatea de a alege între utilizările alternative ale resurselor disponibile are drept consecinţă manifestarea costurilor. Toate resursele utilizate pentru producerea unui anumit bun (timp, materii prime, echipamente) nu mai sunt disponibile pentru producţia altui bun. În situaţia de raritate, orice activitate atrage după sine o renunţare: a alege ceva înseamnă a renunţa la satisfacţiile pe care le-ar fi putut procura toate celelalte opţiuni posibile. Orice activitate are un “cost de oportunitate”.

Costul de oportunitate al unei alegeri reprezintă satisfacţia pe care ar procura-o opţiunea care este cea mai bună posibil dintre toate celelalte opţiuni disponibile.

Conceptul economic de cost este mai larg; el estimează o estimare subiectivă a oportunităţilor sacrificate, care nu cuprind, neapărat, numai banii cheltuiţi.

• O definiţie modernă a analizei economice Lionel Robbins, în 1935 a rezumat destul de bine obiectul analizei economice:

Analiza economică studiază modul în care indivizii sau societatea folosesc resursele rare pentru întrebuinţări alternative, în vederea satisfacerii cerinţelor lor.

Cea mai mare parte a economiştilor contemporani consideră astfel disciplina lor ca o teorie a comportamentelor umane determinate de grija de a împăca satisfacerea cerinţelor cu raritatea resurselor. In a doua jumătate a secolului XX s-a constatat extinderea preocupărilor economiştilor asupra aspectelor comportamentului uman; există astfel o analiză economică a căsătoriei, a

criminalităţii, a politicii, a religiei...si chiar a periatului dinţilor.

- 3 -

Orice subiect care implică opţiunea omului constituie de acum înainte un obiect potenţial al analizei economice; deci nu alegerea subiectului concret deosebeşte economia de celelalte ştiinţe umane şi sociale, ci metoda sa de analiză.