Boli si Daunatori

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Aceasta fituica rezuma Boli si Daunatori.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 7 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Ecologie

Extras din document

1.INFLUENTA FACTORILOR ECOLOGICI ASUPRA EVOLUŢIEI PATOGENILOR Totalitatea factorilor de mediu care condiţionează creşterea şi dezvoltarea patogenilor se numesc factori ecologici. Dintre aceştia, mai ales factorii direcţi (climatici, de sol şi biotici) au o influenţă mai mare. Factorii indirecţi (altitudinea, latitudinea, expoziţia etc.) pentru patogenii raportaţi la ţara noastră au o importanţă mai redusă. Influenţa temperaturii. Analiza influenţei acestui factor asupra majorităţii patogenilor arată că temperaturile minime de dezvoltare a acestora oscilează în jurul valorii de 4°C, cele maxime în jurul valorilor de 40°C, iar cele optime între 18 şi 28°C. Importanţă prezintă, în special, temperaturile microclimatului din cultură, care pot fi diferite de cele din zona de observaţie.Influenţa umidităţii. Pentru majoritatea patogenilor acest factor are o influenţă hotărâtoare în reuşita infecţiilor. Unii patogeni au nevoie de apă sub formă de picături (mana-Plasmopara viticola) sau apă în sol (putrezirea coletului-Pythium debaryanum), alţii de o umiditate 100% a aerului (Phytoplithora infestans), în timp ce unele ciuperci, cum sunt cele ce produc făinările, nu sunt pretenţioase la acest factor, producând infecţii în condiţii de umiditate mai scăzută. Apa este importantă în primul rând pentru realizarea infecţiilor, dar şi pentru sporulare (diferenţierea fructificaţiilor) şi pentru răspândirea bolii.Influenţa luminii. Acest factor influenţează mult starea de predispoziţie a plantelor la îmbolnăvire. Pentru unii patogeni lumina are însă o influenţă negativă. Sporularea ciupercilor ce produc ruginile cerealelor (Puccinia spp.) necesită o lumină mai intensă, în timp ce infecţiile cu Fulvia fulva (pătarea brună a frunzelor tomatelor) şi Erysiphe graminis (făinarea cerealelor păioase) se pot produce şi noaptea.Influenţa reacţiei solului. Majoritatea patogenilor se dezvoltă într-un mediu neutru sau slab acid. Există însă boli produse de patogeni care se dezvoltă în sol şi sunt favorizate de reacţia acidă a acestuia, cum sunt, de exemplu, hernia verzei (Plasmodiophora brassicae), ofilirea tomatelor (Fusarium oxysporum f. sp. lycopersici) ; alţi patogeni de sol sunt favorizaţi de reacţia alcalină a acestuia, cum este, de exemplu, Pleospora bjorlingii (putregaiul inimii sfeclei de zahăr).

Influenţa factorilor biotici. Cantitatea de inocul de patogeni de pe frunze, din sol şi de pe sămânţă poate fi redusă dacă există în imediata apropiere a acestora microorganisme anatagoniste (actinomicete, bacterii, drojdii, unele ciuperci) sau micoparaziţi, aceştia putând avea influentă de oprire a atacului patogenilor. În sol se întâlnesc ciuperci antagoniste din speciile Trichoderma viride, T. harzianum ş.a. care pot frâna unele infecţii. Antagoniştii şi micoparaziţii reprezintă o sursă importantă pentru elaborarea de noi mijloace biologice pentru protecţia plantelor.

2. REZISTENŢA PLANTELOR LA BOLI În natură există nenumărate microorganisme care vin în contact într-un fel sau altul cu orice specie de plantă de cultură. Totuşi, o specie de plantă nu este atacată decât de anumite microorganisme. De exemplu, mana cepei (Peronospora destructor) nu se poate instala pe grâu şi nici rugina brună a grâului (Puccinia recondita f.sp. tritici nu poate să apară pe ceapă. Plantele sunt deci rezistente la aceşti patogeni. Această rezistenţă are un caracter natural şi nici o plantă nu ar putea supravieţui fără această însuşire.Pentru protecţia plantelor acest fenomen are o importanţă limitată. Mult mai importantă este rezistenţa plantelor în corelaţie cu patogenii care produc boli pe aceste specii. Rezistenţa, capacitatea de apărare a plantelor poate fi considerată tot atât de veche ca şi fenomenul de parazitism.

Rezistenţa plantelor la boli poate fi definită ca o proprietate a populaţiei plantei gazdă de a reduce sau anihila efectele destructive ale parazitului

EVOLUŢIA SISTEMELOR PLANTĂ-PARAZIT

În decursul timpului între plante şi parazit, sub presiunea selecţiei naturale, s-au format treptat relaţii stabile de coexistenţă care pot fi caracterizate ca adevărate sisteme plantă - parazit. O creştere peste măsură a virulenţei parazitului ar duce la dispariţia gazdei şi evident, ca urmare, şi a parazitului. O creştere puternică a rezistenţei plantei reduce puternic populaţia parazitului, ameninţând-o cu dispariţia. De aceea, între cele două componente de bază ale sistemului s-a stabilit un echilibru dinamic. Acest echilibru poate fi bine determinat la speciile de plante sălbatice. În acest caz, are loc o selecţie stabilizatoare, dar cu o latură

Fisiere in arhiva (1):

  • Boli si Daunatori.doc