Precaritatea

Precaritatea

Atat posesorul cat si detentorul exercita o stapanire materiala asupra unui bun avand fiecare elementul material, dar se deosebesc prin aceea ca posesorul are elementul psihologic animus, pe cand detentorul precar detine lucrul pt altul si nu pt sine. Detentia precara constituie o situatie juridica bine definita, deosebita de posesie care este o stare de fapt si uneori poate fi contrara dreptului. Precaritatea este detinerea lucrului fara animus possidendi, existand numai animus detinendi, aceasta reprezentand mai mult decat un viciu al posesiei, aceasta reprezentand chiar o lipsa a posesiei. Precaritatea este un viciu absolut al posesiei deoarece exista fata de toata lumea si este un viciu perpetuu deoarece dureaza pana in momentul in care intervine intervertirea precaritatii.

Intervertirea precaritatii

Inseamna schimbarea detentiei precare in posesie. Intervertirea precaritatii in posesie este posibila numai daca manifestarea de vointa a detentorului precar este insotita si de un act juridic incheiat cu un tert sau un fapt juridic in sens restrans. In codul nostru civil sunt reglementate 4 moduri de transformare a detentiei precare in posesie :

1.Cand detinatorul unui bun primeste cu buna credinta de la un tert (altul decat adevaratul proprietar) un titlu translativ de proprietate cu privire la lucrul pe care il detine. ex : locatarul cumpara(cu buna credinta) imobilul pe care il detine cu titlu de inchiriere de la un tert pe care il crede a fi adevaratul proprietar.

2. Cand detinatorul bunului neaga dreptul aceluia de la care detine posesia prin acte de rezistenta la exercitiul dreptului sau, adica prin acte care exprima un conflict intre detentorul precar si acela de la care detine bunul in legatura cu schimbarea atitudinii subiective a detentorului.

Ex : refuzul depozitarului de a restitui bunul primit in depozit, al comodatarului de a restitui bunul imprumutat, etc.

3. Cand detinatorul stramuta posesia printr-un act cu titlu particular translativ de proprietate, catre altul care este de buna credinta. Ex : Chiriasul care se considera a fi proprietar instraineaza cu titlu oneros, bunul catre o terta persoana de buna credinta care il crede pe chirias adevaratul proprietar.