Economie Mondială

Economie mondiala

Conceptul de economie mondiala - desemneazã ansamblul economiilor nationale ale statelor lumii privite în interdependenta complexã si contradictorie a legãturilor economice dintre ele (legãturi stabilite pe planul comertului exterior, cooperãrii în productie, prestãrilor de servicii, a relatiilor valutar-financiare, în stiintã si tehnologie etc).

Economia mondialã este o ramurã relativ nouã a stiintei economice ce studiazã legitãtile schimbului reciproc de activitãti la scarã mondoeconomicã si conditiile internationale ale reproductiei

Economia mondialã este determinatã de procesele care au loc pe plan intern si de gradul în care fiecare economie nationalã participã la ansamblul relatiilor internationale prin specializare în cadrul diviziunii internationale a muncii.Elementul cheie al economiei mondiale rãmâne asadar economia nationalã.Economiile nationale sunt agenti ai vietii economice internationale alãturi de organismele si societãtile transnationale, agenti ce se manifestã prin intermediul fluxurilor comerciale, tehnologice, financiare alãturi de institutiile ce asigurã ordinea internationalã.

Principalele componente ale economiei mondiale sunt:

- diviziunea internationalã a muncii;

- economiile nationale;

- piata mondialã;

- relatiile economice internationale;

- organismele si societãtile transnationale

Diviziunea internationala a muncii

Baza obiectivã a interdependentelor o reprezintã diviziunea internationalã a muncii. Aceasta determinã relatiile care se stabilesc între statele lumii în procesul dezvoltãrii productiei si comertului mondial, precum si locul si rolul fiecãrui stat în circuitul mondial al valorilor materiale.

Intr-o acceptiune generalã, specializarea internationalã a unei tãri reprezintã procesul de adaptare a potentialului economic national al economiei sale de piatã la cerintele pietei mondiale.

Principalii factori care determinã specializarea internationalã a unei economii nationale sunt:

- conditiile naturale care pot favoriza un anumit gen de activitate;

- mãrimea teritoriului si a populatiei, fiecare tarã având un anumit potential de resurse naturale si umane si, implicit, posibilitãti diferite de specializare a productiei;

- nivelul aparatului de productie si gradul sãu de diversificare care se referã la calificarea fortei de muncã, disponibilitãtile de capital, organizarea activitãtilor productive, etc;

- traditiile economice care pot favoriza sau defavoriza specializarea în productia de un anumit fel;

- factorii extraeconomici cum sunt: rãzboaiele, asuprirea colonialã, mentinerea unor puternice rãmãsite feudale sau a unor mentalitãti anacronice, etc.

Noua ordine mondiala

Noua ordine economicã mondialã (OEM) semnificã modul de dispunere în timp si spatiu a elementelor economiei mondiale. Aceastã nouã ordine este determinatã de raportul de forte existent pe plan mondial, fiind o emanatie a modului în care se dezvoltã economiile nationale.

OEM este un model neformalizat al economiei mondiale si este concret istoricã.

Economia mondialã este asadar un sistem închegat, interdependent ale cãrui componente (economiile nationale, organismele internationale, societatile transnationale) se manifestã prin intermediul fluxurilor comerciale, financiare,tehnologice, investitionale.

Trasaturile economiei mondiale la începutul mileniului III

În acceptiunea profesorului Ioan Bari principalele trãsãturi si tendinte ale economiei mondiale la început de mileniu III sunt:

- Tãrile avansate trec din sfera geopoliticã în era geoeconomicã. Aceasta presupune: gradul de dezvoltare si nivelul de trai depind de gradul de stãpânire a noilor tehnologii (cunostinte) si nu mai depind de abundenta resurselor de materii prime si energie;

- Era capitalistã a intrat în alt stadiu al evolutiei sale, bazat pe prelucrarea si transmiterea datelor. În triada Japonia  SUA  UE procesul de trecere la economia informationalã se aflã într-un stadiu avansat;

- Componenta ecologicã a dezvoltãrii capãtã o importantã din ce în ce mai mare. Economia ecologicã presupune echilibru între cresterea populaþiei si resursele disponibile, protejând conditiile de mediu;

- Transnationalitatea este pe cale de a deveni vectorul major al integrãrii economiei mondiale;

- Intrarea în etapa productiei de masã executate la comanda clientului.

Clubul de la Roma

Clubul si-a ales drept primã temã Impasul omenirii. De la început, gândirea Clubului a fost condusã de trei scheme conceptuale legate între ele:

- Prima constã în adoptarea unei abordãri globale a marilor si complexelor probleme ale lumii;

-A doua constã în concentrarea de probleme, politici si optiuni într-o perspectivã pe termen lung;

-A treia constã în a încerca o mai profundã întelegere a interactiunilor care apar în multimea problemelor contemporane: politice, economice,sociale, culturale, psihologice, tehnologice, ecologice, pentru care Clubul de la Roma a adoptat termenul de problematicã mondialã.

Caracterizati economia de piata moderna

Economia nationalã este un sistem de activitãti economice si sociale, istoriceste determinat. Ea apare în perioada trecerii de la feudalism la capitalism. Ca sistem complex de interdependente economice si sociale economia nationalã este un sistem deschis comunicatiei cu exteriorul.Independenta economicã a unui stat nu poate fi confundatã cu ignorarea cerintelor ce decurg din dezvoltarea mondialã, ci presupune capacitatea de a lua în considerare aceste cerinte în cadrul unei strategii proprii. O economie nationalã trebuie sã aibã capacitatea de a controla si rezista presiunilor economice si politice din exterior, de a elimina unele efecte negative, deficiente ale pietei mondiale.

La scarã mondialã procesul de dezvoltare a economiilor nationale nu este încheiat. Economiile ajunse la maturitate trec la integrare, fuziune cu alte economii, deci misiunea lor nu s-a încheiat.Tinând cont de varietatea de structuri, economia unei tãri poate fi consideratã modernã si eficientã atunci când se caracterizeazã prin:

- structuri tehnologice în concordantã cu revolutia tehnico-stiintificã;

- în cadrul structurii de proprietate dominã proprietatea privatã;

- productia se sprijinã pe un sector de servicii eficient si dinamic;

- forme institutionale specifice economiei de piaþã modernã;

- economie descentralizatã;

- mecanismul pietei regleazã procesele economice dar nu exclude si interventia statului.

În teoria si practica mondoeconomicã se folosesc diferite criterii (cu caracter relativ) de clasificare a economiilor nationale. Douã astfel de criterii pot fi:

a) nivelul de dezvoltare economicã;

b) gradul de valorificare a potentialului economic de care dispun.

Acest al doilea criteriu are ca subcriterii:

1. specializarea în productie conform cãreia economiile pot fi:

- industriale;

- cu orientare primarã.

2. mãrimea populatiei:

- tãri mari ( peste 50 milioane de locuitori);

- tãri mijlocii (10-50 de milioane de locuitori);

- tãri mici (sub 10 milioane de locuitori).