Bolile și dăunătorii plantelor

ECOLOGIA INSECTELOR

Ecologia insectelor este disciplina care studiază complexul de factori care influenţează modul de viaţă a unei specii de insectă sau a unei bioceneze de insecte, de pe un anumit loc. În decursul timpului, insectele s-au adaptat la diferite condiţii de mediu, fiecare specie dezvoltându-se în anumite biotopuri, favorabile pentru ea. În concordanţă cu condiţiile de mediu în care s-au format, fiecare specie manifestă o selectivitate faţă de condiţiile locului de trai, având un anumit standard ecologic, câştigat în decursul evoluţiei sale istorice şi care se transmite la urmaşi, particularitate ce are un caracter conservator.

Speciile de insecte se comportă diferit faţă de influenţa nefavorabilă a factorilor de mediu având o anumită plasticitate ecologică ce reprezintă gradul de adaptabilitate a speciei faţă de oscilaţiile factorilor de mediu şi are un caracter progresiv. Speciile care au o mare plasticitate ecologică se adaptează mai uşor la noile condiţii de mediu, în care urmează să se dezvolte. În felul acesta se pot crea condiţii nefavorabile, care să depăşească limitele plasticităţii ecologice, distrugându-se speciile dăunătoare.

Factorii care influenţează dezvoltarea insectelor

Factori climatici

Factori climatici sau condiţiile meteorologice cuprind influenţa temperaturii, umidităţii, luminii şi a curenţilor de aer asupra dezvoltării insectelor.

2.1.1.1. Temperatura

Insectele au temperatura corpului variabilă, în raport cu temperatura mediului în care trăiesc, fiind organisme heteroterme sau poikiloterme. În general insectele au temperatura corpului mai mare cu 0,5 - 1°C faţă de mediul înconjurător. Cu cât temperatura corpului este mai ridicată, cu atât şi procesele fiziologice se desfăşoară mai rapid, deci durata dezvoltării diferitelor stadii depinde de condiţiile de mediu în care trăieşte insecta.

Activitatea vitală a insectelor are loc la temperaturi cuprinse între 5 -40°C. Fiecare specie de insecte are limitele sale proprii de temperatură între care se dezvoltă. Astfel există o limită inferioară de temperatură, denumită prag biologic inferior sau temperatură minimă (to) şi o limită superioară, denumită prag biologic superior sau temperatură maximă de dezvoltare (T). In afară de aceste două limite organismele mai au un prag de prolificitate (0) - temperatura la care sexele devin fertile şi un prag termic optim (Oi). Între limitele pragurilor inferior şi superior are loc dezvoltarea mai mult sau mai puţin normală a speciei respective. Zona cuprinsă între aceste două limite (pragul inferior şi superior de dezvoltare) se numeşte zona biologică de dezvoltare. Sub pragul inferior şi deasupra pragului superior se găseşte zona letală sau mortală, în care specia nu poate trăi

Constantele de dezvoltare ale insectelor se calculează cu ajutorul ecuaţiei:

K = Xn(tn-t0)

în care: -K - constanta termică;

Xn - durata dezvoltării insectei;

tn - temperatura la care are loc dezvoltarea;

to - pragul inferior de dezvoltare;

tn - to - temperatura efectivă

Cu ajutorul elementelor din această ecuaţie se pot calcula: pragul inferior (to), constanta termică (K), durata dezvoltării unei insecte (Xn) şi numărul de generaţii (g).

Cunoaşterea constantelor dezvoltării insectelor prezintă o deosebită importanţă în ceea ce priveşte elaborarea bazelor teoretice a întocmirii