Ecologie

Imagine preview
(9/10 din 1 vot)

Aceasta fituica rezuma Ecologie.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 4 fisiere doc de 27 de pagini (in total).

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Ecologie

Extras din document

1.METODE DE STUDIU IN ECOLOGIE

Ernst Haeckel, considerat fondator al acestei ştiinţe, descrie ecologia ca ştiinţă care ne dă o imagine unitară a naturii vii cu diversele aspecte ale luptei pentru existenţă, pe baza unei tratări integratoare şi interdisciplinare, fiind, în ultimă instanţă, ştiinţa „economiei naturii”

Cercetarea ecologică românească şi-a adus contribuţii importante, fiind remarcabile în acest sens rezultatele obţinute de personalităţi ştiinţifice deosebite, cum sunt: Grigore Antipa, Emil Racoviţă, Alexandru Borza, Nicolae Botnariuc, Bogdan Stugren, Alexandru Roşu

Legătura Ecologei cu alte ştiinţe este ceva mai mult decât o întrepătrundere de graniţă. Este vorba, într-adevăr, de o ştiinţă enciclopedică, care în elaborarea tezelor sale prelucrează informaţii din domeniile ştiinţelor fundamentale, naturale şi sociale, ceea ce justifică atributul de

„acoperişul ştiinţelor”,

„metaştiinţă” sau

„punte între ştiinţele naturii şi ştiinţele sociale”

Complexitatea fenomenului ecologic presupune utilizarea unor metode de studiu tot atât de complexe şi variate.

Metoda de studiu desprinde din realitate legi, regularităţi, concepte, principii pentru a le introduce în teoria ştiinţei respective

Modul de abordare şi metoda adoptată constituie elemente teoretice esenţiale în securizarea obiectivităţii ştiinţifice a rezultatelor. În studiile de ecologie aplicată, această caracteristică devine o cerinţă prioritară dat fiind nevoia de a certifica relaţiile cauzale în vederea justificării proiectelor de investiţii în domeniul protecţiei mediului

Metodele de studiu utilizate de Ecologie sunt reprezentate de:

Abordarea istorică care priveşte fiecare fenomen, proces ecologic ca rezultat şi în acelaşi timp, ca un moment al unui îndelungat proces de evoluţie

Abstractizarea ştiinţifică semnifică cunoaşterea realităţii prin intermediul modelelor în care se păstrează numai elementele materiale şi legăturile esenţiale din lumea reală. Ecologia utilizează toată gama de modele: imitative (iconice), de tip index (scheme) şi modelele de tip simbol.

Sistemul este un ansamblu de elemente identice sau diferite între care se manifestă o influenţă reciprocă în mod permanent, astfel încât formează un întreg caracterizat de structură, funcţii şi dinamică proprii.

După Durand (1979), patru repere sunt esenţiale în definirea sistemului, respectiv:

Interacţiunea dintre elemente (influenţa reciprocă şi permanentă);

Totalitatea. Interacţiunea dintre elementele sistemului determină o sinergie care va asigura caracterul de întreg, integralitatea, astfel că sistemul va avea proprietăţi noi, proprietăţi care nu sunt caracteristice pentru nici una din componente şi care nu se pot manifesta decât în prezenţa tuturor elementelor;

Organizarea rezultă din structură (relaţii spaţiale), dar şi ca urmare a funcţionării (relaţii temporale) pe baza unei încărcături informaţionale;

Complexitatea, dependentă de numărul de subsisteme şi numărul de relaţii dintre acestea.

Măsurarea este utilizată pentru evidenţierea dimensiunilor cantitative ale fenomenului ecologic

2. PRINCIPIILE PROCESELOR ECOLOGICE

A) UNITATEA VIATA MEDIU

Procesele ecologice îmbracă o varietate de forme, condiţionate de caracteristicile spaţiilor, respectiv de structurile pe care acestea le-au permis să se formeze.

Varietatea lumii vii poate fi însă înţeleasă printr-un reducţionism. Astfel, plecând de la ce se întâmplă în celula vie pot fi explicate mecanisme care susţin şi sistemele macroscopice, inclusiv sistemele ecologice.

Pentru „economia” metabolismului din celulă este nevoie de

energie, pentru exercitarea funcţiilor sale,

substanţă, pentru a o folosi în sinteza compuşilor chimici specifici şi de

informaţie, pentru a „conduce” procesele metabolice interne şi pentru a se adapta la mediu

Materia vie

are cea mai complexă organizare

este sediul celor mai variate transformări de substanţă-energie

Caracteristica

Schimbul permanent de energie şi substanţă cu mediul pentru a putea să-şi menţină ordinea interioară şi pentru a scăpa de alunecarea spre poziţia aproape de echilibru

Principiul unitate viaţă-mediu exprimă caracterul obligatoriu al schimburilor dintre sistemele vii şi mediul lor pentru menţinerea stării departe de echilibru.

Componentele abiotice sunt parte integrantă a vieţii, reprezentând o etapă de transformare

Consecinţe

Schimbarea însuşirilor factorilor de mediu – aer, apă, sol – va afecta funcţionarea şi starea organismelor, comunităţilor, sistemelor ecologice

Poluarea afectează creşterea şi dezvoltarea organismelor

Alterează relaţiile din interiorul comunităţii vii – se schimbă proporţia relativă dintre specii

În ecosistemele acvatice, scăderea concentraţiei de oxigen duce la diminuarea populaţiei este ştiucă şi creşterea populaţiei de şalău

Prezenţa comunităţii de viaţă conduce la transformarea mediului, la schimbarea însuşirilor factorilor de mediu

Fotosinteza a condus la creşterea şi menţinerea unei concentraţii ridicate de oxigen şi dezvoltarea formelor de viaţă aerobe (dependente de prezenţa oxigenului)

Asolamentul este justificat de modificarea proprietăţilor substratului, solului, în aşa măsură încât mediul devine nefavorabil speciei cultivate

Utilizarea unor asociaţii vegetale pentru decontaminarea solurilor poluate.

Fisiere in arhiva (4):

  • LEXICON.doc
  • Poluarea factorilor de mediu.doc
  • SLide`uri ecologie.doc
  • SUBIECTE.doc